Robin Williams, înmormântat la San Francisco. Actorul avea Parkinson
https://www.ziarulmetropolis.ro/robin-williams-inmormantat-la-san-francisco-actorul-avea-parkinson/

Actorul Robin Williams, care a fost găsit decedat luni, la vârsta de 63 de ani, va fi înmormântat în San Francisco, în cadrul unei ceremonii private, la care vor participa doar membrii familiei sale.

Un articol de Petre Ivan|16 august 2014

„Nu este încă oficial, dar acesta este planul. Va fi o ceremonie mică. Au fost oameni foarte discreţi”, a declarat o sursă pentru E! News, citat de Mediafax. Nu a fost anunţată încă data la care actorul american va fi înmormântat.

Totodată, un tribut îi va fi adus cunoscutului actor la Throckmorton Theatre din Mill Valley, California, într-o „noapte a comediei”. La evenimentul care va fi organizat în următoarele câteva săptămâni va fi permis şi accesul publicului larg.

Starul american a fost găsit decedat luni, la vârsta de 63 de ani, în reşedinţa sa din California. Autorităţile americane au anunţat marţi că actorul s-a sinucis, spânzurându-se cu o curea.

Anchetatorii au găsit tăieturi pe încheietura mâinii stângi a actorului, iar un briceag era în apropierea cadavrului. Pe vârful briceagului erau urme care par a fi de sânge uscat, astfel că vor fi efectuate analize suplimentare pentru a se stabili compoziţia substanţei depistate.

Actorul american nu a încercat niciodată să îşi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, dar, după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Marele alb”. Williams s-a internat ulterior într-o clinică specializată.

Joi, văduva actorului a anunţat, într-un comunicat, că Robin Williams suferea de primele simptome ale maladiei Parkinson, precum anxietate şi depresie, în momentul în care a decis să se sinucidă. Actorul nu era pregătit să „facă publică” lupta sa contra maladiei Parkinson, a declarat Susan Schneider, văduva actorului Robin Williams.

„Sperăm, după moartea tragică a lui Robin, că alţii vor găsi forţa de a căuta îngrijire medicală şi sprijinul de care au nevoie în luptele pe care trebuie să le poarte, să demonstreze mai puţină teamă”, a mai scris aceasta în comunicat.

Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune „Mork and Mindy” şi a câştigat un premiu Oscar pentru prestaţia din filmul „Good Will Hunting”. Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din „Bună dimineaţa, Vietnam”, „Cercul poeţilor dispăruţi” şi „Regele pescar”.

Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul „The Crazy Ones”, de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenţii de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători după numai un sezon.

Foto cu Robin Williams – salon.com

19
/12
/19

Eden, povestea neobișnuită a unei tinere nevoite să trăiască în izolare totală, semnată de regizoarea maghiară Ágnes Kocsis, va avea premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (22 ianuarie – 2 februarie 2020), în competiția Big Screen.

16
/12
/19

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care recompensează și celebrează realizările anuale ale cinematografiei românești, anunță apelul de înscrieri pentru categoriile de documentar și scurtmetraj ale ediției cu numărul 14, care va avea loc în luna martie. Data limită a înscrierii: 13 ianuarie 2020. Nominalizările vor fi anunțate în luna februarie.

11
/12
/19

CRONICĂ DE FILM „Marriage Story” (2019), noul film al regizorului Noah Baumbach, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai cinemaului american independent, are toate datele pentru a se face simpatic: actori celebri și cool, un subiect cu o puternică încărcătură emoțională și o regie discretă. Este însă și un mare film?

09
/12
/19

Ajuns la ediția a 23-a, festivalulul de film studențesc CineMAiubit, care a avut loc între 3 și 7 decembrie la Cinemateca Eforie din București, a scos în prim-plan câțiva tineri cineaști foarte promițători, care merită urmăriți și de care foarte probabil vom mai auzi în anii care vin.

09
/12
/19

Muzeul Național de Artă al României invită publicul, pe 12 decembrie, de la ora 19.00, la o seară de film cu o proiecție specială: un moment rar de confesiune în care Corneliu Baba, acest pictor singuratic, a acceptat prezența celorlalți în atelierului său.

08
/12
/19

Al șaselea și ultimul sezon al dramei Vikingii a revenit, în exclusivitate, la HISTORY® cu două episoade, joi, 5 decembrie, de la ora 21:00, la doar o zi după premiera din Statele Unite. Drama crește în intensitate pe parcursul călătoriei vikingilor în locuri îndepărtate, la mii de kilometri de Kattegat, pe măsură ce aceștia vor întâlni rivali de temut și vor înfrunta consecințele morții lui Ragnar.