Robbie Williams concertează în premieră în România, pe 17 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/robbie-williams-concerteaza-in-premiera-in-romania-pe-17-iulie/

Cântăreţul britanic Robbie Williams concertează în premieră în România, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 17 iulie, iar biletele sunt puse în vânzare marţi, de la ora 16.00.

Un articol de Petre Ivan|24 februarie 2015

Robbie Williams, în România / Biletele vor fi puse în vânzare marţi, de la ora 16.00, şi vor fi disponibile prin reţeaua Eventim şi online, pe eventim.ro, au anunţat organizatorii evenimentului, Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment.

Concertul face parte din cel de-al 11-lea turneu al artistului, „Let Me Entertain You”, pe care Robbie Williams îl susţine în 2015. Turneul „Let Me Entertain You” debutează pe 25 martie, la Madrid, şi va mai include show-uri în oraşe precum Barcelona (26 martie), Paris (30 martie), Moscova (12 aprilie), Bratislava (18 aprilie) şi Tel Aviv (2 mai). Seria de concerte va include cele mai cunoscute şi de succes cântece ale lui Robbie Williams.

Robbie Williams, în vârstă de 41 de ani, s-a bucurat de un succes uriaş după ce a părăsit grupul Take That, lansând o serie de albume şi de single-uri precum „Angels” şi „Millennium” şi semnând un contract cu casa EMI în 2002, în valoare de mai multe zeci de milioane de dolari.

Însă, în momentul în care albumul său „Rudebox” a fost lansat în 2006 – urmat de „Reality Killed the Video Star” în 2009 -, Robbie Williams era considerat o prezenţă tot mai ştearsă în peisajul muzicii pop britanice şi eşuase în încercarea sa de a se impune pe piaţa muzicală americană.

În 2010, Robbie Williams s-a reunit cu foştii lui colegi din grupul Take That, alături de care a înregistrat albumul de mare succes „Progress”, promovat printr-un turneu extrem de profitabil în 2011.

Cântăreţul spune că această experienţă l-a ajutat să îşi recapete încrederea în propriile forţe, convingându-l de faptul că încă mai poate să aibă succes susţinând concerte pe stadioane mari, în calitate de artist solo.

Artistul britanic şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, „Under the Radar Volume 1”, la începutul lunii decembrie 2014.

Foto: Robbie Williams – robbiewilliams.com

07
/07
/22

Miercuri, 7 iulie, în Sala Mare a Ateneului s-a încheiat prima ediție a Athenaeum Summer Festival – un concept inovator și modern ce a avut ca scop atragerea unei noi categorii de public dar și fidelizarea celui deja existent printr-o serie de evenimente speciale care s-au bucurat un public numeros. Ultima seara de festival a adus în atenția spectatorilor un eveniment special – concertul Athenaeum Wind Orchestra, dirijată de Adrian Petrescu, alături de solistul Daniel Crespo – trompetă.

06
/07
/22

Avishai Cohen Quartet (IL), Roberto Fonseca Trio (CU), Mircea Tiberian Trio (RO), GANNA (UKR), Elena Mîndru Quartet (RO), Mădălina Pavăl Orchestra (RO), Apifera (IL) și Paperjam (RO) completează lista artiștilor care vor concerta la a X-a ediție a festivalului Jazz in the Park, ce va avea loc în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, în 1-4 septembrie.

05
/07
/22

Pe 1 iulie EUROPAfest#29 a debutat în forță cu un duo de excepție format din câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Opening Gala Concert i-a avut ca nume de afiș pe “Best guitarist” 2021 – Peter Autschbach | Germania și “Best Voice” 2019 - Samira Saygili | Turcia, Germania, care au susținut un concert de neuitat alături de artiști din Italia, Statele Unite și Indonezia.

05
/07
/22

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal va deschide miercuri, 6 iulie 2022, ora 19.30, la Ateneul Român, celebrul festival international “Vara Magică”. Programul va cuprinde Ludwig van Beethoven – Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 61, solist Josef Špaček şi Modest Musorgski/Maurice Ravel – Tablouri dintr-o expoziție.

05
/07
/22

Festivalul „Folk la altar” revine în perioada 27 - 30 iulie 2022 cu a doua ediţie, în acelaşi loc deosebit - Biserica Evanghelică din Râşnov, cu aceeaşi dorinţă a organizatorilor de a transcrie istoria genului (prin recitaluri, interviuri şi imagini de arhivă).

04
/07
/22

Prima ediție a Bucharest Opera Festival ce s-a desfășurat pe scena Operei Naționale București între 24 iunie și 2 iulie a adus în sală mii de spectatori. Evenimentul de referință în lumea operei și a baletului a reprezentat primul festival ce a invit în capitală toate instituţiile cu rang de operă naţională din România din subordinea Ministerului Culturii.

17
/06
/22

Vineri, 17 iunie, la ora 21:30, are loc în cadrul Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD concertul Alifantis & Zan, cu muzica din spectacolele de teatru. Concertul se desfășoară în curtea interioară de la UNArte.

16
/06
/22

Unicul și cel mai așteptat festival de muzică clasică în aer liber din Republica Moldova, ‘’DescOperă’’, revine în perioada 17-19 iunie, în Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiului Vechi”, unde iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura de o atmosferă de nedescris și spectacole de zile mari cu participarea mai multor artiști de operă faimoși atât din țară, cât și de peste hotare, la cea de-a a V-a ediție a festivalului.