Reanimating Nature: Petrecerea Animest.15 se transformă într-o amplă acțiune de plantare
https://www.ziarulmetropolis.ro/reanimating-nature-petrecerea-animest-15-se-transforma-intr-o-ampla-actiune-de-plantare/

Prima ediţie Animest desfăşurată în mediul online debutează cu o provocare offline lansată iubitorilor de film de animaţie din Bucureşti. Sâmbătă, pe 7 noiembrie, începând cu ora 10 dimineaţa, echipa festivalului invită spectatorii să se alăture unei ample acţiuni de plantare, organizate în zona Giuleşti Sârbi.

Un articol de Petre Ivan|4 noiembrie 2020

Un dar oferit de cel mai mare eveniment autohton dedicat filmelor de animație orașului București – gazda Animest de-a lungul a 14 ediții, plantarea celor 1000 de puieți reprezintă o invitație adresată publicului de a reevalua relația cu mediul înconjurător, contribuind la procesul de regenerare a spațiului verde din capitală. Bucureștenii interesați să se alăture inițiativei sunt rugați să se înscrie pe lista de voluntari, prin intermediul formularului online: https://forms.gle/WPfpwaS926U6tQD5A. Evenimentul este susținut de Aqua Carpatica, iar numărul locurilor disponibile în echipa de plantare este limitat. 

Devenite deja tradiție, petrecerile organizate în preajma fiecărei noi ediții Animest pregăteau Bucureștiul pentru cea mai mare sărbătoare dedicată filmului de animație. Atmosfera de festival se instala odată cu primele seri cu proiecții de film, primele întâlniri de la care nu lipseau spectatorii fideli, membrii echipei Animest, jurnaliștii, partenerii și artiștii invitați. Orașul devenea locul de joacă al personajelor fantastice, iar poveștile se pregăteau să cucerească rând pe rând marile ecrane. 2020 a apăsat butonul de pauză, reușind să dea o nouă formă festivalului și aducând cu el o lecție foarte importantă: fără să conștientizăm, aproape fiecare acțiune a noastră afectează mediul înconjurător, așa că e de datoria noastră să încercăm să reevaluăm acest aspect. Perioada în care străzile marilor orașe ale lumii au fost pustii a reprezentat un adevărat restart pentru fauna și flora urbană, iar acesta nu este decât încă un indiciu că vechiul nostru stil de viață este dăunător mediului în care trăim. În acest sens, petrecerea de warm-up Animest se mută anul acesta în mijlocul naturii, iar participanții sunt invitați să intre în atmosfera de festival participând la o amplă acțiune de plantare, în condiții de siguranță sporită. Purtarea măștii de protecție va fi obligatorie pe toată durata acțiunii, participanții având obligativitatea de a păstra distanțarea și a de a respecta întocmai recomandările organizatorilor privind modalitatea de plantare. 

Evenimentul Reanimating Nature, un prim pas pe care Animest îl face către a deveni un festival sustenabil, este sprijinit de Aqua Carpatica – o sursă de inspirație pentru trofeele Animest.15. La prima ediție online a festivalului, statuetele oferite câștigătorilor la Gala de premiere, difuzată live pe pagina de Facebook a festivalului, vor fi realizate din sticle de plastic și vor putea fi admirate în cadrul expoziției dedicate celor 100 de ani de animație românească, singurul eveniment offline din programul festivalului, găzduit de Rezidența BRD Scena9.

,,Cred că devine din ce în ce mai clar faptul că Pământul este o resursă epuizabilă. Consumăm conținutul și îi aruncăm ambalajul fără să ne preocupe unde ajunge, sub ce formă se întoarce înapoi la noi și în cât timp.  Numărul de materiale plastice care poluează planeta se află într-o creștere îngrijorătoare, înlocuind, printre altele, specii de păsări și viața subacvatică. Mă bucură că Trofeul Animest în 2020 susține și promovează reciclarea creativă’’, subliniază autoarea trofeelor, Cristina Milea (Șarlatan),  scenografa distinsă anul acesta cu Premiul UNITER.

Festivalul Internațional de Film de Animație Animest va avea loc în perioada 9-15 noiembrie, online, pe platforma de streaming a festivalului. Programul, biletele și abonamentele cu acces nelimitat la filmele din programul festivalului sunt disponibile pe www.animest.ro

19
/03
/14

Tinerii cineaști români vor avea, pentru prima dată, o competiție dedicată lor, la Festivalul Internațional de Film NexT (3-7 aprilie). În prima ediție a Competiției naționale, 14 scurtmetraje românești dintre cele mai bune lansate în ultimul an, selecționate de criticii Irina Trocan și Andrei Rus, vor concura pentru Premiul pentru Cel mai bun film românesc și Premiul Publicului pentru film românesc. Secțiunea este prezentată de HBO România.

17
/03
/14

Cu o distribuţie de staruri cât pentru zece producţii, „The Grand Budapest Hotel”, noul film al americanului Wes Anderson, este o kino-feerie dificil de clasat, dar plăcută ochiului. Un film special, cum rar poate fi văzut pe marile ecrane.

17
/03
/14

Vlad Ivanov, care joacă alături de actori precum Ed Haris şi Tilda Swinton în "Snowpiercer", spune că s-a bucurat de experienţa unui rol într-un lungmetraj SF. Filmul a fost proiectat, în premieră în România, la gala de premiere a celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO.

15
/03
/14

Un nou proiect de educaţie nonformală prin film documentar, dedicat elevilor cu vârste cuprinse între 14-18 ani din patru licee bucureştene, se desfășoară în perioada februarie – iunie 2014. Proiectul ,,Filmat în comunitatea mea. Atelier de film documentar”, finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune, dă întâlnire unui număr de 20 de liceeni […]

15
/03
/14

Luni, 17 martie, în avanpremiera celei de-a opta ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT (3 – 7 aprilie), spectatorii sunt aşteptaţi la o sesiune de Warm Up în club Control (str. Constantin Mille, nr. 4).

14
/03
/14

Ed Speelers, Jesse Plemons, Matthew James Thomas, Ray Fisher şi John Boyega sunt cei cinci actori aflaţi pe "lista scurtă" a studiourilor Disney şi Lucasfilm care ar putea interpreta rolul principal în "Razboiul stelelor VII", din franciza de succes cu acelaşi titlu. Filmul va fi lansat în cinematografe pe 18 decembrie 2015.

13
/03
/14

Trofeele de anul acesta din competiţia internaţională a Festivalului de Film NexT (NexT 2014), care se va desfăşura între 3 şi 7 aprilie, în Capitală, vor fi disputate de 26 de pelicule din 22 de ţări. Printre acestea, un film alb-negru cu doi copii diabolici, un porno cu jucării, un SF est-european cu tehnologie ţinută parcă laolaltă cu benzi de scotch sau o animaţie autobiografică cinefilă.

13
/03
/14

Iubitorii filmului se pot reîntâlni, în această seară, cu dansul lui Fred Astaire, dar şi cu Bing Cosby - starul numărul 1 al studiourilor Paramount din anii ’20-’40 - în blockbusterul anului 1946. Filmul „Azur” (Blue skies, producţie SUA, 1946), difuzat de TVR 2, în cadrul Telecinematecii, începe de la ora 20.10.

12
/03
/14

Un număr record de nouă filme, printre care şi foarte lăudatul Upstream Color, vor concura în acest an pentru trofeul Bucureşti IFF. Toate titlurile sunt prezentate în premieră absolută și nu vor fi distribuite ulterior în cinematografele din România.

12
/03
/14

Între 7 şi 11 aprilie, elevii schimbă sălile de clasă cu sălile de cinema în cadrul festivalului Cinema-Edu. Aproximativ 4 000 de liceeni sunt deja înscrişi pentru a participa la proiecţii de filme de artă şi independente, urmate de dezbateri cu invitaţi speciali din lumea filmului şi concursuri cu premii.

11
/03
/14

Anca Damian, alături de coproducătorii Guillaume de Seille (Arizona Production) şi Wlodek Matuszevski (Filmograf) au prezentat săptămâna trecută Muntele magic în cadrul sesiunii de Proiecte în producţie din cadrul Cartoon Movie (Lyon 5-7 martie 2014), unul dintre cele mai importante evenimente ale industriei de filme de animaţie din lume.

11
/03
/14

Actriţa Olimpia Melinte a primit premiul pentru revelaţia anului - pentru dublul rol din coproducţia româno-spaniolă "Canibal", de Manuel Martín Cuenca - la gala Uniunii Actorilor din Spania, care a avut loc luni, la Teatro Arteria Coliseum din Madrid.

10
/03
/14

Dacă nu vă plac vampirii, noul film al lui Jim Jarmusch, „Only Lovers Left Alive” („Îndrăgostiţii mor ultimii”), s-ar putea să vi-i facă simpatici. Pentru că vampirii cineastului american sunt spirite artistice şi melancolic-depresive.

09
/03
/14

Astăzi, 9 martie, la Duminica filmului românesc, iubitorii filmului românesc au posibilitatea de a revedea două dintre comediile din seria "B.D" în regia lui Mircea Drăgan, cu Dem Radulescu, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Sebastian Papaiani şi Toma Caragiu. Este vorba de B.D. în alertă (de la 14.10) şi B.D. la munte şi la mare (de la 20.10).

08
/03
/14

Caravana Docuart face următoarea oprire sâmbătă, 8 martie, la Sibiu. Iubitorii cinematografiei și ai documentarelor în special sunt așteptați la Cinema Astra (P-ța Mică nr. 11). Intrarea este liberă.