Raluca Delarupea expune „Geometria Fricii“ la Atelier 030202
https://www.ziarulmetropolis.ro/raluca-delarupea-expune-geometria-fricii-la-atelier-030202/

Joi, 11 aprilie, începând cu ora 18.00, la Atelier 030202 va avea loc vernisajul Ralucăi Delarupea , „Geometria fricii“.

Un articol de Andrada Văsii|11 aprilie 2013

Joi, 11 aprilie, începând cu ora 18.00, la Atelier 030202 din Bucureşti, va avea loc vernisajul Ralucăi Delarupea , „Geometria fricii“.

„«Geometria Fricii» delimitează o lume fără scop, infinit deasupra omului, acestuia nerămânându-i decât să contemple. În proiectul de față am căutat un spațiu de integrare atât a celui care contemplă în mod activ arta cât și a celui care o produce“, spune artista Raluca Delarupea.

În viziunea acesteia, spațiul definit acţiunii este unul intrinsec, plin de angoase, frustrări, întrebări, anxietate și obsesie. „Este un spatiu în care frumusețea este un principiu dat de realitatea vieții trăite, unde armonia este un gând ideatic“, consideră Raluca Delarupea.

„Portretele din «Geometria Fricii» au în spate istorii de groază, de durere, de neputință. Acest proiect își dorește în final o proiecție a unui univers încercat mereu de spaima de a nu mai fi“.
Raluca Delarupea,
artist vizual

Expoziţia arată că fiecare portret are istoria lui și face parte dintr-un univers în plină desfășurare. „Am ales corpul uman ca aspect formal versus conceptual, considerându-l un arhetip, o matrice“, subliniază artista. Raluca Delarupea a cercetat expresia psihică a realității urbane, transformarea socială a corpului uman, „un corp rupt deformat, mutilat, urât, trist, deprimat, sufocat“, într-o viață „plină de dezacord atât social, cât și psihic, o viață a căutării de adevăr, a dezamăgirii şi a deziluziei“.

Info:

Vernisaj: joi, 11 aprilie 2013, ora 18.00, ATELIER 030202 (Sala Nouă TC), str. Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti
Parteneri: Teatrul de Comedie, Clubul UNESCO-Adolescenţii, Asociaţia Euro CulturArt
Manager artistic Atelier 030202: Mihai Zgondoiu

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro
04
/03
/13

Ideea în jurul căreia se construiește conceptul ART HUB este aceea de spațiu multifuncțional oferit spre utilizare unui număr mare de persoane din domeniul artelor, managementului cultural, publicității și comunicării. Totodată, ART HUB este locul unde timpul poate fi petrecut în mod creativ și plăcut, un spațiu de întâlnire, lucru sau relaxare destinat oamenilor ce activează în domenii artistice […]

01
/03
/13

Bucureşti, 27 februarie 2013, CREATIVE ARTS (www.creativearts.ro) organizează duminică, 3 martie a.c., începând cu ora 13:00, la Caffé D`Arthé (Bucureşti, Str. Popa Nan, nr. 7) un atelier de personalizat colanţi.  Cu ajutorul trainerilor Creative Arts veţi da un suflu nou ciorapilor şi colanţilor dumneavoastră printr-un atelier. Urban Legs reprezintă cel de-al şaptelea atelier din platforma […]

25
/02
/13

În perioada 20 iunie 2012- 24 februarie 2013, la Muzeul Naṭional de Artã al României a avut loc expoziṭia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX.   Cabinetul de desene şi gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României a prezentat expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI […]

25
/02
/13

Pânã la data de 26 mai 2013, doritorii vor putea vizita la MNAR expoziṭia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului.   Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului. Expoziţia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a […]

22
/02
/13

În februarie, Muzeul Național de Artă al României reia seria programelor pentru adolescenți cu o serie de întâlniri în expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului, sub semnul poveștilor nebănuite din spatele operelor de artă.   “Realitatea din spatele imaginii”   Exista oare noțiunea de modă acum 500 de ani?  Și daca da, cum foloseau Neagoe Basarab […]