Rigoletto: cocoașa unui bufon, geniul lui Verdi și ochiul cenzurii
https://www.ziarulmetropolis.ro/rigoletto-cocoasa-unui-bufon-geniul-lui-verdi-si-ochiul-cenzurii/

O poveste „respingătoare” cu un duce afemeiat şi un bufon cocoşat, pe care îl cheamă Rigoletto. O muzică superbă din care sigur cunoaşteţi măcar o arie („La donna è mobile”) şi o montare nouă, inspirată de era Prohibiţiei din Chicago-ul anilor ’20, la Opera Naţională Bucureşti.

Un articol de Adina Scorţescu|23 februarie 2014

REPORTAJ Rigoletto, în regia lui Stephen Barlow, a avut premiera săptămâna aceasta pe scena Operei Naționale din București.

,,151! 151!”, spune femeia în cască, nici prea tare, nici prea încet, doar cât să audă cealaltă colegă din regia tehnică. Apoi continuă să dea din cap în ritmul muzicii, în timp ce urmărește partitura de la Rigoletto, pitită într-o gheretă albastră din dreapta scenei. În fața ei, o veioză albă stă cocoșată peste două monitoare vechi: pe unul dintre ele se vede dirijorul (agitat, într-o cămașă descheiată la gât), pe celălalt – scena, unde vreo 15-20 de bărbați, îmbrăcați în costum, stau la mese și cântă.

În sală sunt parfumuri franțuzești, rochii lungi și tocuri înalte care, la pauză, se vor asorta atât de bine cu prăjituri cu ciocolată și pahare cu șampanie. În spatele scenei sunt vreo 10 bărbați îmbrăcați în salopete care împing uriașul disc de lemn pe care sunt așezate decorurile, pe două niveluri. Și mai e și Stelian Olariu, maestrul de cor – mărunțel, cu ochelari, trecut de 80 de ani -, care vine și aruncă un ochi (sau, mai degrabă, o ureche) la ce se întâmplă pe scenă.

Ce se întâmplă? Un Rigoletto în haine noi, pe scena Operei Naționale București, unde ultima montare a operei a avut loc acum fix 60 de ani, în regia lui Jean Rânzescu.

rigoletto

De data asta, a fost chemat un regizor străin (australianul Stephen Barlow, care colaborează cu instituții de renume precum Metropolitan Opera sau Covent Garden) ca să facă un spectacol altfel. Povestea e simplă: Rigoletto, bufonul cocoșat al ducelui de Mantova (bogat și afemeiat) ajunge să-și piardă – din cauza propriilor planuri deturnate – fiica; Gilda, tânără, frumoasă, naivă este împușcată la final. S-a spus despre Rigoletto că e una dintre cele mai oribile povești, spuse pe cea mai frumoasă muzică.

Opera poate deveni chiar fascinantă când afli contextul în care s-a născut, la jumătatea secolului al 19-lea. Libretul a fost inspirat din piesa ,,Regele petrece”, a lui Victor Hugo, care îl înfățișa pe regele Francisc I al Franței ca pe un afemeiat cinic. Piesa a fost interzisă după prima reprezentație, pe motiv că ar conține ,,pasaje ce constituie un ultraj la bunele maniere publice”.

Similiar, opera lui Verdi a fost interzisă inițial de către cenzorii austrieci (Imperiul Austriac domina atunci nordul Italiei), care au considerat-o ,,respingătoare”, de o ,,trivialitate obscenă”. Până la urmă, compozitorul a făcut un compromis: personajul regele Franței a fost înlocuit cu Ducele de Mantova și bufonul a rămas, dar și-a schimbat numele – din Triboulet în Rigoletto.

Premiera în 1851, la Teatrul La Fenice din Veneția, a fost un triumf. (Baritonul care îl interpreta pe Rigoletto se simțea atât de stingher cu o cocoașă pe spate, încât nu voia să intre în scenă. Verdi i-a dat un brânci, așa că acesta a intrat împiedicându-se și stârnind astfel râsetele spectatorilor care au crezut că a fost un artificiu de regie.)

Montarea lui Barlow de la București plasează acțiunea în Chicago, în anul 1929, în era Prohibiției. Ducele e un gangster, iar Rigoletto, un fel de comediant privat al său, care conduce o agenție de pompe funebre (la subsolul căreia se află un bar ilegal, în care sticlele cu alcool sunt aduse într-un coșciug).

rigoletto

Montarea lui Barlow, deși neobișnuită pentru scena din România, nu este nicidecum originală: în 1982, English National Opera a prezentat un Rigoletto în care acțiunea avea loc la New York, în anii ’50, iar personajele făceau parte din mafia italiană. În 2005, la Opera de Stat din Bavaria, curtea ducelui de Mantova a fost transformată în Planeta Maimuțelor. În producția de anul trecut de la Metropolitan Opera, acțiunea se desfășoară într-un cazino din Las Vegas, în anii ’60.

Pentru cei care merg la Operă ca să urmărească expresivitatea corporală a artiștilor și relația dintre personaje, Rigoletto oferă minime satisfacții. Stephen Barlow spunea într-un interviu că ,,poți fi Robert de Niro sau Meryl Streep sau cel mai mare actor din lume, dar nu vei primi un rol în «Rigoletto» decât dacă poți să cânți la standarde foarte înalte”. Soliștii sunt departe de a fi mari actori, dar unele personaje sunt bine conturate (Baritonul Martin Fülőp este convingător în rolul cocoșatului protector față de fiica sa, iar soprana Romina Casucci interpretează o Gilda delicată, supusă).

rigoletto

Martin Fülőp și Romina Casucci – Rigoletto și fiica sa 

Cât despre alte personaje… e nevoie să închizi ochii și să ai încredere că muzica te va conduce corect pe firul poveștii. Paul Tabone, foarte gras, nu pare un tip care să fure inimile femeilor oricât s-ar strădui. (Ați crede că e de la sine înțeles, dar nu! Pavarotti – cu un fizic similar -, cântând „La donna è mobile”, are o privire care îți arată clar că el mănâncă femei pe pâine).

rigoletto

 Paul Tabone, Ducele

Iar Robert Nagy (din a doua distribuție a spectacolului), care se apropie de 60 de ani, e de-a dreptul ridicol în actul al doilea (când ducele se dă drept tânăr student) și în al treilea (când el, micuț, slăbuț, îmbrăcat în costum de marinar, se apropie de prostituata Maddalena – o femeie înaltă, planturoasă, căreia îi ajunge până la piept. Spectatorii mai dezinhibați izbucnesc în râs ca la comediile cu Mălăele).

Povestea e tristă: personajul negativ (Ducele) rămâne nepedepsit. Ființa cea mai puțin coruptă (Gilda) moare, ca să-l salveze pe Duce. „Nu există purificare, catharsis. Cred că mesajul operei este că o viață este ternă fără iubire”, spune Barlow, la finalul interviului din caietul-program.

rigoletto

Însă mesajul trist e îndulcit de costumele frumoase (și ale cântăreților, și ale spectatorilor care vin îmbrăcați ,,ca la Operă”), de o scenografie reușită (Yannis Thavoris) și de muzica uneia dintre cele mai populare opere verdiene. Dar atenție! Pentru a evita dezamăgirea, e important de știut că trailerul spectacolului – care e difuzat frecvent pe ecranele din stațiile de metrou – nu are nicio legătură cu ce se întâmplă pe scenă.

Rigoletto se joacă în seara asta la Opera Națională București. Următoarele reprezentații sunt pe 15 și pe 16 martie.

Foto: Petrică Tănase (Petrică Tănase Photography)

16
/10
/17

Un studiu realizat în Marea Britanie, cu ajutorul a 3 milioane de participanți, a relevat faptul că oamenii care aveau tendințe de a fi psihopați preferă muzica rap sau heavy metal. Potrivit studiului, melodiile cel mai puțin psihopatice aparțin genului clasic și jazz-ului...

12
/10
/17

Festivalul SoNoRo va avea loc anul acesta în perioada 27 octombrie – 13 noiembrie și recomandă pentru cea de-a XII-a ediție un joc de-a HIDE&SEEK, în care muzica de cameră va fi acompaniatăde poezie, video art, fashion design și un quest labirintic princare festivalul își propune să-și poarte publicul. Orașele în care se vor desfășura concertele FestivaluluiSoNoRo sunt București, Timișoara, Cluj și Brașov.

09
/10
/17

Doi muzicieni de excepție, Răzvan Suma și Daniel Goiți, și două instrumente magice, un violoncel și un pian, se aliniază la startul unei noi călătorii muzicale de neratat: turneul național Vă place Beethoven?, care se va desfășura între 11 și 30 octombrie 2017, în 8 orașe din România.

06
/10
/17

A scris lucrări comandate de London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra şi BBC Orchestra, şi a cântat în festivaluri mari, precum Verbier sau Aix-en-Provence. Compozitorul şi violonistul Vlad Maistorovici este primul invitat #creativ al realizatoarei Claudia Spătărescu, în noul sezon al emisiunii #creativ. Din 7 octombrie, #creativ este la TVR 1 şi TVR+, de la 23.00.

04
/10
/17

Filarmonica „George Enescu“ anunță joi, 5 octombrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, deschiderea stagiunii 2017-2018. Programul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de dirijorul Kah Chun Wong, va fi alcătuit din Suita Mihai Viteazul (fragmente) de Tiberiu Olah, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Franz Liszt şi Simfonia nr. 9 de Antonin Dvorak. Solist va fi pianistul Daniel Goiţi.

28
/09
/17

Sub patronajul Ambasadei Regatului Belgiei la București, sâmbătă 30 septembrie va avea loc la ora 19:00, la Biserica Sf Tereza din București (Șos. Olteniței 3-5), al doilea din cele cinci concerte de muzică sacră și poezie belgiană din cadrul Festivalului de Muzică Sacră Belgiană, organizat de Asociația Culturală de Prietenie România-Belgia. La concertul de sâmbăta aceasta, în prezența Ambasadorului Regatului Belgiei la București, publicul va putea audia lucrări semnate de Jacques-Nicolas Lemmens și Cesar Franck (compozitori celebri în secolul IX) și doi compozitori contemporani (Jan Van Landeghem și Raoul de Smet, care au scris două lucrări special pentru această serie de concerte).

23
/09
/17

De-a lungul timpului, Festival Internațional George Enescu și-a consolidat notorietatea, şi iată-l ajuns astăzi la ediţia cu numărul XXIII, când se bucură de menţionări distinse din partea unor personalităţi; festivalul se află pe locul trei al celor mai importante evenimente de gen, la nivel internaţional, după BBC Proms (Marea Britanie) şi cel de la Lucerna (Elveţia).

22
/09
/17

După ce a deschis Festivalul "George Enescu" la București, pe 2 septembrie 2017, cu opera „Oedipe“, în variantă concertantă, alături de London Philharmonic Orchestra, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului "George Enescu", conduce aceeaşi celebră orchestră la ea acasă, prezentând opera lui George Enescu, pe 23 septembrie 2017, la Royal Festival Hall din Londra.

21
/09
/17

Festivalul Enescu aşază, de ceva vreme, România pe harta festivalurilor de muzică clasică din lumea largă. Citim topuri în care Festivalul Enescu se află pe locul trei după evenimente precum BBC Proms (Marea Britanie) şi Festivalul din Lucerna (Elveţia).

19
/09
/17

O dată la doi ani Festivalul Enescu aduce împreună, timp de trei săptămâni, în Bucureşti, iubitorii muzicii clasice. Începători ori melomani cu ştate vechi, tineri sau oameni în puterea vârstei ori bunici, specialişti şi amatori, copii visători, făuritori de frumos, exploratori sau pur şi simplu curioşi.

15
/09
/17

“Asta înseamnă har, talent: să nu poţi trăi fără a crea... Talentul vine de la Dumnezeu. Şi aşa cum arta nu are vârstă, tot astfel nici artistul adevărat nu-şi numără anii ca orice muritor.” – Dida Drăgan. Îndrăgita noastră cântăreață a împlinit, ieri, venerabila vârstă de 70 de ani!