Redeschiderea stagiunii 2020-2021 la Teatrul Mic
https://www.ziarulmetropolis.ro/redeschiderea-stagiunii-2020-2021-la-teatrul-mic/

La început de stagiune 2020-2021 Teatrul Mic anunţă programarea primelor spectacole în interiorul sălilor, după lunga perioadă în care activitatea a fost întreruptă complet.

Un articol de Petre Ivan|9 septembrie 2020

Mijlocul lunii august a făcut, însă, posibilă organizarea cu succes a stagiunii estivale. Astfel, o parte dintre spectacolele teatrului au putut fi văzute fie pe scena Teatrului de Vară din Herăstrău, prin parteneriatul cu Teatrul de Revistă Constantin Tănase, fie pe scena amenajată în Parcul Cișmigiu, în urma participării la Festivalul Bucureștii lui Caragiale, organizat de Arcub, și ulterior chiar în curtea unui muzeu al Municipiului București- Casa Filipescu Cesianu.

Romeo și Julieta de William Shakespeare, în regia Lilianei Pană, va fi primul spectacol care se va relua în condiții de siguranță și cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus, conform Ordinului nr. 1495/2020, și care va avea programate două reprezentații, în datele de 13 septembrie și 4 octombrie, de la ora 19:00, la sediul sălii Constantin Mille 16, nu la sediul inițial în care s-a jucat până acum, cel al sălii din Centrul Vechi- Gabroveni 57.

Următoarele spectacole programate la sediul sălii Constantin Mille 16 sunt: basmul contemporan Apa Vie, regia Ștefan Lupu, în data de 20 septembrie, ora 19:00, spectacolul Vinovat.Nevinovat, regia Gelu Colceag, în zilele de 25 și 27 septembrie, ora 19.00 și tragedia Viața și Moartea lui Richard al II-lea, regia Radu Iacoban, în data de 3 octombrie, ora 19:00.

Finalul lunii septembrie aduce la sediul sălii Gabroveni 57 și primele reprezentații ale unui nou spectacol aflat sub semnul teatrului absurdului – Cântăreața cheală de Eugene Ionesco în regia lui Vlad Massaci, muzica originală semnată de Vlaicu Golcea, și scenografia lui Tudor Prodan– reprezentații programate să aibă loc în datele de 24 și 26 septembrie, de la ora 19:00.

Tot la sala Gabroveni 57 se vor relua spectacolele Mama, regia Nona Ciobanu, în data de 2 octombrie, de la ora 19:00 și Regina Maria-jurnal de război emoționantul one woman show al Simonei Mihăescu inspirat de jurnalul de război al reginei Maria a României, programat în data de 4 octombrie, de la ora 19.00.

La sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie vor fi programate comediile Pensiune Completă, regia Gelu Colceag, în data de 29 septembrie, ora 19.00 și Angajat la doi patroni, regia Vlad Corbeanu, în ultima zi a lunii septembrie, de la ora 19.00.

Biletele pot fi achiziționate direct de pe website-ul www.teatrulmic.ro, de pe platforma bilet.ro și de la casele de bilete ale Teatrului MIC (Sala Constantin Mille 16 și Gabroveni 57).

Pentru că suntem, în continuare, într-o situație complicată, pe care o vom putea depăși doar împreună, spectatorii vor fi rugați să respecte normele și cerintele impuse de autorități.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.