Rezidențele FILIT pentru autori români. Au început înscrierile
https://www.ziarulmetropolis.ro/rezidentele-filit-pentru-autori-romani-au-inceput-inscrierile/

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) anunţă startul înscrierilor în cadrul rezidenţelor FILIT pentru autori români, program care încurajează creaţia contemporană.

Un articol de Liliana Matei|19 aprilie 2018

Inițiativa aparține Muzeului Național al Literaturii Române Iași și sprijină șase autori români care vor beneficia de transport, cazare timp de o lună, precum și de o sumă forfetară de 2.000 lei.

Elementul de noutate al programului îl reprezintă colaborarea cu Teatrul „Luceafărul” din Iași, prin care trei dintre locuri sunt destinate în mod special dramaturgilor români. Textele scrise de aceștia în rezidență vor fi prezentate ca spectacole-lectură în cadrul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI, 4-11 octombrie 2018).

Referitor la colaborarea din acest an, Oltița Cîntec, teatrolog, director artistic al FITPTI, a declarat: „Cele două mari festivaluri internaționale ale urbei – FILIT și FITPTI – colaborează în edițiile lor din 2018, a VI-a, respectiv a XI-a, în proiectul rezidențelor pentru scriitori, deschizându-se și spre autorii de text pentru teatru. În spiritul identității FITPTI, ne vom orienta tematic spre zona adolescenților și tinerilor și spre formule dramaturgice inovative. Piesele scrise în cursul rezidențelor vor fi prezentate ca spectacole lectură în programul FITPTI din această toamnă.”

Programul cuprinde 6 rezidenţe FILIT la Iaşi (Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi). Fiecare rezidenţă se derulează pe o perioadă de 30 de zile, între 1 iulie – 31 octombrie 2018, respectiv 1 iulie-20 septembrie pentru autorii de texte pentru teatru, într-un interval ales de către beneficiar.

Pentru înscriere, autorul/autoarea trebuie să pregătească următoarele:

  1. formular de înscriere, disponibil pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro;
  2. copie după cartea de identitate;
  3. numele proiectului de rezidență și o scurtă descriere (max. 2000 de semne);
  4. curriculum vitae.

Beneficiarii rezidențelor vor avea obligația de a preda un text despre Iași sau o piesă de teatru (texte de min. 10.000 semne), precum și de a participa activ la unul dintre evenimentele culturale ale MNLR Iași pe perioada rezidenței. De asemenea, în momentul publicării, autorul trebuie să menționeze faptul că textul a fost scris cu sprijinul Rezidenței FILIT pentru autori români.

Perioada de înscriere este 19 aprilie – 19 mai 2018, iar dosarele se vor transmite în format electronic la adresa [email protected]. După evaluarea dosarelor, rezultatele vor fi anunţate la data de 27 mai 2018, pe site-urile www.muzeulliteraturiiiasi.ro și www.filit-iasi.ro.

Persoană de contact: Daniela Ștefan (Iași, str. V. Pogor, nr. 4, 700110, tel.: +40  0232.410.340, +40 747.499.400).

Lansate în anul 2016, rezidențele FILIT pentru autori români au drept scop sprijinirea eficientă a creatorilor contemporani. În același timp, rezidențele FILIT vizează și promovarea unor locuri simbolice pentru literatura română din Iași.

Ediția a VI-a a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași va avea loc în perioada 3-7 octombrie 2018, reunind mari nume ale literaturii și lumii culturale.

 

 

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]