Remus Azoiței cântă pe vioara sa Gagliano (1750) celebrul concert de vioară semnat de Ceaikovski
https://www.ziarulmetropolis.ro/remus-azoitei-canta-pe-vioara-sa-gagliano-1750-celebrul-concert-de-vioara-semnat-de-ceaikovski/

În 2001, cunoscutul violonist român REMUS AZOIȚEI a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a instituţiei. În 2019, a susţinut concerte la Carnegie Hall – New York şi la Kennedy Center – Washington DC, pe lângă multe alte apariţii europene, şi în 2021 a fost solistul Orchestrei de Cameră din Viena în cadrul Festivalului Enescu.

Un articol de Petre Ivan|6 iunie 2022

Vineri, 10 iunie 2022, de la 19.00, Remus Azoiței este invitat la Sala Radio unde va interpreta celebrul Concert în Re major pentru vioară și orchestră de CEAIKOVSKI, o partitură intim legată de cariera sa artistică, fiind prima lucrare cântată în ipostază solistică, alături de orchestră. Despre această experiență emoționantă, violonistul declara într-un interviu acordat în iulie 2020 pentru LIFE.ro:

„Primul concert, când aveam 6 ani, nu a fost un eveniment deosebit pentru mine în sensul că ce cântam la lecția de vioară am reprodus pe mica scenă de la Liceul de Artă din Galați. Însă, când ai 18 ani și cânți cu orchestra, asta e cu totul altceva. Ești răvășit de emoții și nu îți poți controla mintea sau mâinile. Eram la Constanța și cântam Concertul de Ceaikovski… Țin minte și acum că am abordat partea a 3-a atât de repede că abia se ținea orchestra după mine și dirijorul era transpirat tot de frică să nu ma piardă! Emoții mari atunci, nu voi uita niciodată.”

Evenimentul prezentat de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO se va desfășura sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL – care și-a început cariera ca  violonist al celebrei Filarmonici din Viena și care a fost numit, începând din acest an (2022), director muzical pentru două importante ansambluri muzicale: Orchestre National des Pays de la Loire (Franța) și National Youth Orchestra of Canada (Orchestra Națională de Tineret a Canadei).

Concertul de vioară creat de Ceaikovski este și partitura în jurul căreia, în 2009, regizorul Radu Mihăileanu (născut la București și stabilit în Franța) a conceput una dintre cele mai cunoscute pelicule ale sale până în prezent: „CONCERTUL”. Un an mai târziu, în 2010, filmul său primea la Paris, premiul César – un „Oscar” al Franței – pentru cea mai bună bandă sonoră.

Remus Azoiței cântă pe o vioară Niccolò Gagliano, creată în 1750, despre care declara în același interviu acordat pentru LIFE.ro: „vreo 3 ani de zile am tot încercat viori de lutieri celebri, sute de viori, și nici una nu mă mulțumea pe deplin. Într-o bună zi am intrat (a câta oară?) la un dealer din Londra și acest Gagliano stătea „cuminte” pe un birou. Am luat vioara și am cântat câteva note pe ea: în acel moment am știut că aceasta va fi vioara mea. Conceptul de „dragoste la prima vedere” poate fi încapsulat perfect în ceea ce s-a întâmplat în acele momente.”

Absolvent al Conservatorului din Bucureşti și bursier la renumita Juilliard School din New York, Remus Azoiţei a concertat în săli prestigioase cum ar fi Carnegie Hall – New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot – Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall – Londra, Teatro La Fenice – Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena, apărând, de asemenea, în festivalurile muzicale de la Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg etc. În 2005, a interpretat Dublul concert de Bach alături de violonistul Nigel Kennedy în cadrul Festivalului Enescu, concert preluat de către 19 posturi de radio si televiziune din Europa, incluzând BBC, Arte şi Mezzo. Remus Azoiței a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de George Enescu, alături de pianistul Eduard Stan, pentru casa de discuri „Hanssler” din Germania.

Seara de la Sala Radio se va încheia cu Simfonia a 4-a de BRAHMS.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.

22
/11
/22

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural. România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare.