Romania Film Festival, la Roma, în Villa Borghese
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-film-festival-la-roma-in-villa-borghese/

Cinematografia românească va fi prezentă în perioada 1-3 septembrie la Roma, în celebrul parc Villa Borghese, cu proiecţii de filme în premieră, în cadrul ultimei etape a Romania Film Festival ediţia 2016.

Un articol de Petre Ivan|23 august 2016

Evenimentul, care este parte integrantă a ”EFFETTO NOTTE”, manifestație desfășurată anual pe perioada verii la ‘Casa del Cinema’ din parcul Villa Borghese, include proiecția a șapte filme (trei lungmetraje, trei documentare și un scurtmetraj), expoziție fotografică sau dezbateri cu regizori și producători romani.

Festivalul își propune să scoată în evidență legături simbolice și spirituale între Italia și România.

Festivalul aduce un omagiu sculptorului Constantin Brâncuși, la 140 de ani de la naștere. Aniversarea e marcată prin imaginea aleasa pentru afișul oficial — reprezentând „Coloana infinitului” și prin proiecția, la 2 septembrie, a două filme despre viața artistului.

Documentarul ”Constantin Brâncuși — Coloana sau Lecția despre infinit” al regizorului Laurențiu Damian, fiind urmat de lungmetrajul ”Brâncuși din eternitate”, regia Adrian Popovici. La proiecție vor fi prezenți regizorul Adrian Popovici și producătoarea Cornelia Palos.

De asemenea, fanii noului val cinematografic românesc vor avea ocazia să vadă filmele ”LOVERBOY”, de Cătălin Mitulescu și ”AFERIM!”, de Radu Jude, prezentate pentru prima oară publicului italian.

Foto: Romania Film Festival – facebook

16
/07
/13

CRONICĂ DE FILM „Cercul de foc“ („Pacific Rim“) este un buldozer cinematografic în care dialogurile, personajele şi relaţiile între ele par să fie simple accesorii menite a oferi pauze de respiraţie între desfăşurarea tehnologiei 3D.