Rodrigo García, regizor: „Dacă eşti actor, eşti un imbecil, pentru că înveţi pe de rost cuvintele pe care le scrie autorul“
https://www.ziarulmetropolis.ro/rodrigo-garcia-regizor-daca-esti-actor-esti-un-imbecil-pentru-ca-inveti-pe-de-rost-cuvintele-pe-care-le-scrie-autorul/

Unul dintre cei mai controversaţi regizori spanioli s-a întâlnit ieri cu publicul în cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu. Rodrigo García şi-a prezentat creaţiile video, după ce – cu o zi înainte – o piesă de-a sa avut parte de un spectacol-lectură.

Un articol de Adina Scorţescu|12 iunie 2013

Unul  dintre cei mai controversați regizori spanioli s-a întâlnit ieri cu publicul în cadrul unei conferințe organizate de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Rodrigo García și-a prezentat creațiile video, după ce – cu o zi înainte – piesa „Moarte și reîncarnare într-un cowboy“ a avut parte de un spectacol-lectură.

Despre scriitorul, scenograful, artistul vizual şi regizorul de teatru Rodrigo García se spune că ar crea „texte care explodează precum bombele“. Născut într-un cartier sărac din Buenos Aires, dar stabilit acum în Spania, artistul consideră că teatrul este un spațiu de libertate pentru orice creator.

„Pentru mine – să fie foarte clar – literatura e foarte importantă, dar cred că prin teatru poți exprima mult mai multe. În cei 27 de ani de teatru, am făcut de toate: teatru în care textul era important, apoi m-am jucat cu literatura; am început să proiectez cuvinte, care deveneau elemente de scenografie.“

„M-am sprijinit mult pe artele plastice, fără să uit că materia teatrului este actorul. Nu fizic, ci actorul care mă însoțește în demersul meu. Nu mă interesează actorii virtuoși, nu mă interesează că un om e stângaci, că nu știe să vorbească. Am nevoie doar de un însoțitor în drumul meu intelectual. Așa mi-am început propria companie.“

Rodrigo García
regizor

În compania sa, La Carnicería Teatro (Teatrul Măcelărie), regizorul a cooptat și un copil, care a început să joace la vârsta de opt ani: „M-a interesat mereu violența în familie și problema copiilor care asistă la violență.“

La începutul carierei, ca să se poată întreține, a lucrat într-o agenție de publicitate. Din acea perioadă datează o creație video în care un om arată degetul mijlociu realității de pe stradă: trecătorilor, polițiștilor, tramvaielor, panourilor publicitare.

„Trăiam un paradox: la serviciu făceam reclamă la Coco Cola, Decathlon și așa mai departe. Acum aveam posibilitatea de a mă răzbuna. Cu banii din publicitate, am făcut teatru. Pentru că, în Spania, n-au existat niciodată bani pentru asemenea producții considerate incomode. Când le prezentam, oamenii ne insultau.“

Teatrul ca declarație politică

Pe măsură ce a îmbătrânit – spune el – a trecut de la un teatru foarte experimental la un teatru foarte politic. Într-o creație video numită „Picnic“, câțiva oameni ies la iarbă verde și pun pe grătar cărți, pe care le mănâncă apoi cu ketchup și muștar. Pe fundal, o voce de femeie recită nume de scriitori.

„Cărțile apar în toate piesele mele. Îmi place să văd cărțile maltratate pentru a atrage atenția asupra lor. Ideea e că citim puțin pentru că nu avem timp și asta e o minciună.“

O altă preocupare a artistului este legată de obligația actorilor de a învăța texte pe de rost, lucru care îi pune într-o poziție de inferioritate. Cu act de respect pentru actor, Rodrigo García a creat spectacole în care cuvintele sunt proiectate pe un fundal, iar actorii doar se mișcă, repetitiv. „Publicul trebuia să citească și ce-am scris, și să se uite la ce făceau actorii pe scenă“.

„Dacă ești autor, ești inteligent. Dacă ești regizor, ești doar pe jumătate inteligent, pentru că pornești de la ce a scris autorul. Dacă ești actor, ești un imbecil, pentru că înveți pe de rost cuvintele pe care le scrie autorul.“

Rodrigo García
regizor 

„Esența creativității, pentru orice artist, este impudicul. Ceea ce se creează cu pudoare este lipsit de interes și nu este bun pentru societate. Pentru mine, e important ca pe scenă să fie libertate“, spune autorul, în ale cărui spectacole, relațiile sexuale sunt prezentate explicit.

Foto: www.sibfest.ro

05
/08
/16

Scris cu vervă ironică şi umor, romanul Idei Simons, O fecioară nesăbuită (traducere din limba neerlandeză şi note de Gheorghe Nicolaescu), este povestea unei adolescente aflate în căutarea unui loc sigur în vremuri nesigure şi într-o lume în care haosul e pe cale să se dezlănţuie. Apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, O fecioară nesăbuită este disponibil din această săptămână în librăriile din ţară.

04
/08
/16

Una dintre cele mai originale și îndrăgite trupe teatrale românești, Teatrul Masca, se va afla pentru prima oară în capitala britanică pentru a lua parte la unul dintre cele mai importante festivaluri ale verii londoneze - Night of Festivals - care se va desfășura în weekend-ul din 6-7 august lângă Tower Bridge, pe malul Tamisei.

04
/08
/16

Filmul cu zombi "The girl with all the gifts", al britanicului Colm McCarthy, a inaugurat, miercuri, Festivalul Internațional de Film de la Locarno (3 - 13 august). Anul acesta, în competiția internațională, 17 filme se bat pentru prestigiosul trofeu "Leopardul de Aur" şi premiul aferent de 90.000 de euro. Printre acestea se află şi "Inimi cicatrizate", noul film al lui Radu Jude.

04
/08
/16

Într-o zi de 4 august se năsteau trompetistul și cântărețul Louis Armstrong (1901), unul dintre cei mai mai influenţi artişti din istoria jazz-ului, şi scriitorul norvegian Knut Hamsun (1859), laureat al Premiului Nobel. Tot într-o zi de 4 august se stingea din viaţă scriitorul danez Hans Christian Andersen (1875) , cel care a încântat generații întregi de copii cu povești precum "Crăiasa Zăpezii", "Hainele cele noi ale împăratului", "Fetița cu chibrituri", "Rățușca cea urâtă", "Mica sirenă" și multe altele,

03
/08
/16

Cameron Douglas, fiul cel mare al actorului Michael Douglas, a ieșit zilele trecute din închisoare unde a ispășit o condamnare de aproape șapte ani pentru trafic de droguri și intenționează să-și publice memoriile.

03
/08
/16

"Sieranevada", cel mai recent film semnat de Cristi Puiu, va rula, începând de astăzi, în cinematografele din Franța. Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Puiu are, tot astăzi, premiera în Australia, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Melbourne (24 iulie—14 august).

03
/08
/16

Festivalul Untold, la care organizatorii estimează participare a 350.000 de persoane, va începe joi la Cluj-Napoca. Principala scenă a festivalului, care este în prezent unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din țară, va fi cel mai mare podium amenajat în România.

02
/08
/16

În perioada 5-6 august 2016, Muzeul Național al Literaturii Române din București, împreună cu Fundația „Gellu Naum” și în parteneriat cu Green Hours jazz-café, organizează prima ediție a Festivalului Gellu Naum. Festivalul Gellu Naum din acest an se va desfășura pe parcursul a două zile, la București și Comana, și va reuni multe dintre cele mai importante nume de poeți români contemporani, apropiați într-un fel sau altul de Gellu Naum și de scrierile sale.

02
/08
/16

Festivalul de Film de la Locarno (Elveția) va acorda premiul pentru activitate artistică lui Harvey Keitel în 6 august, în Piazza Grande. Festivalul recompensează astfel unul din cei mai mari artiști de la Hollywood, care va împlini, în curând 50, de ani de carieră.

02
/08
/16

În perioada 3-18 septembrie 2016 aveți șansa să vă alimentați adrenalina creativă în cadrul Academiei de Film CINEIMPACT, un program internațional de Art&Social Cinema dedicat documentarului creativ și inovarii în domeniile ficțiunii, non-ficțiunii, antropologiei vizuale și activismului social.

01
/08
/16

În perioada 22 – 24 august, Divan Film Festival va găzdui în Portul Cultural Cetate „Proiectul 5C”, un program itinerant de cultură cinematografică dedicat tinerilor critici de cinema. Cei cinci critici de cinema selectați sunt: Galina Maksimović (Serbia), Rhianon Wain (M.Britanie), Ozge Ozduzen (Turcia), Andrei Șendrea (România) și Mariana Hristova (Bulgaria).