România, invitată de onoare a Târgului Internaţional de Carte de la Leipzig
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-invitata-de-onoare-a-targului-international-de-carte-de-la-leipzig/

România este în acest an invitată de onoare a Târgului Internaţional de Carte de la Leipzig, cel mai important eveniment european de profil dedicat promovării lecturii şi unul dintre cele mai vechi târguri de acest gen din întreaga lume, care va debuta pe 15 martie.

Un articol de Petre Ivan|9 martie 2018

Alături de partenerii săi, MCIN va organiza peste 60 de evenimente şi invitând în faţa cititorilor germani peste 40 de autori.

Participarea României ca ţară invitată de onoare a ediţiei din 2018 a Târgului Internaţional de Carte de la Leipzig semnifică nu doar reluarea şi stabilizarea conexiunilor culturale româno-germane, ci şi dezvoltarea de proiecte şi colaborări pe termen lung, în toate domeniile culturale şi academice.

Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig, unde România este ţara invitată de onoare, este unul dintre cele mai importante târguri la nivel mondial. Sunt onorat că Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale este organizatorul prezenţei româneşti acolo. Cu ocazia acestui eveniment, în prag de Centenar al Unirii, îmi doresc să vorbim mai mult despre ceea ce trebuie să fie cu adevărat România europeană, România culturală, România noastră, a tuturor, ca proiect naţional. Poate mai mult ca niciodată, suntem datori nu doar să privim cu atenţie realităţile culturii româneşti, dar să şi înţelegem că Anul Centenarului Marii Uniri ne oferă ocazia unui nou start, ocazia de a celebra cultura în integralitatea expresiilor sale – George Ivaşcu, ministrul Culturii.

Lista invitaţilor include atât scriitori cunoscuţi şi apreciaţi de către cititorii de limbă germană, precum Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Nora Iuga, Varujan Vosganian, Filip Florian, Cătălin Mihuleac, Andrei Oişteanu, Andrei Pleşu sau Doina Ruşti, cât şi autori cărora le-au apărut recent volume în limba germană sau sunt prezenţi cu traduceri în antologii: Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Andrei Cornea, Cătălin Mihuleac, Denisa Comănescu, Dinu Flămând, Emil Hurezeanu, Florin Lăzărescu, Gabriela Adameşteanu, Ioana Nicolaie, Iulian Tănase, Lavinia Branişte, Matei Vişniec, Nicolae Prelipceanu, Radu Găvan, Claudiu M. Florian, Aura Christi, Robert Şerban, Teodor Dună, Adela Greceanu, Bogdan Coşa, Gheorghe Iacob. Acestora li se alătură scriitori de limbă germană cu origini româneşti, precum Cătălin Dorian Florescu, Jan Cornelius, Dana Grigorcea, Iris Wolff, Rodica Draghincescu, Carmen Francesca Banciu sau Traian Pop.

Foto: Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig – facebook

02
/02
/20

În cea mai nouă carte a sa, „Suntem dezrădăcinate” (Editura Polirom, 2019), Malala Yousafzai (Premiul Nobel pentru Pace, 2014) aduce laolaltă povești impresionante ale fetelor refugiate din întreaga lume.

28
/01
/20

Joi, 30 ianuarie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cișmigiu va fi gazda unui dialog despre Bucureștiul cărților și al scriitorilor. Cele două autoare ale volumului Dicționar de locuri literare bucureștene, Corina Ciocârlie și Andreea Răsuceanu, și invitații lor, criticii literari Dan C. Mihăilescu, Mihai Zamfir și Angelo Mitchievici, vor fi ghizi într-o recartografiere a orașului prin ficțiune.

28
/01
/20

Îndeobște, afacerile premiilor literare din România sunt banale și jalnice reglări de conturi între găști, se desfășoară între oameni care ar intra toți într-o debara sau într-o cabină telefonică. Certuri mari, mize mici.

27
/01
/20

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 29 ianuarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38), la o seară dedicată lui Ezra Pound, poet și eseist, reprezentant de marcă al modernismului literar și unul dintre cei mai inovatori gânditori ai secolului XX. Radu Vancu, scriitor, Cosmin Ciotloș, critic literar și Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction vor prezenta cele două volume ale ediției coordonate de Horia – Roman Patapievici dedicate scriitorului american: Opere I.Poezii 1908 –1920, traduceri de Mircea Ivănescu și Radu Vancu, aflat la al doilea tiraj în limba română după debutul din 2015, și Opere II.ABC-ul lecturii.Ghid spre Kulthură, recent apărut și lansat în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2019. În partea a doua a evenimentului, actrița Mirela Oprișor va citi din poeziile din Ezra Pound.

22
/01
/20

Albumul „Gigi Căciuleanu – OmulDans“ va fi lansat, miercuri, pe 22 ianuarie 2020, de la ora 19.00, la Maison Maurice Béjart, în prezenţa autoarei şi a lui Gigi Căciuleanu, alături de numeroase personalități culturale și diplomatice, în cadrul Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA, coordonat de Institutul Cultural Român, alături de Europalia International din Belgia.

22
/01
/20

Volumul „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu“, de criticul Magda Mihăilescu, va fi lansat joi, 23 ianuarie 2020, ora 18.00, în Sala mare a Institutului Cultural Român.

21
/01
/20

„Gradul de încredere în pseudoştiinţă este direct proporţional cu gradul de neîncredere în ştiinţă”. E una dintre afirmațiile din noua carte a lui Alex Doppelgänger, publicată în colecția Știință a Editurii Humanitas, „Pământul este plat!”.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

15
/01
/20

O revizitare a biografiei eminesciene prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape pe poet, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.