România va participa la Salonul Internaţional de Carte de la Paris
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-va-participa-la-salonul-international-de-carte-de-la-paris/

România a confirmat prezenţa în calitate de invitat de onoare la Salonul Internaţional de Carte de la Paris (Salon du Livre), care se va desfăşura în perioada 22-25 martie 2013. Participarea României la cea de-a 33-a ediţie a Salon du Livre de la Paris, în 2013, care a fost pusă până acum sub semnul întrebării […]

Un articol de |20 septembrie 2012

România a confirmat prezenţa în calitate de invitat de onoare la Salonul Internaţional de Carte de la Paris (Salon du Livre), care se va desfăşura în perioada 22-25 martie 2013.

Participarea României la cea de-a 33-a ediţie a Salon du Livre de la Paris, în 2013, care a fost pusă până acum sub semnul întrebării din cauza schimbărilor care s-au petrecut la nivelul conducerii ICR, a fost confirmată joi de reprezentanţii instituţiei.

Pentru desfăşurarea evenimentului, care va avea loc între 22 şi 25 martie 2013, ICR va închiria o suprafaţă de 400 de metri pătraţi şi va organiza două categorii de manifestări – evenimente la târgul de carte, în care vor fi implicaţi autori (scriitori, cercetători, jurnalişti) români şi francezi şi evenimente conexe, legate de literatură, artă, ştiinţă, care vor avea loc în spaţii importante din Paris.

Potrivit reprezentanţilor ICR, o parte dintre titlurile cu care România va participa la această ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Paris au fost deja traduse în limba franceză, cu sprijinul programelor derulate de Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC).

ICR pregăteşte, însă, şi alte apariţii editoriale în limba franceză ale autorilor români şi, în acest sens, solicită Uniunii Scriitorilor din România, Academiei Române, uniunilor de creaţie, personalităţilor interesate să conlucreze cu direcţiile specializate ale Institutului Cultural Român în vederea participării cu proiecte la procesul de selecţie a lucrărilor, astfel încât reprezentarea României la Salon du Livre să fie „prestigioasă”.

ICR solicită şi sprijinul universităţilor şi al celorlalte instituţii din ţară care au publicat lucrări în limba franceză. Institutul Cultural Român pregăteşte, de asemenea, cataloage de prezentare a autorilor români, care vor cuprinde o fişă bibliografică a autorului, prezentarea cărţii şi un fragment tradus în franceză. Cataloagele se adresează editorilor francezi cu care reprezentanţii Institutului Cultural Român şi autorii români urmează să aibă întâlniri în perioada târgului de carte.

De coordonarea participării României la Salon du Livre 2013 va răspunde vicepreşedintele ICR Horia-Răzvan Gârbea, instituţia colaborând totodată cu Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Salonul Internaţional de Carte de la Paris ajunge anul viitor la cea de-a 33-a ediţie. Cea mai importantă manifestare a pieţei editoriale din Franţa, cu o medie de 180.000 de vizitatori pe ediţie, Salon du Livre reuneşte în fiecare an peste 1.000 de expozanţi din 40 de ţări, 30.000 de profesionişti ai pieţei editoriale internaţionale şi peste 2.000 de autori din toată lumea.

La ediţia din acest an, desfăşurată între 16 şi 19 martie, Japonia a avut statutul de ţară invitată de onoare.

Sursa: Mediafax

04
/09
/23

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

03
/09
/23

Seria Concertelor pentru familii și copii debutează azi, de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul ”Orchestra merge la Zoo” al ansamblului Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu și actorul Mihai Bisericanu, în rol de narator.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.