Regal de comedie la TNB, la final de an
https://www.ziarulmetropolis.ro/regal-de-comedie-la-tnb-la-final-de-an/

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” a programat pentru finalul lunii decembrie o serie de reprezentaţii cu două dintre cele mai solicitate spectacole din repertoriul curent, comediile „Dineu cu proşti”, de Fracis Veber în regia lui Ion Caramitru şi recenta premieră „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, în regia lui Horaţiu Mălăele.  „Scrisoarea” se va […]

Un articol de Andrada Văsii|9 noiembrie 2012

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” a programat pentru finalul lunii decembrie o serie de reprezentaţii cu două dintre cele mai solicitate spectacole din repertoriul curent, comediile „Dineu cu proşti”, de Fracis Veber în regia lui Ion Caramitru şi recenta premieră „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, în regia lui Horaţiu Mălăele.

 „Scrisoarea” se va juca pe 27 şi 28 decembrie, iar spectacolul „Dineu cu proşti” va putea fi văzut pe 29 şi 30 decembrie, ambele spectacole urmând să se joace pe scena Sălii Mari a TNB, potrivit unui comunicat al instituţiei de cultură remis vineri AGERPRES.

Biletele pot fi achiziţionate începând de sâmbătă de la Agenţia de Bilete a TNB. Pentru spectacolul „Scrisoarea” tichetele pot fi cumpărate la preţurile de 60 lei (rândurile 2-12), 50 lei (rândurile 13-19), 40 lei (loji), 20 lei (balcon), iar pentru „Dineu cu proşti” acestea se găsesc la preţurile de 70 lei (rândurile 2-12), 60 lei (rândurile 13-19), 50 lei (loji), 20 lei (balcon).

„Dineu cu proşti” este o antrenantă comedie despre prostie a lui Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru, cu Horaţiu Mălăele, Medeea Marinescu, Alexandru Bindea.

Tratând într-o savuroasă cheie comică tema larg răspândită a prostiei, piesa pleacă de la ideea năstruşnică a unui dineu organizat într-un grup de prieteni intelectuali, snobi şi sarcastici, dineu ai căror invitaţi candidează, fără s-o ştie, la titlul de prost perfect. La finalul unui astfel de dineu amânat şi al unui festin comic desfăşurat cu tot tacâmul, autorul serveşte, spre desert, o lecţie de viaţă tratată cu rafinament şi subtilitate franţuzească.

Spectacolul „Scrisoarea” după „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, în regia lui Horaţiu Mălăele, a fost prima premieră a actualei stagiuni. În distribuţie pot fi văzuţi printre alţii Mircea Rusu, Virgil Ogăşanu, Marius Rizea ori Mihai Constantin.

Sursa: Agerpres

25
/03
/14

Teatrul Național din București va susține la Budapesta două reprezentații cu spectacolul ”Doua loturi”, joi, 3 aprilie, de la orele 17.00 şi 20.00. Cu ocazia turneului din capitala Ungariei, TNB a programat o reprezentație a spectacolului şi pe 27 martie 2014, la Sala Pictura, de la ora 20.00, de Ziua Mondială a Teatrului.

24
/03
/14

În anul în care se împlinesc 90 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai talentaţi cineaşti ai lumii, Sergei Paradjanov, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica aduce în premieră, la Bucureşti, filmul biografic Paradjanov, propunerea Ucrainei la Oscarul pentru „Cel mai bun film străin”.

24
/03
/14

Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lung-metraj, va avea loc în perioada 26 martie – 2 aprilie 2014, la Cinema Studio, NCRR - Studioul Horia Bernea, sala Elvira Popescu și Institutul Cervantes. Programul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti.

24
/03
/14

Cea de-a XII-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România şi-a desemnat câştigătorii. Cântecul anului a fost desemnat "Perfect fără tine", interpretat de trupa Vama, în timp ce Loredana Groza a primit trofeul pentru "Artistul anului 2013". Piesa "Ecou", interpretată de Elena Gheorghe feat. Glance, s-a impus la categoria "Cel mai bun cântec pop".

23
/03
/14

În noul spectacol după ,,Oscar și Tanti Roz” de Eric Emmanuel Schmitt, Alexandru Repan îi oferă lui Oscar șansa de a îmbătrâni. „Eu nu am vrut să-l joc pe Oscar, ci povestea lui, împreună cu un înger”, mărturisește actorul.

22
/03
/14

Nu am găsit un titlu mai potrivit pentru un articol referitor la ultimele discuri semnate de doi americani: dirijorul James Levine şi violonista Hilary Hahn. El este deja legendarul director muzical al Teatrului Metropolitan din New York, una dintre cele mai importante opere ale lumii, ea, o violonistă laureată cu Grammy care îndrăzneşte să caute căi noi de expresie.

22
/03
/14

S-a spus că Radu Beligan este un teribil paradox de umilință și de orgoliu. În volumul său de memorii, scria așa: „Ați văzut vreodată un mare actor jucând un rege? Pe lângă el, ai impresia că regii adevărați nu prea au talent”.

21
/03
/14

Al doilea joc, filmul experiment al regizorului Corneliu Porumboiu, va intra în cinematografe din 4 aprilie. Pelicula prezintă meciul de fotbal dintre Dinamo şi Steaua din iarna anului 1988, arbitrat de Adrian Porumboiu, tatăl regizorului. Cei doi, tată şi fiu, revăd meciul 25 de ani mai târziu şi îl comentează din faţa televizorului.

21
/03
/14

Două filme-eveniment vor marca deschiderea și închiderea celei de-a 13-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania 2014 (TIFF 2014). Pe 30 mai, gala de deschidere aduce Philomena, de Stephen Frears, iar ]n ultima zi de TIFF, pe 8 iunie, va rula cel mai așteptat film al anului, Boyhood - Ursul de Argint pentru regie la Berlin.