-->

Regizorii Oliver Stone și Michel Franco, invitați la TIFF.22
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorii-oliver-stone-si-michel-franco-invitati-la-tiff-22/

Regizorul, scenaristul şi producătorul american Oliver Stone este unul dintre invitaţii speciali al celei de-a 22-a ediţii a TIFF (9 – 18 iunie), unde va primi Trofeul Transilvania pentru întreaga carieră.

Un articol de Petre Ivan|24 mai 2023

La festival este așteptat și regizorul mexican Michel Franco, care va face parte din juriul festivalului. Cei doi cineaști se alătură astfel unor nume precum Geoffrey Rush și Timothy Spall, care și-au anunțat deja prezența la Cluj-Napoca.

Controversat și polarizant, Oliver Stone este una dintre cele mai proeminente figuri ale Hollywood-ului din anii ‘80-’90. A câștigat trei premii Oscar, două ca regizor, pentru Plutonul (Platoon, 1986) și Născut pe 4 iulie (Born on the Fourth of July, 1989), și unul pentru scenariu, cu Expresul de la miezul nopții (Midnight Express, r. Alan Parker, 1979).

„Oliver Stone a trasat istoria Americii într-un mod unic, provocator și distractiv” (David Parkinson, British Film Institute). De multe ori criticat pentru alegerea subiectelor sale, mai ales după anii 2000, când a realizat documentare despre personalități precum Fidel Castro, Hugo Chávez sau JFK, Stone susține că nu se consideră un cineast politic: „Consider că filmele mele sunt, în primul rând, drame despre indivizi aflați în lupte personale și mă consider un scenarist înainte de a fi un cineast politic. Mă interesează punctele de vedere alternative. Cred că, în cele din urmă, problemele planetei sunt universale și că naționalismul este o forță foarte distructivă. Dar îmi place anarhia în filme.” Filmele sale sunt cunoscute pentru imaginile puternice, de multe ori șocante. Stone nu s-a ferit niciodată să pună întrebări incomode: „Idolii mei au fost Luis Buñuel și Jean-Luc Godard. Cu sufletul la gură (1960) a fost unul dintre primele filme care m-a marcat cu adevărat, datorită vitezei, datorită energiei. Se spune că sunt lipsit de subtilitate. Dar avem nevoie, înainte de toate, de imagini care să ne trezească nervii și inima.”

Trei filme de referință, care exemplifică marile teme care au marcat cariera cineastului, vor fi proiectate la TIFF: cel mai recent documentar regizat de Stone, Nuclear Now (2022) a avut premiera la Veneția și este o investigație fără precedent despre folosirea energiei nucleare ca alternativă la folosirea combustibililor fosili: „Este un film puternic, clar și curajos. Îl admir pentru că sfidează orice trend” (Werner Herzog). Proiecția documentarului va fi urmată de o dezbatere pe marginea subiectului energiei nucleare la care Oliver Stone va participa alături de experți români în domeniu. Programul include și visceralul Născuți asasini (Natural Born Killers, 1994), povestea a doi criminali glorificați de mass-media, bazată pe un scenariu scris de Quentin Tarantino, și Născut pe 4 iulie (Born on the Fourth of July, 1989), cu Tom Cruise în rolul unui soldat american în Vietnam, marcat profund de experiența războiului.

Biletele pentru proiecțiile Nuclear Now și Născuți Asasini la care va participa Oliver Stone au fost puse în vânzare online.

Premiat la Cannes pentru dramele După Lucia (After Lucia, 2012), Cronic (Chronic, 2015) și Fiica lui April (Aprils Daughter, 2017), și câștigător al Leului de Argint la Veneția pentru terifiantul Noua ordine (New Order, 2020), mexicanul Michel Franco va fi și el prezent la TIFF.22, unde va face parte din juriul competiției oficiale. Regizor, scenarist și producător, acesta a reușit să se impună rapid pe scena internațională drept una dintre cele mai originale voci ale Americii Latine contemporane: „Nu mai încerc să impun o estetică unui film. La începutul carierei aveam mai multe reguli, dar acum sunt foarte relaxat. Aveam mai multe referințe cinematografice, iar acum nu mai am niciuna. Împrumut mai mult din cărți decât din filme. Într-un fel, estetica filmelor mele e foarte aproape de felul meu de a fi.”

Încă de la debutul său din 2009, cu Daniel & Ana, Franco a adus pe ecran povești complexe, de multe ori șocante: „Îmi place să privesc partea întunecată a naturii umane, iar pentru asta trebuie să îmi pun personajele în dificultate. În realitate, nu cred că atunci când suntem puși la încercare va ieși ce e mai bun din noi.” Parte din programul festivalului, spectatorii vor avea ocazia să vadă cel mai nou film al cineastului mexican, Asfințit (Sundown, 2021), unde Tim Roth și Charlotte Gainsbourg joacă rolul unui duo pus în fața unei situații limită în timpul vacanței lor din Mexic.

Pe durata vizitei la TIFF, Michel Franco va susține un masterclass pentru studenții la film din Cluj-Napoca.

Din Juriul competiției oficiale TIFF.22 mai fac parte:

Actorul sârb Darko Perić, cunoscut din serialul spaniol La Casa de Papel (Netflix), unde l-a jucat pe Helsinki;

Actorul și regizorul britanic Harry Macqueen. Filmul lui Supernova, cu Stanley Tucci și Colin Firth în rolurile principale, a fermecat publicul de la Cluj în 2021.

Actrița Judith State, câștigătoare a Premiului Gopo pentru rolul din Monștri. (r. Marius Olteanu, 2020), selectată în programul European Shooting Stars la Berlinală 2023. Judith este cunoscută din filmele lui Cristi Puiu Sieranevada (2016) și Malmkrog (2020) sau din R.M.N. (r. Cristian Mungiu, 2022).

Nicoletta Romeo, directoarea Trieste Film Festival, selecționer de film și producător. Din portofoliul ei de producător fac parte titluri precum The Daughter (r. Thanos Anastopoulos), care a avut premiera în 2012 la Berlinală, sau documentarul The Last Resort (r. Thanos Anastopoulos și Davide Del Degan), care a făcut parte din Selecția Oficială de la Cannes 2016.

TIFF.22 va avea loc între 9 – 18 iunie. Biletele pentru primele proiecții și evenimente TIFF au fost puse în vânzare online.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)