„Richard Jewell”. Patosul lui Clint Eastwood ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/richard-jewell-patosul-lui-clint-eastwood-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM La aproape 90 de ani, Clint Eastwood nu se lasă: propune un nou film ca regizor, „Richard Jewell” (2019), ajuns acum şi în cinematografele din România. O altă poveste inspirată din realitate despre un erou apărător al Americii, regizată cu aparentă simplitate, dar şi cu obişnuitul patos.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 februarie 2020

Regizor de modă veche într-o epocă în care este preţuită mai degrabă inovaţia exprimată sub cât mai multe forme, Clint Eastwood nu se încurcă în artificii şi înflorituri.

Îi place să spună lucrurile direct, cu însufleţire patriotică – America din viziunea sa ar fi ţara eroilor albi, vag nostalgici după un trecut despre care se presupune că punea mai mult preţ pe onoare, curaj şi devotament naţional.

Nu se teme că ar fi perceput ca desuet (sau, mai rău, ca un republican retrograd), într-un moment al omniprezenţei subiectelor progresiste mai mult sau mai puţin oportuniste.

Din trei-patru secvenţe decupate în clasicul plan-contraplan, într-un prolog plasat în 1986, cu un deceniu înainte de evenimentele aflate în centrul poveştii din „Richard Jewell”, facem cunoştinţă cu cele două personaje despre care ne dăm rapid seama că vor fi protagoniştii.

Un magazioner supraponderal şi puţin ciudat, care visează să devină poliţist sau orice agent al statului însărcinat cu aplicarea în vreun fel a legii, de a cărei sfinţenie este de altfel cvasi-obsedat – Richard Jewell, jucat de un excepţional Paul Walter Hauser.

Şi un avocat aparent ratat sau cel puţin dezabuzat, cam singurul coleg dintr-o mică firmă publică de avocatură care îi acordă atenţie singuraticului Richard – Watson Bryant, interpretat în cheie realistă de un Sam Rockwell distribuit într-un rol diferit de personajele excentrice şi expansive cu care suntem obişnuiţi.

Peste un deceniu de la respectiva întâlnire, îl vedem pe fostul magazioner în poziţia de paznic în Atlanta, locuind cu mama sa (minunata Kathy Bates). E vara lui 1996, iar în oraş au loc Jocurile Olimpice, aşa că e nevoie de cât mai mulţi astfel de supraveghetori – Richard are ca sarcină să monitorizeze Centennial Park, unde în fiecare seară au loc concerte.

Nu e chiar poliţist, ba se poate spune că e ultimul ca importanţă în dispozitivul de securitate desfăşurat la astfel de evenimente publice şi care include şi câte un om de la FBI, în acest caz un agent, Tom Shaw, jucat de Jon Hamm.

Însă îşi ia treaba în serios, devenind uneori caraghios din cauza excesului său de zel. Vrea respectarea cu stricteţe a tuturor procedurilor, pe care le ştie pe dinafară, şi e agasat când nu se întâmplă asta. Dar nu îşi excede atribuţiile, pentru că are un real respect faţă de cei superiori în grad.

Într-o noapte, în plin concert, descoperă un rucsac suspect, în care se dovedeşte a fi o bombă improvizată ce explodează în cele din urmă, omorând două persoane şi rănind alte peste 100.

Chiar dacă bomba nu a fost dezamorsată la timp, datorită vigilenţei lui Richard pare să se fi evitat o tragedie şi mai mare.

După ce mass-media îl transformă în erou, un articol dintr-un cotidian local prost documentat – scris după informaţii „pe surse” de către o jurnalistă dornică de glorie, jucată cu charismă de Olivia Wilde – îl aruncă în scurt timp pe Richard în postura de suspect, aşa cum se pripeşte FBI-ul să îl considere.

Aici intervine avocatul jucat de Sam Rockwell, chemat în ajutor de eroul decăzut peste noapte.

Cu un scenariu bazat pe un amplu articol şi pe o carte care au documentat această întâmplare ieşită din comun şi extrem de ofertantă ca subiect, filmul lui Clint Eastwood ficţionalizează parcursul lui Richard Jewell.

De la anonimul mult prea fascinat, aproape în mod bolnăvicios, de aura pe care i-o transmite orice uniformă ce sugerează misiunea de garantare a ordinii (în tinereţe fusese dat afară din postul de paznic la un colegiu pentru că devenise exagerat de strict în aplicarea regulilor) şi până la victima FBI-ului, nevoit să îşi dovedească nevinovăţia, deşi nu părea decât să-şi fi făcut datoria.

Clint Eastwood urmăreşte riguros, pas cu pas, tot acest traseu, care e – trebuie să o recunoaştem – destul de previzibil, indiferent dacă eşti sau nu un spectator familiar cu cazul real.

E evident de partea cui ni se cere să fim şi cine sunt băieţii buni şi băieţii răi.

Însă scenariul lui Billy Ray, interpretările actoriceşti impecabile (care alunecă din comedie în dramă şi înapoi cu o uşurinţă impresionată) şi regia discretă, elegantă şi eficientă a lui Clint Eastwood au grijă să arunce în fiecare secvenţă noi detalii, nuanţe şi mici piste false.

Ele conferă farmec şi ceva suspans acestei pledoarii asumate, pe alocuri patetică, în favoarea dreptăţii şi a celor care caută, chiar şi într-un fel stângaci, acest sentiment nobil pe care veteranul cineast l-a folosit mai mereu ca motor al filmelor sale.

28
/05
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentate în cadrul secțiunii 3X3 la TIFF, clasicele (și splendidele) filme maghiare „Adopțiune” (1975), de Márta Mészáros, și „Tatăl” (1966), de István Szabó, tratează, din perspective diferite, relația copii-părinți. Ambii cineaști sunt omagiați la Cluj cu câte un Premiu pentru întreaga carieră.

28
/05
/18

Câteva conversații despre o fată foarte înaltă este debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Theodor Olteanu și va avea premiera pe marile ecrane pe 22 iunie. Filmul are premiera mondială, zilele acestea, la Cluj, în cadrul celei de-a 17 ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, unde a fost selectat în competiția Zilelor Filmului Românesc.

27
/05
/18

CRONICĂ DE FILM Deși ușor de criticat pentru tratarea aparent părtinitoare, maniheistă (pro-Kiev și anti-rebeli), a conflictului din estul Ucrainei, „Donbass”, cel mai nou film de ficțiune regizat de Serghei Loznița, descrie naturalist un spațiu ca de sfârșit de lume, în care umanitatea e capabilă de cele mai mari grozăvii.

26
/05
/18

Actorul Morgan Freeman, premiat cu Oscar pentru rolul secundar din „Million Dollar Baby” (2004), a răspuns acuzaţiilor de hărţuire sexuală formulate de opt femei printr-o scrisoare în care afirmă că nu a creat niciodată un mediu de lucru nesigur şi că este „devastat” că viaţa lui riscă să fie distrusă într-o clipită.

26
/05
/18

Cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania a început, vineri seara, cu proiecția sold outa controversatului film israelianFoxtrot. Ploaia puternică s-a oprit chiar înainte ca filmul multi-premiatului regizor Samuel Maozsă fie proiectat, în premieră națională, pe cel mai mare ecran din țară, în prezența a 3000 de spectatori, la Gala de deschidere TIFF 2018.

26
/05
/18

CRONICĂ DE FILM Câștigător al Marelui Premiu al Juriului la Veneția și prezentat în premieră în România în deschiderea TIFF, „Foxtrot”, al doilea film al regizorului israelian Samuel Maoz, satirizează armata și denunță, sub forma unei comedii negre, absurditatea războiului, spre nemulțumirea autorităților politice și militare.

25
/05
/18

În a treia și ultima relatare post-Cannes, tânărul critic de film Victor Morozov scrie despre alte două titluri din Asia, de această dată din China: „Ash Is Purest White”, de Jia Zhang-ke, prezentat în Competiție, și „Long Day’s Journey Into Night”, de Bi Gan, inclus în secțiunea Un Certain Regard.

25
/05
/18

Angela Gheorghiu, celebră cântăreață de operă a timpului nostru, vine la Festivalul Internațional de Film  Transilvania, ca invitată de onoare a celei de-a 17-a ediții. Vineri, pe 1 iunie, de la ora 19:00, Opera Națională Română Cluj-Napoca va fi gazda unui eveniment unic, în cadrul căruia Angela Gheorghiu va interpreta cîteva arii în fața publicului clujean, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici. Momentul va fi urmatde proiecția filmului Tosca (r. Benoît Jacquot) în care soprana joacă rolul titular.

24
/05
/18

”Dovlatov”, cel mai nou film al lui Alexey German Jr. , filmul premiat cu două trofee la Berlin anul acesta: Ursul de argint pentru contribuție artistică și Premiul Berliner Morgenpost Reader’s Jury se lansează în cinematografele din România pe 15 iunie. Filmul va avea parte de două proiecții în avanpremieră la TIFF 2018, luni, 28 mai și duminică, 3 iunie.

24
/05
/18

Western american făcut de un francez şi filmat în România. Acum şi trailerul la "The Sisters Brothers" (Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix, Rutger Hauer, John C. Reilly)

24
/05
/18

Pe durata Festivalului Internaţional de Film Transilvania (25 mai - 3 iunie), Ziarul Metropolis vă va ține la curent cu cele mai importante evenimente de la Cluj.

23
/05
/18

Tânărul critic de film Victor Morozov continuă relatările post-Cannes 2018 şi scrie despre cele mai noi filme, ambele în competiţie, realizate de doi autori importanţi: „Three Faces”, al iranianului Jafar Panahi, şi „The Wild Pear Tree”, al turcului Nuri Bilge Ceylan.

23
/05
/18

Lucasfilm revine cu o nouă poveste plină de aventură, care îi urmăreşte traiectoria lui Han Solo, unul dintre personajele emblematice din Universul Star Wars. Descoperim astfel cum se împrieteneşte cu Chewie şi în ce împrejurări îl întâlneşte pe Lando Calrissian, un împătimit al jocurilor de noroc. „Solo: O Poveste Star Wars” va fi disponibil în avanpremieră la cinema din seara datei de 24 mai, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos, în varianta subtitratăşi dublată.

23
/05
/18

Trofeul competiției Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara va fi dedicat începând din acest an memoriei regretatului regizor Răzvan Georgescu. Odată cu ediția a cincea a festivalului, premiul pentru cel mai bun film va fi redenumit Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu”, în amintirea cunoscutului regizor de filme documentare.

22
/05
/18

CRONICĂ DE FILM „Touch Me Not”, controversatul și ambițiosul film care i-a adus regizoarei Adina Pintilie Ursul de Aur la Berlin, poate marca un moment de cotitură în cinema-ul românesc, prin ineditul temei (explorarea intimității și sexualității) și prin radicalitatea sa formală (amestecul de experiment, ficțiune și realitate).

22
/05
/18

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esențial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei românești.