„Touch Me Not”. Epidermic
https://www.ziarulmetropolis.ro/touch-me-not-epidermic/

CRONICĂ DE FILM „Touch Me Not”, controversatul şi ambiţiosul film care i-a adus regizoarei Adina Pintilie Ursul de Aur la Berlin, poate marca un moment de cotitură în cinema-ul românesc, prin ineditul temei (explorarea intimităţii şi sexualităţii) şi prin radicalitatea sa formală (amestecul de experiment, ficţiune şi realitate).

Un articol de Ionuţ Mareş|22 Mai 2018

Camera de filmat se apropie lent de corpul atletic gol al unui bărbat întins pe spate în pat, până ce pielea își dezvăluie, într-un gros-plan ca de microscop, detaliile fascinante.

Ca într-o explorare a unui teritoriu vast căruia doar rar îi acordăm atenția cuvenită, aparatul panoramează trupul, la fel de încet, de la piept spre abdomen.

În acest timp, pe coloana sonoră, bărbatul pare a-și povesti, din frânturi, experiența de a trăi de mulți ani cu un corp lipsit complet de păr.

El este interpretat de relativ cunoscutul actor islandez Tómas Lemarquis, care, la fel cum ni se lasă de înțeles în cazul tuturor personajelor, se joacă atât pe sine însuși, în diverse ateliere sau alte momente stimulate de regizoarea Adina Pintilie, cât și o proiecție fictivă a sa, în cadrul structurii narative simple dar perfect coerente pe care se bazează filmul, în acest amestec destabilizator de ficțiune și non-ficțiune din care „Touch Me Not” („Nu mă atinge-mă”) își trage energia și, parțial, originalitatea.

Aproape imperceptibil, vocea se schimbă, iar o femeie începe să vorbească despre experiența sa de a fi brunetă și, prin urmare, de a trăi cu trauma că părul negru de pe trup este, inevitabil, mai vizibil decât la alte femei.

Fără să simți tăietura de montaj, camera de filmat panoramează înapoi de la abdomen spre piept, iar în cele din urmă se ridică, dezvăluind de această dată un corp gol și frumos de femeie, aparent cea a cărei voce tocmai fusese auzită (Mona, jucată de actrița bulgară Irmena Chichikova).

Efectul spectaculos al secvenței nu este doar acela că sugerează o legătură între cele două personaje (de-a lungul filmului vedem cum Tómas o urmărește insistent pe Mona). Dar acest transfer vizual livrează, într-un mod pur cinematografic, o idee mult mai ofertantă – identitatea comună a corpurilor masculin și feminin.

Și întărește demersul regizoral, care este o radiografiere a corpului în toată nuditatea sa de care nu ar trebui să fugim, precum și o redare reținută a emoțiilor, spaimelor și plăcerilor declanșate de investigarea trupului (al tău sau al celui/celei de lângă tine), cu toate aparentele sale defecte sau splendori.

Însă estetica filmului este departe de a determina o receptare care să stimuleze fiori erotici – chestionarea intimității nu este aici apanajul unei priviri, eventual voyeuristice, care să glorifice plăcerile carnale. În formele ei de afirmare cele mai diverse, unele inclusiv violente, sexualitatea este mai curând privită ca un mijloc de (auto)cunoaștere, de acceptare a infinitelor necunoscute ale propriului corp sau de testare a limitelor acestuia.

Și nu este vorba nici de o tratare regizorală exclusiv clinică, rece, de laborator, asta pentru că, în ciuda insistenței pe observație a camerei de filmat, în cadre majoritar strânse, asupra personajelor (planul secund din cele câteva secvențe de exterior este redat unscharf), Adina Pintilie își infuzează filmul, în mod paradoxal, cu delicatețe, cu tandrețe și, într-un final eliberator splendid, cu emoție.

În fond, „Touch Me Not” este filmul unor descătușări și al unor regăsiri, al luptei directe cu propriile slăbiciuni, pentru o mai bună conviețuire cu propriul corp și cu propriile obsesii – așa cum arată povestea centrală, cea care structurează întreaga narațiune.

Laura („interpretată” de actrița engleză Laura Benson) este o femeie în jurul a 50 de ani, aparent traumatizată și înspăimântată de intimitate și de potențiala atingere a celorlalți.

În încercarea de a scăpa de aceste frici, își explorează sexualitatea apelând la terapeuți și la diverse persoane obișnuite a-și vinde trupul (un tânăr arătos căruia îi cere să se masturbeze în fața sa sau o transsexuală, Hanna Hofmann, dispusă a-și discuta deschis identitatea).

În plus, asistă, din afară, la sesiuni dintr-un workshop de (re)descoperire a propriului corp, la care participă persoane de toate vârstele, unele cu dizabilități fizice severe (așa cum este Christian – care se consideră doar o persoană „differently abled” și pentru care „corpul, așa cum e, este un cadou”), sau se strecoară într-un club de noapte unde au loc orgii sau ședințe de BDSM.

Și chiar dacă primele imagini din film arată un corp gol de bărbat, camera neezitând, în mișcarea sa de panoramare, să îi surprindă penisul, ca un semnal că un astfel de demers este dispus să caute sinceritatea chiar cu riscul de a perturba sau șoca, Adina Pintilie nu cade în senzaționalism. Însă nici nu întoarce privirea, cu falsă pudibonderie.

Acest echilibru – fără discuție, precar – este cel mai bine reflectat în secvențele din clubul de noapte: camera de filmat se identifică, discret, cu privirea curioasă a nou-intratului (fie că e Tómas, fie că e Laura) și surprinde, „din mers” și din nou în cadre strânse cu fundal întunecat, fragmente din orgii (rămase mai mult în afara cadrului, dar prezente prin gemetele de pe coloana sonoră).

Întregul proces de eliberare al Laurei este parcurs împreună cu însăși regizoarea Adina Pintilie, care nu ezită (aparent la îndemnul protagonistei sale) să se pună la rândul ei în fața camerei de filmat, pentru a-și invinge teama de a fi privită și de a fi judecată, și să-și mărturisească una din propriile traume (în momentele de intimitate cu un bărbat, o bântuie imaginea mamei sale), într-o frumoasă secvență în care Laura o ascultă.

Opțiunea Adinei Pintilie de a se expune, fie și parțial, în fața obiectivului, dar și de a devoala permanent caracterul de construct al filmului, într-o reflecție meta-cinematografică, nu doar că îmbogățește complexitatea demersului (la asta trebuie adăugată inventivitatea coloanei sonore, de multe ori desprinsă de imagine, dar complementară cu aceasta), dar întărește gestul său de asumare a proiectului ca unul foarte personal și intim.

Dincolo de caracterul aparent provocator, „Touch Me Not”, cu al său titlu care sugerează deopotrivă dorință și ezitare, apropiere și teamă, este remarcabil prin curajul de a forța spectatorul, prin afișarea vulnerabilităților personajelor, să-și confrunte propria relație cu intimitatea, sexualitatea și emoțiile asociate lor.

Un film ambițios și, în mod paradoxal, fragil (tocmai prin riscurile pe care și le asumă), ca un îndemn la autodescoperire și împăcare cu noi înșine și la acceptarea misterului din noi.

„Touch Me Not”, de Adina Pintilie, a câștigat premiul de debut și Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin în acest an și va fi prezentat în premieră în România la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (25 mai – 3 iunie). În toamnă va fi lansat și în cinematografe.

17
/05
/19

Două documentare germane revelaţie realizate la începutul anilor `90 despre noua viaţă de după comunism dintr-o comună bănăţeană şi despre călătoria unuia dintre localnici în America vor putea fi descoperite la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 şi 21 iulie la Timişoara şi Gottlob.

16
/05
/19

Keanu Reeves, cunoscut în special pentru interpretarea rolului Neo din trilogia ''The Matrix'', a primit marţi unul dintre cele mai vechi privilegii de la Hollywood, actorul lăsându-şi amprentele mâinilor şi picioarelor în cimentul din faţa TCL Chinese Theatre din California

15
/05
/19

CRONICĂ DE FILM Cum să redai just în cinema durerea pe care o provoacă celor rămași în urmă moartea unei persoane? Regizorul francez Mikhaël Hers oferă un răspuns emoționant în „Amanda” (2018), cronica plină de delicatețe a relației dintre un tânăr și nepoata sa, în Parisul de după un atac terorist.

15
/05
/19

Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a început aseară cu proiecţia lungmetrajului „The Dead Don’t Die” al lui Jim Jarmusch, selectat în competiţie. Juriul este prezidat de Alejandro González Iñárritu, primul mexican preşedinte al juriului din istoria Festivalului de la Cannes.

15
/05
/19

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București organizează, în perioada 20 – 26 mai (pentru studiile de Master), respectiv 27 mai – 2 iunie (pentru studiile de Licență), Gala Absolvenților UNATC 2019. 

15
/05
/19

Filme de la Marea Neagră, producții despre identități regăsite, poveștile unor tineri din toată lumea pentru care protejarea planetei a devenit o prioritate și filme cu perspective ecologice înviorătoare - toate se vor vedea în premieră națională la cea de-a 8-a ediție Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, care avea loc între 20-23 iunie la Tulcea.

14
/05
/19

Michael Caine a vazut-o pentru prima dată pe Shakira Baksh (fotomodel și actriță, Miss Guyana & locul 3 Miss World) în anul 1971, în pauza de cafea a unei emisiuni TV. Actorul britanic a devenit atunci obsedat de această femeie pe care a considerat-o "the most beautiful... he had ever seen.".

13
/05
/19

LIM | Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, organizată prin susținerea Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, a ajuns la cea de-a treia ediție. 19 cineaști din 16 țări din întreaga lume, alături de 4 development angels din 4 țări europene sunt angrenați într-un nou proces de lucru, care își propune să se concentreze pe impulsionarea creativității, descoperirea și dezvoltarea de noi povești în zona proiectelor cinematografice cu buget limitat.

13
/05
/19

Câștigător al unui premiu Oscar și deținător a numeroase alte trofee obținute în festivalurile de film majore din lume de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii, actorul, regizorul și producătorul Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Vedeta americană se va afla la Cluj, între 31 mai și 2 iunie, prezența acesteia fiind posibilă mulțumită sprijinului Cemacon.

12
/05
/19

CRONICĂ DE FILM O butadă zice că, pentru un regizor, al doilea film e adevăratul test. După „Lumea e a mea” (2015), un debut proaspăt și plin de energie, Nicolae Constantin Tănase revine cu „Cap și pajură”, un film plat, lipsit de curaj și de fantezie, în ciuda unei premise bune.

Page 1 of 23512345...102030...Last »