Rebelii Cehoslovaciei – înainte și după
https://www.ziarulmetropolis.ro/rebelii-cehoslovaciei-%e2%80%93-%c3%aenainte-%c8%99i-dup%c4%83/

Serile de film de la Centrul Ceh se apropie de sfârşit, iar pe 18 noiembrie va fi proiectat penultimul documentar al ediţiei de toamnă, „Year Without Magor: Genius Cannot Be Faked” şi în ziua următoare, pe 19 noiembrie, la Fiction Tuesdays, va rula „The Inheritance or Fuckoffguysgoodday”.

Un articol de Petre Ivan|15 noiembrie 2019

A patra săptămână de filme cehe este dedicată unor figuri revoluționare ale căror viață, artă și viziune politică au inspirat și încă inspiră discursul radical despre libertate, demnitate umană și lupta pentru o lume mai justă. Este vorba despre Ivan Martin Jirous, poet și jurnalist care a fost închis în repetate rânduri din motive politice și despre regizoarea Věra Chytilová, a cărei abilitate de a face filme a fost semnificativ afectată de cenzura Normalizării și, mai apoi, de restricțiile indirecte suferite de cinematografie în epoca neoliberală.

Documentarul proiectat pe 18 noiembrie la Documentary Mondays, „Year Without Magor: Genius Cannot Be Faked”, ilustrează, pe de o parte, frgamente din povestea trupei cehe de muzică experimentală The Plastic People of the Universe, relatată de Jirous (Magor) în cartea cu același nume, dar și opiniile acestuia despre societate, politică și mediul înconjurător. Filmul îi prezintă pe cei mai proeminenţi şi apropiaţi prieteni ai lui Magor, atât din perioada de disidenţă, cât şi din perioada de libertate, precum Václav Havel, Dagmar Vokatá, Francis Piggy Stárek, Dana Němcová şi familia, dar şi Petruška Šustrová, Vratislav Brabenec şi membrii ai Uniunii pentru Pace (Peace Pledge Union – PPU), Jaroslav Erik Fric, prieteni din Košice, Bratislava şi mulţi alţii, fiecare încercând să facă față unui regim dictatorial în care acuzațiile false îi condamnă pe oameni la închisori mizerabile, unde unii ajung să fie uciși de cei care îi închid.

Marți, 19 noiembrie, The Inheritance or Fuckoffgusgoodday marchează trecerea în registrul eliberat, dar haotic al post-comunismului ceh, fiind o reprezentare caricaturală a societății est-europene așa cum o percepea Chytilová la începutul anilor ’90. Protagonistul, Bohumil Stejskal, este un nene de la țară proaspăt îmbogățit în urma legilor de retrocedare post-comuniste. Filmul este un studiu asupra tipologiei de om necioplit și zgomotos, nevoit să se adapteze unei noi condiții de libertate individuală și putere economică neașteptată, într-o perioadă istorică incertă și, totodată, asupra noilor moduri de raportare la sex și societate care iau naștere odată cu noul sistem economic. Dacă ați îndrăgit filmele Věrei Chytilová din perioada Noului Val Cehoslovac, trebuie să o cunoașteți și ca regizoare în perioada ei de după 1989.

Intrarea la proiecții este liberă. Acestea încep la ora 20:00, iar accesul se face începând cu 19:30, timp în care puteți savura o bere cehă gratis.

Evenimente Facebook aici: DM & FT. Eveniment susținut de Budweiser Budvar.

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.

26
/04
/14

Este actriţă la Teatrul „Constantin Tănase” şi profesor de actorie la Universitatea Hyperion. A absolvit două facultăţi, a publicat trei cărţi de bucate şi este la a doua soacră. Adriana Trandafir, care împlinește 58 de ani pe 26 aprilie, vorbește despre oamenii și locurile care i-au influenţat viaţa.

25
/04
/14

Al Pacino împlineşte, astăzi, 74 de ani. Printre interviurile pe care le-a dat de-a lungul vieţii s-a numărat şi unul publicat de revista Esquire România. În acest interviu, din care vă prezentăm fragmente, Al Pacino vorbeşte despre secretele carierei şi despre viaţa personală.