Rămas bun, Florina Cercel, drum lin printre stele! Actriţa va fi înmormântată joi, în Cimitirul Bellu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ramas-bun-florina-cercel-drum-lin-printre-stele-actrita-va-fi-inmormantata-joi-in-cimitirul-bellu/

Actriţa Florina Cercel, care a murit marţi, la vârsta de 76 de ani, va fi înmormântată joi, la ora 13.00, pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu Ortodox din Bucureşti, anunţă reprezentanţii Teatrului Naţional Bucureşti (TNB). Sicriul va fi depus la TNB, pentru un ultim omagiu.

Un articol de Petre Ivan|30 iulie 2019

Echipa Teatrului Național din București anunță cu adâncă durere despărțirea de marea actriță Florina Cercel.

După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naționalului, «Țuca» ne părăsește azi, lăsându-ne tot mai triști, lipsiți de prezența sa impunătoare, de forța și de talentul său incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariție scenică.

Dumnezeu să o aibă în paza Sa! Rămas bun, Florina Cercel!

*

Actriţa Florina Cercel s-a născut la 28 ianuarie 1943, la Piatra Neamţ. În 1964 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan (1964). În cei peste 50 de ani a avut peste 100 de roluri în teatru, film, radio și la televiziune.

A debutat ca actriţă pe scena Teatrului Dramatic de Stat din Galaţi, în 1964.

În perioada 1965-1973 a jucat la Naţionalul din Timişoara, în piese precum ”Micul infern” de Mircea Ştefănescu, ”Regele moare” de Eugen Ionescu, ”Mincinosul” de Carlo Goldoni, ”Aceşti îngeri trişti” de D.R. Popescu. Din 1972 și până la pensionare a făcut parte din trupa Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti, unde s-a făcut remarcată imediat și a rămas în inima publicului printr-o serie de roluri de primă mărime.

Înzestrată cu un talent viguros și un fizic plăcut, voce pregnantă a teatrului românesc, Florina Cercel a fost distribuită de mari regizori în roluri de prim plan pe scena Naționalului din București, între care amintim : Vasilisa din „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998, Agave – „Bacantele” de Euripide, regia Mihai Măniuţiu, 1997, Zabina – „Tamerlan cel Mare” de Christopher Marlow, regia Victor Ioan Frunză, 1995, Bernarda Alba – „Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, regia Felix Alexa, 1994, Clitemnestra în „Electra – O trilogie antică” după Euripide, Sofocle şi Seneca, regia Andrei Şerban, 1990, Zoe – „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Radu Beligan, 1979, Wanda – „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, regia Horea Popescu, 1977, Peţitoarea – „Căsătoria” de Nicolai Vasilievici Gogol, regia Sanda Manu, 1976, Lucille Desmoulins – „Danton” de Camil Petrescu, regia Horea Popescu, 1974.

O creație de referință, avându-l partener de scenă pe marele actor George Constantin, a fost Vassa Jeleznova din „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki în regia lui Ion Cojar, 1988. Pentru acest rol a fost distinsă cu Premiul UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină, în 1990.

Roluri de mai mică anvergură prindeau în interpretarea sa un contur aparte. Până de curând, publicul îi aștepta apariția de-a lungul unui întreg spectacol, în “Dumnezeu se îmbracă de la second – hand” de Iulian Margu, regia Ion Caramitru, 2014, piesă în care se vorbește permanent despre personajul Teodora, dar ea nu apare decât la final. Acesta a fost și unul din ultimele roluri pe scena TNB, cu care spera să revină în luminile rampei, din toamnă. Boala însă, a învins.

A fost o luptătoare și ceva din sufletul fiecărui personaj pe care ni l-a dăruit rămâne să ne însoțească pe mai departe, chiar dacă astăzi se alătură, într-o … distribuție nedrept de amplă, colegilor săi de generație plecați prea devreme dintre noi.

Alături de numeroase premii și distincții acordate pentru interpretare artistică, în anul 2002 a fost distinsă și cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

Joi, 1 august, începând cu ora 10.00, cei care au îndrăgit-o își vor putea lua un ultim rămas bun, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național din București. Înmormântarea va avea loc la ora 13.00, la Cimitirul Bellu din Capitală, pe Aleea Artiștilor.

Foto:  Florina Cercel – facebook

20
/08
/14

Nici un actor român n-a cunoscut după al Doilea Război Mondial o asemenea popularitate uriaşă. N-a lansat un personaj, ca apoi, popularitatea să-i crească în rândul publicului, așa cum a fost Grigore Vasiliu care a devenit peste noapte şi “Birlic”; sau Amza Pellea care l-a zămislit pe “Nea Mărin”, cu mare succes la public.

20
/08
/14

A zecea ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF), evenimentul cinematografic anual dedicat iubitorilor de filme care nu sunt distribuite în circuitul multiplexurilor, se va desfăşura în acest an în două etape - între 21-31 august, în Vama Veche, iar în Bucureşti, între 21-28 noiembrie.

20
/08
/14

Filmele scurte care au avut cel mai mare impact la public în 2013 și 2014 se reunesc sâmbătă, pe 30 august, la Teatrul de Vară Herăstrău. ShortsUP În Parc aduce sub cerul liber o colecție de scurtmetraje ce a strâns un număr record de emoții, aplauze și hohote de râs pe parcursul ultimilor doi ani.

19
/08
/14

Actriţa americană Diane Keaton va primi, în această toamnă, premiul Golden Icon pentru întreaga carieră, la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Zurich, Elveţia (25 septembrie - 5 octombrie).

19
/08
/14

Prima ediţie a Festivalului de film inspiraţional din România, va avea loc în perioada 25-28 septembrie 2014, în Bucureşti, la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Invitatul special al acestei prime ediţii este Maia Morgenstern.

18
/08
/14

Între 3 şi 12 octombrie, cel mai dinamic şi îndrăgit festival de film din Bucureşti se întoarce pentru cea de-a noua ediţie. În deschidere va rula animația The Boxtrolls, proiectat în premieră în Europa de Sud-Est.

18
/08
/14

Lungmetrajul "Remote Control", de Byamba Sakhya, a câştigat marele trofeu la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a desfăşurat între 12 şi 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio.

17
/08
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Realizat într-o libertate mult mai mare pentru televiziunea iugoslavă în 1978, „Salonul nr. 6”, după scrierea omonimă a lui Anton Cehov, este denunţarea directă a sistemului totalitar pe care Lucian Pintilie nu a putut-o pune în practică în România.

15
/08
/14

Lungmetrajul "O vară de neuitat", de Lucian Pintilie, va fi proiectat la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. Regizorul filmului, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului, va fi prezent la eveniment.

14
/08
/14

În această seară, de la ora 22.40, Ana Ularu va putea fi văzută, la Arena Verde Stop din Bucureşti, în scurtmetrajul L1-L5, în cadrul Festivalului de Film Anonimul (intrarea liberă).

14
/08
/14

Razvan Vasilescu s-a nascut pe 14 august 1954, la Ploiesti. Actor de film, teatru şi televiziune, Vasilescu s-a apucat de actorie după ce l-a vazut pe Jean Gabin la televizor: „Aveam vreo 7-8 ani, priveam la televizor si l-am vazut pe Jean Gabin. Si-atunci am zis: Vreau sa ma fac ca asta! Artist de cinema!"

14
/08
/14

Cainele japonez, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film străin". „Este un film bun şi fără să fie premiat la Oscar”, glumeşte Victor Rebengiuc.