Revocarea lui Andrei Marga, cerută de comisiile de cultură şi politică externă din Senat
https://www.ziarulmetropolis.ro/revocarea-lui-andrei-marga-ceruta-de-comisiile-de-cultura-si-politica-externa-din-senat/

Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat au cerut, luni, revocarea lui Andrei Marga din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), urmând ca propunerea să fie înaintată Biroului permanent al Senatului.

Un articol de Corina Vladov|17 iunie 2013

Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat au cerut, luni, revocarea lui Andrei Marga din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), urmând ca propunerea să fie înaintată Biroului permanent al Senatului.

„În conformitate cu solicitarea făcută în Biroul Permanent (al Senatului, n.r) de lunea trecută, comisiile reunite de cultură şi politică externă au analizat situaţia documentelor prezentate de ICR, în conformitate cu legea, ne referim la raportul de activitate al ICR pe anul 2012 şi pe contul financiar pe 2012. (…) Am constatat că, pentru prima dată, o instituţie aflată în subordinea Senatului nu a respectat legea (…)

În consecinţă, am supus votului comisiilor reunite aflate în cvorum propunerea ca, pentru a evita astfel de situaţii, conducerea operativă a Institutului Cultural Român, respectiv preşedintele ICR, Andrei Marga, şi cei doi vicepreşedinţi (Horia Gârbea şi Vladimir Simon, n.r.) să fie demişi. Această propunere a fost votată cu o largă majoritate, 11 voturi «pentru», 4 «împotriv㻓, a declarat preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin.

De asemenea, preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat a declarat că „propunerea va fi înaintată Biroului Permanent şi acesta va decide dacă propunerea va fi înaintată Senatului“, scrie Mediafax. Andrei Marga a fost numit la conducerea Institutului Cultural Român pe 11 septembrie 2012, prin vot în plenul Senatului.

Conducerea ICR s-a schimbat după ce, pe 2 august 2012, la câteva zile de la decizia Curţii Constituţionale de a declara drept constituţională Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/ 2012, prin care Institutul Cultural Român (ICR) trecea din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului, preşedintele de atunci al Institutului, Horia-Roman Patapievici, şi foştii vicepreşedinţii Tania Radu şi Mircea Mihăieş şi-au anunţat demisia.

Foto: Digi 24

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.