O zi din viața scriitoarei Care Santos
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-zi-din-viata-scriitoarei-care-santos/

Profitând de lansarea în limba română a romanului „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” (ed. Humanitas, 2017), de Care Santos şi Francesc Miralles, am provocat-o pe celebra scriitoare catalană la un exerciţiu de rememorare a traseului său – de la primul concurs literar câştigat, pe când era elevă, la cum arată o zi obişnuită pentru ea acum, ca autoare a unor cărţi traduse în peste 20 de limbi.

Un articol de Alina Vîlcan|11 Mai 2017

În Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, Care Santos și Francesc Miralles ne propun o lume încărcată de magie. Este lumea lui Iris, protagonista care, pierzându-și părinții, se trezește singură într-un oraș parcă străin, în care mai întâi își dorește să moară, aruncându-se de pe un pod. Însă apoi fata descoperă orașul altfel, așa cum poate nu a existat niciodată – cu o cafenea ținută de un magician, unde fiecare masă își are minunea ei, cu noi prieteni și noi înțelesuri. E atâta optimism în această carte, încât te întrebi cum trăiesc, dincolo de ficțiune, autorii ei. Acesta a fost punctul de plecare pentru interviul de față, care încearcă să afle cum arată viața de zi cu zi pentru cea mai cunoscută scriitoare din Spania zilelor noastre: Care Santos.

Magie într-o carte

Romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici (Humanitas, 2017) era publicat în Spania în 2008. Cum ați scris această carte și, mai ales, cum a apărut colaborarea cu Francesc Miralles?

Francesc Miralles și cu mine suntem buni prieteni. De mai multă vreme tot ziceam să scriem ceva împreună. Ne gândeam că ar ieși bine, întrucât felul nostru de a lucra și de a privi literatura este asemănător. Romanul a fost gândit în timpul diverselor cine pe care le-am împărțit într-un restaurant japonez care ne plăcea amândurora. Apoi, ne-am împărțit treaba: el a scris prima parte, iar eu restul. A fost mai simplu decât pare, dar numai pentru că în circumstanțele date nu putea să iasă decât bine. Ne-am distrat de minune și, bineînțeles, suntem în continuare prieteni.

Cum a fost să scrieți la patru mâini? Ce se schimbă atunci când e vorba despre doi autori?

Nu aș fi putut să colaborez cu cineva fără să știu cum lucrează sau ce tip de om e. Am făcut asta cu Francesc pentru că știam că prietenia noastră va supraviețui oricărei dificultăți care ar fi putut apărea în procesul de lucru. Cred că a ieșit un roman care ia ceva și din lumea lui, și din a mea, ca și cum ar fi un fiu literar, are ceva din fiecare dintre noi, dar și propria sa personalitate. Asta este ceea ce se schimbă când sunt doi autori: ai de-a face cu un ADN care nu este al tău. Și e minunat.

De ce v-ați oprit la o astfel de poveste? Există un corespondent real al cafenelei din roman?

Cafeneaua din roman este un loc al ficțiunii, dar cred că ar putea exista oriunde în lume. Fiecare are un loc special, unde lucrurile se pot schimba. Tot ce rămâne e să-l găsești, așa cum i se întâmplă lui Iris, protagonista romanului. Oricare dintre noi poate fi Iris. Sau, altfel spus: toți am fost (sau vom fi) Iris cândva.

Cum a fost receptat romanul la apariție?

Excepțional. Și nu numai în Spania, ci și în multele țări în care a fost tradus. Iar pe noi ne face fericiți că Iris, protagonista romanului, vorbește atâtea limbi și că își împărtășește situația unor oameni din diferite colțuri ale lumii. Literatura are această putere minunată, care niciodată nu încetează să te surprindă.

Când vă amintiți acum de perioada în care ați scris acest roman, era în urmă cu un deceniu, cum vedeți acei ani? Ce s-a schimbat, din punct de vedere literar, în tot acest timp?

Esențialul nu s-a schimbat. Am învățat mult, am evoluat, am crescut pe plan personal și, în consecință, și pe plan profesional. Sper să continui să fac asta, iar dumneavoastră să mă întrebați, și peste zece ani.

Întâmplări din viața reală

Ați copilărit în orașul Mataró, nu departe de Barcelona, și ați început să scrieți foarte devreme, la numai opt ani. Cum a arătat, în mare, copilăria dumneavoastră și ce v-a determinat să începeți să scrieți încă de atunci?

M-am născut într-o casă plină de cărți, ca fiică a unor părinți care citeau mult. Iar asta m-a influențat de foarte mică. La fel cum m-a influențat apartenența la o familie în care femeile erau mari povestitoare sau faptul că sunt mezina dintre cei trei frați și singura fetiță într-o lume a adulților. Toate acestea m-au făcut să devin scriitoare. Și norocul de a-mi descoperi pasiunea atât de tânără. Cred că hazardul are, de asemenea, un rol important.

La 14 ani, câștigați primul concurs literar. Ați putea spune că acel premiu v-a influențat?

Era un concurs școlar de poeme, dedicat fondatorului școlilor Maristas, unde eu învățam. A fost un premiu care a contat enorm pentru mine, căci a fost primul. Primul premiu este acela care îți demonstrează că ești în stare să câștigi ceva cu ceea ce scrii. Poate dacă nu aș fi obținut niciodată premiul respectiv nu aș fi fost în stare să concurez pentru niciun altul. Iată de ce este atât de important!

Cel mai frumos loc din lume e chiar aiciAți studiat apoi Dreptul, o tradiție de familie, se pare. Cum au fost acei ani, ca studentă la Drept?

Foarte plictisitori, dar asta pentru că mie nu-mi plăcea Dreptul și aș fi preferat să studiez Literatura. Mi-am petrecut mulți ani din viață supărată că trebuia să studiez ceva ce nu voiam, dar cu timpul am înțeles că nicio cunoștință nu-i prea mult și că romanele mele nu ar fi fost așa cum sunt dacă nu aș fi studiat legile. Și m-am împăcat cu această decizie a părinților mei.

Ați urmat după aceea Filologia. V-ați gândit vreodată să scrieți fără studii de specialitate? Cât de importante considerați studiile pentru un scriitor?

Nu mi-am încheiat studiile de Filologie, dar am fost foarte fericită acolo. În realitate, nu aveam nevoie să studiez literatura ca să scriu. Cea mai bună școală pentru un scriitor este mereu lectura, și asta am făcut toată viața.

Aveți, în același timp, o carieră jurnalistică. Ce înseamnă pentru dumneavoastră jurnalismul și cum vă arătau zilele petrecute în redacțiile unor ziare de tip cotidian?

Jurnalismul m-a învățat să scriu, să descopăr ce e mai important, să prioritizez, să mă grăbesc. Cred că multe dintre obiceiurile mele de scriitoare le datorez jurnalismului. Am avut norocul să încep să lucrez în acest domeniu de foarte tânără, aveam 18 ani, și am avut norocul unor maeștri extraordinari. A fost o ucenicie unică, poate cea mai importantă din viața mea. În fiecare zi îmi aduc aminte de lucruri pe care le-am învățat în acea etapă.

Sunteți critic literar la suplimentul El Cultural al ziarului El Mundo şi coordonați site-ul dedicat literaturii spaniole La Tormenta en un Vaso. Cum se împacă scriitoarea cu criticul literar? Cum priviți critica literară din Spania anului 2017, ba chiar din lume?

În Spania, critica literară joacă un rol de orientare pentru cititori, ceea ce mie îmi ridică multe întrebări. Nu-mi dau seama dacă este cu adevărat necesară critica de acest fel, dacă este de ajuns, sau dacă nu ar trebui să-i acordăm mai multă importanță criticii, mai mult spațiu, mai multă credibilitate. Cu respect față de rolul meu de critic, mi-l asum de fiecare dată cu și mai multă responsabilitate. Adesea, mă simt ca și când aș fi trecut în cealaltă tabără, cea a inamicului. În orice caz, încerc să-mi practic critica responsabil și cu respect. Ca pe orice în viață, de altfel.

Sunteți și fondatoarea Asociaţiei Tinerilor Scriitori Spanioli. Ce v-a făcut să înființați o astfel de asociație?

Faptul că scriitorii au nevoie să întâlnească alți scriitori. Ca tânăr scriitor, te simți singur pe lume. Asociația era o necesitate aproape vitală pentru noi, în acei ani. Era aproape ca o barcă de salvare.

La masa de scris

Ați publicat 11 romane, șase volume de proză scurtă, două de poezie, precum și cărți pentru copii și adolescenți. Cum vă gestionați timpul? Care este programul dumneavoastră de scris?

Scriu dimineața, încep de foarte devreme, mă opresc să mănânc, uneori (nu mereu) continui și după-amiaza. Scriu cel puțin cinci pagini pe zi. Nu mă ridic de la masă până nu am aceste pagini, până nu reușesc. În restul timpului, corectez, scriu articole, îmi pregătesc atelierele de scriitură, citesc, îmi ajut copiii la teme sau pun haine la spălat.

Deci așa arată viața de zi cu zi a unei scriitoare ale cărei cărți sunt traduse în peste 20 de limbi…

Da. Foarte aglomerată, în această perioadă din an. Prea puțin interesantă, pe plan personal. Foarte fericită, pe toate planurile. Intensă ar fi un bun adjectiv.

Dacă un scriitor tânăr, care acum își scrie prima carte, v-ar cere un sfat astfel încât să reușească să-și termine cartea, ce i-ați spune?

Să nu-și piardă curajul, orice s-ar întâmpla. Și să caute sfatul unui critic feroce.

Aveți tabieturi atunci când scrieți?

Scriu întotdeauna cu aceeași muzică pe fundal: suitele pentru violoncel solo de Bach. În fiecare dimineață. Îmi beau cafeaua. Încep devreme, cum ziceam. Nu răspund la telefon. Mă înconjor de lucrurile mele. Nu pot să scriu fără carnetul meu de notițe. Acolo îmi notez intriga romanului, în detaliu. Dacă îl pierd, s-a terminat. Cred că devin puțin obsesivă.

De care dintre scrierile dumneavoastră sunteți mai apropiată? Puteți face o astfel de departajare?

E o carte pe care o ador, El aire que respiras (Aerul pe care îl respiri, ed. Humanitas). Tratează o temă pe care o simt foarte apropiată pasiunilor mele.

SONY DSC

Cum vedeți azi locul femeilor scriitoare în literatura lumii? Dar literatura feminină?

Văd că suntem multe femei, din ce în ce mai multe, că pătrundem în toate straturile lumii literare și editoriale, dar că gloria încă este a bărbaților. Câte premii Nobel avem noi, femeile? Este un bun răspuns pentru întrebarea dumneavoastră.

Care sunt scriitoarele pe care, la rândul dumneavoastră, le admirați? De ce acelea?

Admir multe scriitoare, din cele mai diverse motive. Dacă aș face o listă, cu siguranță le-aș uita pe multe dintre ele. Prefer să nu o fac. Admirațiile mele ar putea fi clasificate pe dimensiuni și culori.

Ce înseamnă azi premiile pentru dumneavoastră?

Un impuls, o bucurie, un motiv să merg mai departe.

Care este marea provocare pentru scriitoarea Care Santos azi?

Să găsesc noi modalități de a-mi spune poveștile, fără să mă repet. Și să aleg bine subiectul următorului roman.

Ce hobby-uri aveți, ce vă relaxează când vă ridicați de la masa de scris?

Am trei copii. Cred că asta spune tot. Când sunt acasă, sunt o mamă ca oricare alta. Îmi place să-mi petrec cu ei tot timpul posibil. Îmi mai place să gătesc, bucătăria este un hobby pe care îl împărtășim în familie, căci și fiilor mei le place. Ador înotul (înot destul de mult) și grădinăritul (de fiecare dată când pot, mai ales primăvara, dacă nu am multe călătorii de făcut).

Cât de mult călătoriți pentru promovarea cărților și ce vă place cel mai mult la aceste călătorii? Și, bineînțeles, ce vă displace?

Îmi place să intru în contact cu cititorii, cu generozitatea lor, cu entuziasmul… Sunt de fiecare dată încântată să-i ascult cu atenție, pentru că învăț mult de la ei. Însă nu-mi place să ies din rutina mea de lucru. Când călătoresc, fac foarte multe lucruri, mai puțin să scriu.

Ce amintiri aveți din România?

România e o țară pe care o consider acasă. Îmi place să mă întorc acolo și sper să se mai întâmple nu doar o dată. Am fost foarte bine tratată în România, am cititori fideli, cărțile mele sunt traduse, sunt în relații foarte bune cu editoarea mea, cu traducătorii mei. Mi se pare o minune că se întâmplă toate astea.

Văd că suntem multe femei, din ce în ce mai multe, că pătrundem în toate straturile lumii literare și editoriale, dar că gloria încă este a bărbaților. Câte premii Nobel avem noi, femeile? (Care Santos, scriitoare)

05
/12
/18

În această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) se lansează romanul Scara lui Iakov de Ludmila Uliţkaia, tradus în limba română de Gabriela Russo, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecția Raftul Denisei, un roman-parabolă, „o saga de familie traversând patru generații și un secol de cultură rusă, căreia îi dă glas o femeie uluitoare“ (Il Giornale).

30
/11
/18

La 100 de ani de la 1 Decembrie 1918, vă propunem să ne amintim de regina cu rol neîndoielnic în realizarea României Mari: Maria a României, așa cum a surprins-o celebrul scriitor, diplomat și călător al perioadei interbelice – francezul Paul Morand, în volumul „București” (editura Humanitas).

27
/11
/18

Marți, 4 decembrie, de la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din București va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, publicat la Editura Nemira.

23
/11
/18

"Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare.(...)" - Ana Blandiana. Cunoscuta scriitoare va susţine conferinţa cu tema "Centenarul, un exerciţiu de exorcizare", duminică, 2 decembrie, de la ora 11.00, la Sala Pictura a TNB.

22
/11
/18

Regina Elena este una dintre reginele a căror viață o cunoaștem mai puțin, o regină mamă între suferință și bucurie, dragoste de popor, datorie de neam, dar și frica de a fi departe de fiul ei Mihai. Un creuzet de iubire și speranță, de frică și îndoială, dar și bunătate și împăcare sufletească. Regina - mamă Elena, Mariajul și Despărțirea de Carol al II-lea din colecția Istorie cu blazon, de la Corint, este o carte de o frumusețe uluitoare.

20
/11
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Pierre Larousse (1817-1875) e unul dintre rarii noștri semeni al căror nume e scris uneori cu literă mică. Într-o bibliotecă poți auzi solicitarea: ”Dă-mi, te rog, un larousse!” Și asta pentru că  instrumentul de lucru care poartă acest nume cuprinde un bagaj de cunoștințe impresionant, în măsură să informeze pe cititor în cele mai variate domenii.

19
/11
/18

În această seară, de la ora 17.00, va avea loc, online si offline, conferința  „Centenarul femeilor în arta româneasca” la care sunt invitați să prezinte studii specializate Ioana Vlasiu, Luiza Barcan, Cristian Vasile si Radu Popica. Cosmin Nasui, curatorul proiectului, va prezenta publicația cu titlul omonim, al doilea volum, parte a proiectului editorial  Lada de Gunoi a Istoriei”. În spațiul conferinței va fi prezentă o micro-expoziție cu elemente de cultură vizuală dedicate artistelor care au trăit și lucrat în România din 1918 în prezent.

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

Page 1 of 8612345...102030...Last »