Regizoarea Ana-Felicia Scutelnicu, premiata
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizoarea-ana-felicia-scutelnicu-premiata/

Regizoarea moldoveană Ana-Felicia Scutelnicu a primit, sâmbătă seară, premiul CinemaXXI pentru scurtmetraj şi mediumetraj, pentru pelicula „Panihida”, la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Roma, potrivit site-ului oficial al evenimentului.   „CinemaXXI” este una dintre secţiunile competiţionale din cadrul Festivalului de Film de la Roma, fiind dedicată noilor tendinţe în […]

Un articol de Andrada Văsii|19 noiembrie 2012

Regizoarea moldoveană Ana-Felicia Scutelnicu a primit, sâmbătă seară, premiul CinemaXXI pentru scurtmetraj şi mediumetraj, pentru pelicula „Panihida”, la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Roma, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

 

„CinemaXXI” este una dintre secţiunile competiţionale din cadrul Festivalului de Film de la Roma, fiind dedicată noilor tendinţe în cinema. CinemaXXI se centrează asupra proiectelor care contribuie la reinventarea cinematografiei în peisajul audiovizual contemporan.

„Panihida” este o coproducţie Germania-Republica Moldova, cu o durată de 61 de minute. Acţiunea filmului este plasată într-un mic sat din Republica Moldova, în care o femeie în vârstă moare, lăsându-i în urma sa pe fiul ei, Petru, şi pe fiica acestuia, Anişoara. Filmul prezintă tradiţiile şi obiceiurile din satul respectiv. Din distribuţia filmului fac parte Valentin Aga, Anişoara Morari, Nina Rabus, potrivit IMDB.

Ana-Felicia Scutelnicu s-a născut în 1978 în Republica Moldova. Din 2002, locuieşte şi lucrează la Berlin. A mai realizat scurtmetrajele „Ispita” (foto-animaţie/ experimental), „Tiraspol-Berlin” (documentar), „Între Ziduri/ Zwischen Mauern (ficţiune) şi „Curtea din spate/ Hinterhof” (ficţiune).

Pelicula „Curtea din spate” a fost selecţionată în programul de filme germane la Festivalul de la Cannes,2010, în secţiunea „Next Generation”.

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Roma s-a desfăşurat în perioada 9 – 17 noiembrie. Gala de premiere a festivalului a avut loc sâmbătă seara la Roma.

Premiul pentru cel mai bun film – trofelul Golden Marc’Aurelio, decernat pentru filmele din competiţia oficială – a fost câştigat de pelicula „Marfa Girl” de Larry Clark.

 

Sursa: Mediafax

21
/09
/22

Festivalul Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent, Ediția a 12-a, se va desfășura între 23 septembrie – 2 octombrie 2022 în aproape toată rețeaua de teatre independente din capitală, adică la Teatrul Apropo și la teatrele partenere: Teatrul Godot, unteatru, Teatrul În Culise, Teatrul Infinit, Linotip – Centru Independent Coregrafic, The PUB Universității, dar și la Teatrul Bulandra.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

21
/09
/22

Pentru trei zile, 23-25 septembrie 2022, Asociația CRIES a pregătit un spațiu pentru o varietate de experiențe în ritm „la pas" și un program ce oferă multiple perspective despre legăturile dintre hrană, cultură și consum durabil, dorind să inspire comunitatea locală și să se lase inspirați de toate experiențele și acțiunile care ne permit să încetinim ritmul de consumare a resurselor noastre și ale planetei.

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.

20
/09
/22

Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Emilia Popescu,  Florin Piersic, George Mihăiţă, Alexandru Repan, Marius Manole, Ştefan Bănică,  Demeter András,  Pavel Bartoş,  sunt actorii care s-au alăturat sau revin în 2022 în proiectul Aplauze pentru poet / A Hand for the Poet.