Romania International Film Festival, la Vama Veche şi Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-international-film-festival-la-vama-veche-si-bucuresti/

A zecea ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF), evenimentul cinematografic anual dedicat iubitorilor de filme care nu sunt distribuite în circuitul multiplexurilor, se va desfăşura în acest an în două etape – între 21-31 august, în Vama Veche, iar în Bucureşti, între 21-28 noiembrie.

Un articol de Petre Ivan|20 august 2014

De-a lungul a nouă ani, Ro-IFF a adus în faţa publicului peste 4.000 de filme, lungmetraje, scurtmetraje şi documentare.

De-a lungul a nouă ani, au fost oaspeţi de onoare, printre alţii, Nick Powell, preşedinte executiv al Academiei de Film Europene, Emir Kusturica, regizor premiat la Cannes, Kevin Costner, actor premiat cu Oscar pentru filmul „Cel care dansează cu lupii/ Dances with wolves”, Julie Taymour, regizor nominalizat la Oscar pentru celebrul film „Frida”, Nicola Piovani, autor de muzică de film premiat cu Oscar pentru „Viaţa e frumoasă/ Life is Beautiful”, Elliot Goldenthal, autor de muzică de film premiat cu Oscar pentru „Frida”.

Anul acesta, în Vama Veche vor fi proiectate lungmetraje din secţiunile competiţionale CineBlackSea şi Femeia în cinema/ Woman in Cinema, precum şi din secţiunile necompetiţionale Focus, 2×3 şi Panorama. În Bucureşti vor fi reluate aceste filme şi li se vor adăuga scurtmetraje şi documentare.

O minunată noapte în Split

Aşadar, joi, de la ora 20.45, la Amfiteatru-La Pescărie din Vama Veche va putea fi vizionat filmul „O minunată noapte în Split/ Ta divna Splitska noc”, care a câştigat trofeul primei ediţii. Filmul de debut al lui Arsen A. Ostojic, care semnează şi scenariul, i-a adus acestuia multe premii internaţionale, printre care şi o nominalizarea primită din partea Academiei de Film Europene, la categoria „descoperirea europeană a anului”.

Secţiunea Focus este dedicată anul acesta Ucrainei. Ro-IFF va prezenta „Gámer”, filmul de debut al regizorului ucrainean Oleg Sentsov, care se află în arestul Securităţii din Rusia (FBS).

Romania International Film Festival este un festival care promovează cineaşti est-europeni din zona Mării Negre, în special prin competiţia CineBlackSea şi, de asemenea, singurul din România cu o secţiune competiţională rezervată femeilor-regizor, Woman in Cinema.

Evenimentul se află sub înaltul patronaj al preşedintelui României, iar partenerii instituţionali la această ediţie a Ro-IFF sunt Centrul Naţional al Cinematografiei şi Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română.

Foto cu Romania International Film Festival şi O minunată noapte în Split – www.ro-iff.ro

12
/01
/14

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează luni, 13 ianuarie, de la ora 20.30, producţia „Zi ca-ti place!”, realizată după piesa omonimă a lui Valentin Nicolau, în regia lui Cornel Mihalache. Din distribuţie fac parte Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu şi Constantin Cojocaru.

11
/01
/14

Actorul Constantin Chiriac va fi prezent la Londra pentru a marca Ziua Naţională a Culturii Române printr-un recital de poezie extraordinar, prezentat de ICR Londra. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, la sediul institutului din capitala Marii Britanii.

11
/01
/14

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre zecile de producţiile cinematografice ale marelui actor Mircea Albulescu. Este vorba de dramele: „Cursa” (de la ora 14.10) şi „Înghiţitorul de săbii” (de la ora 20.50).

10
/01
/14

Pierre Lescure, fostul director al grupului Canal+, va fi desemnat în mod oficial, marţi, noul preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes şi va prelua mandatul de la Gilles Jacob, a declarat joi celălalt candidat la această funcţie, Jérôme Clément, fostul director al postului TV european Arte.

10
/01
/14

Cineastul Andrei Ujica va participa la un simpozion internaţional despre film şi arte vizuale, organizat pe 15-16 ianuarie la Tel Aviv de Muzeul de Artă din Petach Tikva şi Academia de Artă şi Design Bezalel, regizorul fiind invitatul special al evenimentului.

09
/01
/14

Meryl Streep, care i-a înmânat Emmei Thompson premiul pentru cea mai bună actriţă la gala National Board of Review Awards, pentru rolul din "Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii", l-a criticat vehement pe Walt Disney pentru vederile sale sexiste şi anti-semite.

09
/01
/14

Primul invitat de anul acesta al Asociației Scenariștilor Români (ASCER) și al lui Gareth Brookes - gazda şi trainer-ul Bucharest Script Lab (BSLab) - va fi, miercurea viitoare, 15 ianuarie, regizorul şi scenaristul Corneliu Porumboiu.

08
/01
/14

O nouă colaborare marca Martin Scorsese și Leonardo DiCaprio, cu două nominalizări la Globurile de Aur, va fi din 10 ianuarie, pe marile ecrane. „Lupul de pe Wall Street“ prezintă odiseea plină de adrenalină, cinism şi extravaganţă a unei perioade în care banii se câştigau extreme de ușor.