România, țară cu statut de invitat special la Festivalul de Film „Pantalla Pinamar” din Argentina
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-tara-cu-statut-de-invitat-special-la-festivalul-de-film-pantalla-pinamar-din-argentina/

Filmele „Bacalaureat”, în regia lui Cristian Mungiu, „De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu şi Dublu, în regia lui Catrinel Dănăiaţă vor fi proiectate în cadrul Festivalului de Film Europa-Argentina „Pantalla Pinamar”, desfăşurat în perioada 11-18 martie 2017 în Pinamar, provincia Buenos Aires, Argentina.

Un articol de Liliana Matei|11 martie 2017

Cu acest prilej, vor fi prezenți la festival actrița Lia Bugnar și criticul de film Mihai Fulger, care vor susține și un masterclass la sediul Universității de Cinematografie din Buenos Aires, cu sprijinul Institutului Cultural Român,.

La 1 martie, a avut loc în Buenos Aires evenimentul de prezentare și lansare a celei de-a XIII-a ediții a festivalului, România urmând să fie una din țările cu statut de invitat special. Au participat la lansare autoritățile naționale și locale, renumiți actori și cineaști argentinieni, corpul diplomatic și reprezentanții mass-media și ai mediului cultural.

Invitații din România – actrița Lia Bugnar și criticul de film Mihai Fulger – vor participa la proiecțiile filmelor românești și la două conferințe de presă, despre Bacalaureat, respectiv despre actualitatea cinematografiei românești. Festivalul va include, de asemenea, o recepție oferită în onoarea invitaților români, cu participarea conducerii INCAA, a directorului festivalului, primarului provinciei Pinamar, a autorităților din Ministerul Culturii din Argentina etc. De asemenea, Ambasada României la Buenos Aires va organiza, în colaborare Institutul Cultural Român și Universitatea de Cinematografie din Buenos Aires (Universidad del Cine), un masterclass privind noul cinema românesc, susținut de Lia Bugnar și Mihai Fulger în data de 16 martie 2017, ora 19.00, găzduit de Universitatea de Cinematografie (amfiteatrul Microcine).

Festivalul este organizat de Institutul Național de Cinematografie și Arte Audivizuale al Argentinei / INCAA, Primăria Pinamar și partenerii internaționali și reprezintă o întâlnire cinematografică între Europa și Argentina, prezentând producții apreciate din cele două spații.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.