Regizoarea Ana-Felicia Scutelnicu, premiata
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizoarea-ana-felicia-scutelnicu-premiata/

Regizoarea moldoveană Ana-Felicia Scutelnicu a primit, sâmbătă seară, premiul CinemaXXI pentru scurtmetraj şi mediumetraj, pentru pelicula „Panihida”, la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Roma, potrivit site-ului oficial al evenimentului.   „CinemaXXI” este una dintre secţiunile competiţionale din cadrul Festivalului de Film de la Roma, fiind dedicată noilor tendinţe în […]

Un articol de Andrada Văsii|19 noiembrie 2012

Regizoarea moldoveană Ana-Felicia Scutelnicu a primit, sâmbătă seară, premiul CinemaXXI pentru scurtmetraj şi mediumetraj, pentru pelicula „Panihida”, la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Roma, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

 

„CinemaXXI” este una dintre secţiunile competiţionale din cadrul Festivalului de Film de la Roma, fiind dedicată noilor tendinţe în cinema. CinemaXXI se centrează asupra proiectelor care contribuie la reinventarea cinematografiei în peisajul audiovizual contemporan.

„Panihida” este o coproducţie Germania-Republica Moldova, cu o durată de 61 de minute. Acţiunea filmului este plasată într-un mic sat din Republica Moldova, în care o femeie în vârstă moare, lăsându-i în urma sa pe fiul ei, Petru, şi pe fiica acestuia, Anişoara. Filmul prezintă tradiţiile şi obiceiurile din satul respectiv. Din distribuţia filmului fac parte Valentin Aga, Anişoara Morari, Nina Rabus, potrivit IMDB.

Ana-Felicia Scutelnicu s-a născut în 1978 în Republica Moldova. Din 2002, locuieşte şi lucrează la Berlin. A mai realizat scurtmetrajele „Ispita” (foto-animaţie/ experimental), „Tiraspol-Berlin” (documentar), „Între Ziduri/ Zwischen Mauern (ficţiune) şi „Curtea din spate/ Hinterhof” (ficţiune).

Pelicula „Curtea din spate” a fost selecţionată în programul de filme germane la Festivalul de la Cannes,2010, în secţiunea „Next Generation”.

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Roma s-a desfăşurat în perioada 9 – 17 noiembrie. Gala de premiere a festivalului a avut loc sâmbătă seara la Roma.

Premiul pentru cel mai bun film – trofelul Golden Marc’Aurelio, decernat pentru filmele din competiţia oficială – a fost câştigat de pelicula „Marfa Girl” de Larry Clark.

 

Sursa: Mediafax

15
/11
/13

Echipa Ultimul Zburator continuă, aşa cum a promis, şirul de evenimente care pregătesc lansarea primului film în realism magic din România, care va avea loc pe 14 februarie 2014 – Valentine’s Day.

15
/11
/13

CRONICĂ DE FILM A patra experienţă de regizor a lui Dan Chişu în tot atâţia ani, „Déjà Vu” este un film cu pretenţii de experiment, în care jocul bun al actriţelor Ioana Flora şi Mirela Oprişor şi gustul pentru farsă nu ascund pe deplin senzaţia de improvizaţie.

15
/11
/13

Proiectul de finalizare a lucrărilor de modernizare a TNB va fi finanţat anul viitor cu 100 de milioane de lei, sumă care este posibil să fie suplimentată deoarece estimarea constructorului, de doar 97 de milioane de lei, poate fi depăşită, a declarat premierul Victor Ponta.

15
/11
/13

Pictura monumentală „Carolus Magnus”, realizată de pictorul român din Germania Emil Ciocoiu, a fost prezentată publicului, în premieră mondială, în cadrul expoziţiei retrospective a artistului, desfăşurată la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

14
/11
/13

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitorul artiştilor. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

14
/11
/13

Spectacolul „Cum am învăţat să conduc“, de Paula Vogel, în regia lui Eugen Gyemant, are premiera în seara aceasta, de la ora 19.00, la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Din distribuţie fac parte actorii Serban Pavlu, Ioana Anastasia Anton, Delia Nartea, Smaranda Caragea şi Alexandru Conovaru.