„Ready Player One”. Lumi virtuale
https://www.ziarulmetropolis.ro/ready-player-one-lumi-virtuale/

CRONICĂ DE FILM Amestec de SF şi film de aventuri şi cu aparenţa unui joc video, „Ready Player One” (2018), regizat de Steven Spielberg, încearcă să surprindă ceva din spiritul timpului şi să anticipeze viitorul.

Un articol de Ionuţ Mareş|31 martie 2018

În câteva secvenţe din „Ready Player One”, noul film de aventuri regizat de Steven Spielberg, oamenii de pe străzile unui oraş american din anul 2045 poartă ochelari speciali cu care se deconectează de la lumea reală, pentru a pătrunde, împrumutând avataruri, într-un univers virtual, OASIS, opera unui genial creator de jocuri pe calculator decedat între timp.

La început amuzante, momentele nici nu mai ţin atât de mult de domeniul SF, cât de o realitate cât se poate de palpabilă şi de înfricoşătoare a zilelor noastre: în mijloacele de tranport în comun sau chiar pe stradă, e suficient să ne ridicăm ochii din telefoane pentru a vedea că aproape toţi din jurul nostru sunt absorbiţi la rândul lor de propriile telefoane, chiar şi atunci când au pe cineva lângă ei. Suntem cu toţii în acelaşi timp în două realităţi paralele sau, uneori, convergente. Ne ascundem în spatele câte unui profil digital – cel mai la îndemână, contul de Facebook – şi ne proiectăm într-un alt spaţiu, ideal.

Este cea mai vizibilă trimitere la prezent din „Ready Player One”, un film a cărui acţiune este plasată în viitor, cu personaje care îşi duc existenţa între realitatea diegetică şi realitatea virtuală, concepută ca un sofisticat joc video a cărui descifrare, la capătul unor aventuri cu obtacole, le poate aduce personajelor beneficii financiare în viaţa reală.

Interesat încă de la începuturile sale de regizor să se plaseze în avangarda cinema-ului inspirat din cultura pop şi să fie pe gustul publicului tânăr de la momentul apariţiei fiecărui film, Steven Spielberg preia aici un scenariu scris de Zak Penn şi Ernest Cline, adaptat după un roman cult al celui de-al doilea. Şi ţinteşte în special spre spectatorii pasionaţi deopotrivă de jocurile video (filmul are multe trimitri la istoria acestora) şi de atât de răspânditele filme digitale spectaculoase, în 3D, cu lumi fantastice.

Rezultă un film hibrid, cu o estetică uşor bizară, surprinzătoare. Un amestec care captează ceva din frenezia şi superficialitatea cinema-ului depedent aproape exclusiv de CGI (imagini generate de calculator) şi care continuă în acelaşi timp cinema-ul dinamic pe care l-a practicat constant Steven Spielberg (sunt multe racorduri şi cu istoria cinema-ului, de la King Kong şi până la dinozaurii pe care i-a făcut celebri însuşi cineastul american).

Însă toate acestea sunt dublate de latura SF, folosită deopotrivă pentru a reflecta universul jocurilor electronice, în plină dezvoltare de mai mulţi ani, şi pentru a specula asupra unui posibil viitor în care cinema-ul însuşi, după ce va fi trecut prin etapa VR, s-ar putea contopi, până la a fi absorbit, de logica şi imageria jocurilor electronice. Şi, exact ca în OASIS, personajele ar avea doar aparenţa unor oameni, la care s-ar adăuga trăsături de personaje animate sau de supereoroi.

După ce, în tinereţe, a contribuit decisiv la apariţia epocii blockbusterelor, Steven Spielberg pare a-şi propune acum să anticipeze, din nou, viitorul cinema-ului maintream. Şi o face cu o voluptate care exclude aproape în totalitate reflecţia, distanţarea – de unde şi senzaţia că „Ready Player One” este un simplu (şi antrenant) film de divertisment, nu foarte ofertant în idei de regie mari şi originale.

„Ready Player One” (2018), cu titlul în română „Ready Player One: Să înceapă jocul”, a intrat în cinematografe la 30 martie, fiind distribuit de Vertical Entertainment.

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.