Romanul „ultimului” Caragiale, M J C de Ion Iovan, la Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanul-ultimului-caragiale-m-j-c-de-ion-iovan-la-polirom/

M J C de Ion Iovan, „romanul” ultimului Caragiale, a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom şi este disponibil din această săptămână în toate librăriile din ţară, în curînd şi în ediţie digitală.

Un articol de Petre Ivan|9 septembrie 2015

Un demers insolit, împletire de autentic, imaginaţie şi verosimil pe scena belle époque a lumii dîmboviţene. O lume urmărită atît din exteriorul, cît şi din interiorul unui cuget aparte, cugetul „celui mai reacţionar scriitor român” – Mateiu Jean Caragiale.

Personajul este unul cu totul special, semeţ, nonconformist, dificil de acceptat. Tînărul Mateiu Caragiale îşi ţese cu obstinaţie modul de existenţă şi înfăţişarea de veritabil dandy, scandalizîndu-şi filistinii contemporani, în frunte cu celebrul său tată.

Matur, se izolează în ţinută şi trufie, ajungînd personalitatea cea mai ciudată a Bucureştiului interbelic. Devine, din bastardul „berarului” Caragiale, urmaşul conţilor transilvăneni pe care-i adoptase.

Îşi trăieşte ultimul deceniu în casa boieroaicei Marica Sion, cîrpind moşia acesteia din Bărăgan, pe care se încăpăţînează să o transforme într-o adevărată seniorie.

Acum, prin toată fiinţa, demonstrează ceea ce dorise: noblesse, élégance, style. Aproape că se rupe de vremea lui, vremea în care „aleşii vulgului încep să îmbăloşeze totul”.

Tânjea după România dinainte de primul război, aşa cum tînjesc unii dintre noi după România dinaintea celui de-al doilea: „Fără boieri, fără elită, fără valori ereditare, ne înăbuşim într-o ţară care-i tîlhăreşte pe cei mai deosebiţi dintre cetăţenii săi de singurul lucru cu adevărat preţios – stilul nobil al existenţei”.

Consider M J C ca fiind o ediție definitivă. Poate că Mateiu ne este diametral opus, dar nu ne este deloc străin. Bastardul lui Caragiale este bastardul nostru, bastardul unei lumi mărunte. Așa vedea el lucrurile. – Ion Iovan

Despre Ion Iovan

Ion Iovan este scriitor şi membru USR. După ce a publicat două cărţi de poezie – Dupăamiaza unei clipe (1976) şi Rezervaţie naturală (1979) –, amîndouă la Cartea Românească, au urmat, la aceeaşi editură, volumele de proză Comisia specială (1981), Impromptu (1986) şi Ultima iarnă (1991).

În 1998 apare ediţia a doua a Comisiei speciale, iar în 2002 Portretul unui dandy român. În 2008 publică Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale, însoţite de un inedit epistolar, precum şi indexul fiinţelor, lucrurilor şi întîmplărilor.

A fost distins cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, Premiul naţional de proză acordat de Ziarul de Iaşi, Premiul pentru proză al revistei Observator cultural şi Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România.

Foto: M J C,  Ion Iovan – polirom

18
/05
/17

Scriitorul din Basarabia se află în plină mică trilogie a marginalilor, din care a publicat primele două volume: „Sectanții” și „Bandiții”. Atenție, urmează un interviu neconvențional! Despre cultură și războaie, despre cărți, tineri și nostalgie. Se pune chiar și întrebarea: „Ești un agent al Kremlinului, Vasile?“

16
/05
/17

Scriitoarea Mara Wagner, autoarea romanului În spatele blocului, apărut la editura Nemira în colecția Cuaternar, le dă întâlnire cititorilor din Brașov, miercuri, 17 mai, de la 19.00, la Librăria Humanitas din Piața Sfatului. În spatele blocului este un roman despre copilăria și adolescența petrecute în comunism, cu toate jocurile și micile ritualuri care colorau viața într-o epocă gri.

15
/05
/17

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, continuîndu-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd.”, dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții „Opere”, precum și a seriilor de autor Polirom.

11
/05
/17

Profitând de lansarea în limba română a romanului „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” (ed. Humanitas, 2017), de Care Santos și Francesc Miralles, am provocat-o pe celebra scriitoare catalană la un exercițiu de rememorare a traseului său – de la primul concurs literar câștigat, pe când era elevă, la cum arată o zi obișnuită pentru ea acum, ca autoare a unor cărți traduse în peste 20 de limbi.

10
/05
/17

Maia Morgenstern, Mihai Călin, Maria Obretin și Letiția Vlădescu se numără printre susținătorii volumelor „Baricadele” (I, II, III) de Andrei Crăciun, care ar putea fi publicate în curând de Hyperliteratura. Alătură-te acestui demers literar, comandându-ți propriile Baricade!

10
/05
/17

Luni, 8 mai, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas Kretzulescu, va avea loc lansarea celui mai recent roman semnat de Simona Antonescu, Hanul lui Manuc, apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom. Simona Antonescu este autoarea romanului Fotograful Curţii Regale – romanul cîştigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2014, şi al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România.

10
/05
/17

„Interior zero” de Lavinia Braniște e despre tinerețea dezbrăcată de toate motivele pentru care o iubim. E despre limitele vârstei, despre angoase și încercări, despre dezamăgiri, frustrări și renunțări. E despre pierderile noastre, ale celor care ne-am rătăcit pe un drum pe care-l credeam drept.

10
/05
/17

Bill Clinton a scris un roman alături de autorul de succes James Patterson, subiectul acestuia fiind centrat pe președintele Statelor Unite, o funcție pe care a deținut-o timp de opt ani. Cartea, intitulată "The President is Missing" ("Președintele a dispărut"), va fi publicată în luna iunie 2018.

04
/05
/17

Un interviu neconvențional cu ziaristul (colaborator al Ziarului Metropolis) și scriitorul Andrei Crăciun, despre cea mai recentă dintre cărțile sale – „Aleea Zorilor” (publicată la Editura Polirom), care este o carte despre copilărie, scrisă într-o singură frază.

30
/04
/17

O poveste de dragoste cu parfum de Orient, „Căsătorie de plăcere”, cel mai recent roman al scriitorului marocan Tahar ben Jelloun, apare în colecția Babel a editurii Nemira și va fi lansat pe 10 mai la Cafeneaua Cărturești.

27
/04
/17

H.-R. Patapievici, Nicu Alifantis, Ada Milea, Cătălin Ștefănescu, Vera Șandor, Mădălina Pașol și mulți alții într-un weekend cu vernisaj, concerte, teatru, dialoguri, conferință și film. Vineri, 12 mai, la ARCUB Lipscani 84-90, la orele 18:30, începe prima ediție a festivalului „FREUDescu, Un Festival cu Tușă Psihanalitică”, singurul festival ce îmbină arta și psihanaliza.