Ramona Horvath Trio – seară de jazz la Ateneu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ramona-horvath-trio-seara-de-jazz-la-ateneu/

Sâmbătă, 10 octombrie, ora 19:00, la Ateneul Român, are loc Seara de jazz cu Ramona Horvath Trio – Tribute to Jancy Korossy. 

Un articol de Liliana Matei|18 septembrie 2015

După succesul înregistrat de concertul susținut de Ramona Horvath Trio la Opera Maghiară din Cluj-Napoca (20 decembrie 2014), un concert omagial organizat cu ocazia acordării titlului de „Cetățean de onoare al Municipiului Cluj” artistului Jancy Korossy, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și-a dorit să aducă la București, pe prestigioasa scenă a Ateneului Român, trio-ul de jazz Ramona Horvath Trio – într-o seară de jazz cu trei muzicieni de referință: Nicolas Rageau la contrabas, Frédéric Sicart la baterie și Ramona Horvath la pian.

Cu ocazia acestui concert, Ramona își va prezenta în premieră noul album intitulat „XS Bird” , înregistrat și produs în Franța, la casa de discuri „Black&Blue”. Concertul susținut de cei trei muzicieni reprezintă totodată și un omagiu adus marelui artist Jancy Korossy.

Considerat de critici ca cel mai împortant muzician de jazz născut în România, pianistul și compozitorul Jancy Korossy, originar din Cluj, a pus bazele „Jazzului în România”, încă din anii 50’, fiind și primul muzician care a prelucrat folclorul românesc în jazz. Stabilit în SUA din finele anilor 60’, Korossy a continuat să cânte alături de nume importante ale jazzului american. Pianista Ramona Horvath a fost eleva și partenera de scenă a lui Jancy Korossy, cei doi au susținut concerte de mare succes în toată Europa, și au înregistrat CD-ul „Dor de Acasă”, premiat cu titlul „Cel mai bun disc de jazz al anului “ (2009).

Nicolas RAGEAU (Paris, Franţa)  este unul dintre cei mai buni și cunoscuți contrabasiști din Paris, cu o activitate intensă, fiind prezent în festivaluri și concerte, atât în Franța cât și în SUA la New York , unde a activat vreme de câțiva ani. A colaborat și a acompaniat diverși artiști renumiți, precum: Johnny Griffin, Benny Golson, Kenny Wheeler, Lew Tabackin, Peter Bernstein, Paolo Fresu, Alain Jean-Marie, Grant Stewart, Manu Katche, Michel Graillier, Christian Escoude, Sarah Lazarus, Anne Ducros..

Frédéric SICART (Paris, Franţa) baterist și compozitor originar din Nisa, prezent în cele mai importante festivaluri de jazz din Franța: Jazz à Vienne, Juan les Pins, Jazz à Marciac, Nancy Jazz Pulsation, Monte-Carlo Jazz Festival etc, la rândul său a colaborat cu artiști importanți precum: Giovanni Mirabassi, Richard Galiano și mulți alții.

Ramona Horvath (Paris, Franţa) face parte, din deceniul trecut, din generaţia nouă a jazzului românesc. Pianista a fost remarcată şi susţinută (prin celebrele concerte la două piane) de cea mai importantă figură a jazzului românesc, Jancy Korossy, din păcate cu mai multe apariţii în Europa decât în ţară. A fost eleva și partenera de scenă a Maestrului Jancy Korossy, împreuna cu domnia sa, a concertat de-alungul Europei, cu mult succes, pe scene importante ca Sala Radio Național din Austria, Palatul Foz din Portugalia, etc și a participat la diverse festivaluri și concerte în Germania, Franța, Spania, Italia, Ungaria etc, unde au promovat muzica româneasca stilizată în jazz, un stil creat și dezvoltat de către Korossy, după modelul predecesorilor săi  Bela Bartók și marele George Enescu (în muzica clasică).

De asemenea, a înregistrat, alături de Maestrul Korossy, discul “Dor de acasă”, care s-a bucurat de un mare succes în țările europene unde l-a prezentat, dar și în România, unde a fost premiat cu titlul “Cel mai bun disc de jazz al anului” (2009).

INFO

Biletele se vând la case de bilete a Ateneului Român.
(STR. CONSTANTIN ESARCU NR. 2), MARȚI-VINERI, 12:00-19:00, TEL: 0213156875

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.