Realizatorul de emisiuni radio Paul Grigoriu a murit la vârsta de 70 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/realizatorul-de-emisiuni-radio-paul-grigoriu-a-murit-la-varsta-de-70-de-ani/

Paul Grigoriu, unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori de emisiuni radiofonice, a murit, vineri seară, la vârsta de 70 ani, în locuinţa sa din Buciumeni, Dâmboviţa, au declarat reprezentanţi ai Radio România Actualităţi.

Un articol de Liliana Matei|4 aprilie 2015

Paul Grigoriu s-a născut pe 6 martie 1945, la Bacău. A absolvit Facultatea de limbi romanice, clasice şi orientale a Universităţii Bucureşti (secţia franceză-spaniolă), iar din 1969, acesta a lucrat la Radiodifuziunea Română, redacţia emisiunilor pentru străinătate (REPS), secţia franceză, potrivit site-ului Radio România Actualităţi, preluat de Mediafax.

A fost una dintre vocile „Radio Vacanţa”, iar după decembrie 1989, a fost unul dintre realizatorii „Matinalului”, la Radio România Actualităţi, şi, mai apoi, al „Sfertului Academic”.

De asemenea, Paul Grigoriu a fost redactor-şef al Programului III (Radio România Tineret) şi, din 1992, director general adjunct al Radiodifuziunii Române.

Între octombrie 1994 şi septembrie 1995, Grigoriu a fost director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), iar apoi director general adjunct (şef al canalelor naţionale) până în anul 2002, când a demisionat din această funcţie.

A debutat cu poezie în revista Amfiteatru, în 1967. Prima sa carte a fost „Anatomia unei străzi”, apărută în 1992 şi a fost urmată de „Vară franceză (Un romantic la Paris)” (1998), „Moştenirea tinichigiului” (2000) şi „Radiografii. 1969-1989”, volum apărut în anul 2000.

Totodată, în 2013, Paul Grigoriu a lansat volumul „G de la Gugiumeni. Falsă monografie”, apărut în seria de Ediţii sonore îngrijite de Editura Casa Radio.

Paul Grigoriu a primit Ordinul Meritul Cultural şi Ordinul Serviciului Credincios.

Foto: captura youtube

 

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.