Romanian Sinfonietta Orchestra revine la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanian-sinfonietta-orchestra-revine-la-ateneul-roman/

Romanian Sinfonietta Orchestra revine la Ateneul Român. Program integral Beethoven! Câteva dintre cele mai cunoscute capodopere ale titanului de la Bonn precum Uvertura „Egmont”, Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră, Simfonia nr. 5 în do minor vor prinde astfel din nou viaţă în faţa publicului în versiuni de nivel internaţional.

Un articol de Petre Ivan|11 august 2017

Explozia de energie a celei mai tinere din grupul Orchestre Naționale de Tineret va fi aureolată de prezența dirijorului Horia Andreescu, mentorul artistic al acesteia și de prezența excepțională a pianistei Elisabeth Leonskaja, unul dintre cele mai importante nume ale pianisticii internaționale.

Program integral Beethoven! Câteva dintre cele mai cunoscute capodopere ale titanului de la Bonn precum Uvertura Egmont”, Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, Simfonia nr. 5 în do minor vor prinde astfel din nou viață în fața publicului în versiuni de nivel internațional.

Prezenţa Romanian Sinfonietta Orchestra acum doi ani la Konzerthaus Berlin într-un concert ce l-a avut ca dirijor pe Horia Andreescu, profilul aparte al acestei încântătoare orchestre de tineri, majoritatea studenţi, creată de Marin Cazacu la Sinaia în urmă cu sase ani, ca o soră mai mică a Orchestrei Române de Tineret, este urmată de noi şi noi prezenţe concertistice de nivel internaţional.

Romanian Sinfonietta Orchestra, a debutat în anul 2010 în cadrul  Festivalului Internaţional “Enescu şi muzica lumii” de la Sinaia. Formaţia este pregătită de maestrul Horia Andreescu şi a fost înfiinţată, alături de Orchestra Junior și Orchestra Română de Tineret, la iniţiativa violoncelistului și profesorului Marin Cazacu.

Abordarea cu prioritate a capodoperelor clasice și romantice în repertoriul orchestrei a pornit din necesitatea apropierii tinerilor muzicieni români de marea muzică simfonică şi de la ideea de a-i uni într-o impresionantă muncă de creaţie, sub semnul unei responsabilitate individuale şi colective totodată.

Orchestra este alcătuită din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 23 ani, selectaţi la nivel naţional și a concertat în festivaluri în întreaga ţară. În 2012 și 2014 orchestra a avut onoarea de a concerta alături de marea pianistă Elisabeth Leonskaja, iar în 2016 a participat la Festivalul „Mahler” de la Toblach, Italia.

Lanto Communication organizează a şasea ediţie a Festivalului Internaţional “Vara  Magică” la Ateneul Român din Bucureşti în perioada 5 iulie – 23 august 2017.

Concertele sunt organizate în fiecare săptămână și prezintă pe afiş formaţii camerale, dar şi orchestre simfonice precum Orchestra Română de Tineret, Orchestra Naţională de Tineret a Olandei, Romanian Sinfonietta Orchestra și Orchestra Naţională de Cameră a Moldovei, alături de celebri dirijori şi solişti români şi străini.

Cea de a VI-a ediție a Festivalului „Vara Magică” reafirmă forța PARTENERIATULUI prin care Lanto Communication oferă publicului său o vară la standarde culturale europene.

Beneficiind de aer condiționat, Sala Mare a Ateneului Român va fi din nou gazdă primitoare a unui șir de evenimente artistice de nivel internațional.

 

Sub patronajul Primăriei Municipului Bucureşti

Foto: Romanian Sinfonietta Orchestra – Virgil Oprina

26
/03
/21

Tuturor ne este dor de concerte, de experiența muzicii live, de schimbul de energie dintre scenă și public. Așa că am readus pe scenă cele mai tari trupe de alternativ pentru o serie de concerte filmate, produse de Overground Music și găzduite de Expirat! Periodic, vineri de la ora 20:00, pe Overground Showroom – „Netflixul de concerte” – va avea premiera în exclusivitate câte un concert din seria Showroom Original ⨯ Expirat. Seria continuă vineri, 26 martie, la ora 20:00 cu concertul Eyedrops live la Expirat.

26
/03
/21

În conştiinţa publicului, Valentin Gheorghiu, care a devenit solist al Filarmonicii în anul 1950, este pianistul exemplar și universal. Filarmonica „George Enescu” îl aniversează, în cadrul stagiunii online, la împlinirea a 93 de ani, prin difuzarea de înregistrări ale unor concerte susținute de maestru, în calitate de solist, la Ateneul Român.

23
/03
/21

Kristjan JÄRVI, dirijor al „Filarmonicii Mării Baltice”, director artistic al orchestrei simfonice MDR, Paul MÜLLER, director artistic al Filarmonicii din München, Ainars RUBIKIS, dirijor al Orchestrei Filarmonicii George Enescu pentru interpretarea operei „Die Tote Stadt”, sunt trei dintre artiștii care vor participa miercuri, 24 martie, începând cu ora 12.00 (ora României) la un eveniment online pentru prezentarea programului Festivalului Internațional George Enescu pentru presa de limbă germană din mai multe țări europene.

22
/03
/21

Ați ascultat vreodată un concert pentru flaut, harpă și orchestră? O alăturare sonoră deosebită, sub semnătura genialului Mozart, este ceea ce vă propun miercuri, 24 martie (ora 19.00), trei apreciați muzicieni români: dirijorul NICOLAE MOLDOVEANU, flautistul MATEI IOACHIMESCU și harpista MARIA BÎLDEA - alături de Orchestra de Cameră Radio.

19
/03
/21

OAMENII MUZICII Ați auzit de musical-urile Cats, Jesus Christ Superstar, Schoolf of Rock și mai ales The Phantom of the Opera? Sau hit-ul din filmul Evita, Don’t Cry for Me Argentina? Acestea și multe altele, sunt produsul minții „fabricii de hit-uri” numite Andrew Lloyd Webber. Următoarea sa premieră va fi anul acesta.

19
/03
/21

A cincea zi a festivalului Classix a fost încheiată cu concertul extraordinar „Classix in Perpetuum”, susținut de artistul emergent Alexander Krichel în sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iași. Pianistul german este cunoscut pentru interpretările sale captivante ale celor mai exigente opus-uri ale repertoriului pianistic.