Retrospectivă Paul Neagu, la Leeds
https://www.ziarulmetropolis.ro/retrospectiva-paul-neagu-la-leeds/

La Institutul Henry Moore din Leeds se deschide, astăzi, 13 august, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra, o amplă retrospectivă Paul Neagu, incluzând peste 120 de opere ale artistului, de la desene, grafică şi sculpturi sau instalaţii până la creaţii poetice şi filme.

Un articol de Petre Ivan|13 august 2015

Paul Neagu (1938-2004), unul dintre reprezentanții cei mai proeminenți ai modernismului european, a fost considerat adesea drept cel mai important sculptor român de după Brâncuși, printre discipolii săi numărându-se nume faimoase ale artei contemporane, precum Anish Kapoor, Antony Gormley şi Tony Cragg.

Retrospectiva de la Leeds, care va rămâne deschisă până în luna noiembrie a acestui an într-unul dintre cele mai cunoscute spații expoziționale britanice, reprezintă cel mai mare eveniment dedicat lui Paul Neagu după instalarea la Londra, în anul 2012, de către Institutul Cultural Român din Londra, cu sprijinul d-lui Anton Neagu și al fundației Paul Neagu Estate, a lucrării sale “Alergător pe muchie”, prima operă monumentală semnată de un artist român amplasată permanent într-un spațiu public londonez.

Lucrarea poate fi admirată într-un parc din cartierul Islington, nu departe de locul unde artistul a locuit și lucrat în ultimii ani ai vieții.Paul Neagu

Paul Neagu s-a născut în România, la Timişoara, în 1938 şi a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti în anul 1959.

Lucrările sale au fost interzise în perioada dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, drept urmare artistul stabilindu-se la Londra în 1970, pentru a deveni în 1976 cetăţean britanic.

Opera sa include performance, instalaţii, sculptură, desen, pictură şi poezie, Neagu fiind foarte apreciat şi ca profesor.

De-a lungul anilor, lucrările sale au fost expuse la Modern Art Oxford, Bienala de la Paris, Whitechapel Gallery, Hayward Gallery, Serpentine Gallery şi Institutul de Artă Contemporană (ICA) din Londra. Muzee importante ca Tate şi Muzeul de Artă Contemporană din Tokyo dețin opere ale artistului  în colecţiile lor permanente.

Foto: Retrospectivă Paul Neagu – icr-london.co.uk.

31
/05
/22

Inițiat în 2012, de către Fundația M&V Schmidt și Fundația Tabaluga/ Peter Maffay Stiftung, festivalul Săptămâna Haferland are misiunea de a promova cultura și tradițiile sașilor din Transilvania și de a dezvolta sectorul turistic din zona respectivă. Regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, a fost denumită Țara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

30
/05
/22

Să presupunem că o sticlă de plastic, un pet, și-ar dori să plece dintr-un sat din Transilvania și ar vrea călătorească până la Marea Neagră, ori poate și mai departe. Credeţi că ar putea? La această întrebare și-au dorit să găsească răspunsul un grup de voluntari din România. Realizată într-un proiect inedit tip experiment, "Călătoria mea spre mare" este de fapt o poveste despre oameni, mentalităţi și educaţie.

11
/05
/22

Ajuns la a 9-a ediție, Art Safari va expune lucrări de artă valoroase de Picasso, Dali, dar și artă de patrimoniu semnată de Theodor Aman. Tot în cadrul acestei ediții, publicul va avea șansa să vadă o expoziție dedicată artistului-fenomen de secol XX și creator al primelor construcții moderniste din Bucureștiul interbelic - Marcel Iancu. De asemenea, expoziția celebrei fotografe Barbara Klemm va dezvălui fotografii-document cu Germania de Vest și de Est înainte de unificare, dar și cu România comunistă, iar unul dintre starurile artei românești contemporane, Irina Dragomir, va avea propria expoziție la Art Safari.

11
/05
/22

Instalația interactivă Explorers of the Multiverse este realizată de studioul de artă și tehnologie H3, în parteneriat cu IQOS, și propune o experiență multisenzorială imersivă, prin care vizitatorii sunt invitați la un proces de autocunoaștere, atât din perspectiva proprie, cât și prin ochii celorlalți. Instalația poate fi vizitată în cadrul Romanian Design Week, la Combinatul Fondului Plastic din București, strada Băiculești nr. 29, în perioada 13-22 mai. Romanian Design Week, ediția a zecea, este locul în care comunitățile creative și culturale își dau întâlnire, iar vizitatorii pot descoperi cele mai recente expoziții și instalații multidisciplinare.