„Rața sălbatică”. Ibsen la București, la începutul unui secol nou
https://www.ziarulmetropolis.ro/rata-salbatica-ibsen-la-bucuresti-la-inceputul-unui-secol-nou/

Comit de la bun început infamia, o scriu cât se poate de clar, ca să cunoaşteţi premisele: nu-mi place dramaturgia lui Henrik Ibsen.

Un articol de Andrei Crăciun|11 octombrie 2015

Îl găsesc pe Henrik Ibsen – în parabolele sale, în disperata căutare a subtilității, chiar și în chestiunea umorului, în ocolirea brutalității adevărurilor elementare – excesiv. Nu îl extrag din realitatea secolului al XIX-lea, în care s-a întâmplat să trăiască. Nu îi neg ideile, nu le neg termenul de valabilitate. Găsesc, însă, această metodă ibseniană de a întârzia deconspirarea esențialului profund inadecvată secolului XXI, în care s-a întâmplat să trăiesc, deși m-am născut în precedentul. La Ibsen, curgerea timpului e cu totul alta decât în realitatea imediată. Îmi e greu să accept acest tempo.

“Rața sălbatică” este o piesă din 1884. Are, așadar, venerabila vârstă de 131 de ani. Încă se joacă, nu fără succes. Am fost la “Bulandra” la un sfârșit de săptămână, pentru a vedea un Ibsen în acest București bezmetic, așa cum e întotdeauna Bucureștiul toamna. Este mileniul al III-lea, și, cum tocmai ați citit, mie nu îmi place Ibsen.

Image-97

Șerban Pavlu și Victor Rebengiuc în „Rața sălbatică“

 

Am văzut spectacolul regizat de Peter Kerek (care propune o distribuție impresionantă: Victor Rebengiuc în rolul lui Werle, Șerban Pavlu în rolul lui Gregers, Constantin Cojocaru în rolul bătrânului Ekdal, Gheorghe Ifrim în rolul lui Hialmar Ekdal, Manuela Ciucur în rolul Ginei Ekdal, Ioana Anton în rolul lui Hevdig și Adrian Titieni în cel al lui Relling), spectacol care beneficiază de scenografia lui Octavian Neculai, curajul lui Alexandru Darie de a se juca, până în cel mai adânc întuneric ibsenian, cu luminile. Aurelian Stoleriu îi completează cu o arhitectură a sunetelor mai degrabă improprie teatrului românesc contemporan.

Cunoașteți, probabil, subiectul acestei piese în care nu puțini au văzut desăvârșirea dramaturgiei clasicului norvegian. Echilibrul fragil al unei familii modeste (familia Ekdal) este spulberat de un adevăr, de care Gregers se agață cu orice preț. De aici izbucnește – violent – tragedia, căreia – în bună tradiție a timpului trecut – i se adaugă o tușă groasă moralizatoare.

Ibsen are două în jurul cărora pivotează textual “Rața sălbatică”. Prima: adevărul aduce – și nu o dată – mai multe deservicii decât minciuna comodă, de rutină, minciuna vieții, ceea care pe atâția îi ajută să-și îndure zilele pe pământ. Nu prezint obiecții. A doua:  justiția e arareori dreaptă. Nu prezint – nici în acest caz – obiecții.

Pentru a da aceste două fundamentale, vechi mostre de înțelepciune, Ibsen ne introduce în lumea a două familii, în care cea puternică o zdrobește pe cea slabă, chiar și atunci când aparent îi caută binele.

Ibsen știe și o arată (iar spectacolul lui Kerek nu se abate de la această demonstrație, fiind ceea ce se poate numi un spectacol corect, dar nu strălucitor, corect, dar nu inubliabil): fericirea călâie este singura fericire care le este dată pe pământ oamenilor care doar mimează idealul. Totodată, fanatismul idealiștilor fără discernământ, fără înțelegere pentru nuanțe, este doar o bombă care își așteaptă explozia. Gregers, în căutarea nebună a unui adevăr integral, prăbușește o lume. Ibsen arată ceva și mai îngrozitor: cum un sacrificiu major nu reușește, uneori, nici măcar să abată drumul  mediocrității anumitor existențe.

Performanțele actorilor sunt în nota obișnuită de la Bulandra: aceștia sunt actori mari care știu să joace un spectacol de complexitatea unui Ibsen. Aș remarca ludicul lui Titieni, singurul care – cu adevărat – umple scena. Ifrim iese din comic pentru a intra în tragic pe un drum aflat totuși la primele borne însemnate. Rebengiuc rămâne, onest, între granițele ticăloșiei personajului său, Pavlu reușește să te convingă că într-adevăr Gregers ar vrea să fie un câine care să scoată la suprafață rațele sălbatice lovite de alicele vânătorilor, Cojocaru secondează generos, iar prezențele feminine (Manuela Ciucur și Ioana Anton) aduc un plus de entuziasm care echilibrează o balanță înclinată totuși spre negru.

“Rața sălbatică” este un spectacol  care reușește să spună lucruri importante despre sacrificiu. Pentru un spectactor din secolul XXI, sacrificiul e un concept tot mai îndepărtat, tot mai vag. Mai aproape sunt iluziile spulberate de adevăr. Aici, Ibsen rămâne – iată –  etern. O scriu în clar, concluzia e justă, chiar dacă nu-mi place demonstrația.



12
/05
/15

Caravana Docuart poposește vineri, 15 mai, la Timișoara. în cadrul StudentFest. Puteți vedea documentare românești în mansarda Facultății de Arte și Design, din strada Oituz nr 4, vineri de la ora 23 și sâmbătă (de Noaptea Muzeelor), de la aceeași oră. Intrarea e liberă.

12
/05
/15

Regizorul Alexa Visarion montează pentru prima dată un spectacol pe scena Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu: „Noaptea bufonilor“ va fi prezentat în avanpremieră sâmbătă, 16 mai, ora 19:00. În rolurile principale, doi actori de excepție și o întâlnire artistică inedită: Ilie Gheorghe și Marian Râlea.

11
/05
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de teatru și un scenariu scrise de (actorul și dramaturgul) Mimi Brănescu, „Acasă la tata”, debutul în regie al lui Andrei Cohn, se afișează ca o farsă sub care se ascunde o dramă la foc mic despre sentimentul ratării și regretul pierderii tinereții.

11
/05
/15

CV-ul unui puști pletos, înalt, cu pălărie de piele și mers a la Steve Jobs, poate fi al unui metalist, biker, rocker sau poate al vreunui elev cu nota scăzută la purtare. Dacă nu e în niciuna dintre aceste situații, cu siguranță e solist vocal în vreo trupă. Dacă nu e nici vocalist, atunci, în mod cert, e ceva în neregulă cu el.

11
/05
/15

Pe 7 mai s-au împlinit 10 ani de la premiera spectacolului „Avarul îndrăgostit”, de Cristian Juncu, după Molière, în regia lui Vlad Massaci, jucat la Teatrul de Comedie. Ziarul Metropolis publică a treia (și ultima) parte a eseului despre „Avarul” scris de Ioan Chelaru, interpretul rolului principal.

11
/05
/15

Sâmbătă, 23 mai, de la ora 14.00, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2015 va fi lansată cartea: Stela Popescu și Alexandru Arșinel. O pereche fără pereche, de Aurel Storin. La eveniment, alături de Stela Popescu și Alexandru Arșinel vor fi prezenți artiștii Teatrului de Revistă Constantin Tănase, personalități cultural-artistice, din showbiz ș.a.

11
/05
/15

Cineasta franceză Agnès Varda, supranumită "bunica noului val francez", va primi premiul Palme d'Or onorific la cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Premiul îi va fi înmânat în timpul ceremoniei de închidere a prestigiosului eveniment, care are loc anul acesta în perioada 13 - 24 mai.

10
/05
/15

E încă o primăvară incertă la București. Abia începuse luna mai, anul curent, când s-a întâmplat, la Teatrul de pe Lipscani, premiera spectacolului “Ultimul Crăciun la Paris”. Așa a fost să fie.

10
/05
/15

La aniversarea a 25 de ani de la înființarea Teatrului Masca, Casa de producție TVR vă invită la commedia dell’arte „Cafeneaua”, luni, 11 mai, ora 20:05, la TVR 2.