Romii evacuați din casele închiriate. Poveste în imagini
https://www.ziarulmetropolis.ro/romii-evacuati-din-casele-inchiriate-poveste-in-imagini/

Accademia di Romania in Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român, va inaugura miercuri, 19 februarie, la ora 18:00, expoziţia de desene „Evacuare”, a artistei Laura Partin.

Un articol de Liliana Matei|15 februarie 2020

Această serie de desene abordează tema romilor evacuați din casele lor închiriate în România din 2010 și până în prezent. Inspirat de fotografii ale fotojurnaliștilor, articole și reportaje video despre aceste cazuri, proiectul documentează într-o manieră empatică ceea ce Laura Partin consideră a fi situația vulnerabilă și de excluziune socială a romilor care au ajuns pe stradă sau în locuințe extrem de precare după închiderea fabricilor în care lucrau.

Portofoliul de lucrări al artistei, ce va include 60 de desene, își propune, în viziunea artistei, să submineze anumite stereotipuri și să sensibilizeze publicul, atrăgând atenția asupra a ceea ce ea definește excluziunea socială în care se regăsesc unele persoane de etnie romă în contextele societale actuale, atât în România cât și în alte țări.

Lucrările vor fi expuse în Galeria Accademia di Romania in Roma începând cu data de 19 februarie până în 29 februarie, expoziția putând fi vizitată conform programului afișat pe pagina evenimentului.

Unul dintre cele două cazuri documentate de artistă – poate insuficient mediatizate – a fost al celor 76 de familii (în jur de 300 de persoane) care au locuit lângă groapa de gunoi de la Pata Rât din Cluj din 2010 până în 2016, ca urmare a evacuării acestora de la o adresă anterioară. Primăria din Cluj construise clădiri modulare la Pata Rât pentru aceste familii evacuate care au fost forțate de circumstanțe să trăiască într-un mediu insalubru, în încăperi prea reduse pentru familii numeroase, uneori depășind 15 membri. În 2017 o asociație a reușit, atrăgând finanțări private și externe, să permită unui număr de 35 de familii de la Pata Rât să se mute în apartamente din Cluj.

Cel de-al doilea caz ales și ilustrat de Laura Partin este cel al familiilor evacuate de pe strada Vulturilor din București în 2014, care au locuit în corturi în fața fostelor lor locuințe timp de câteva luni, ca formă de protest împotriva a ceea ce considerau a fi lipsă de protecție socială din partea autorităților. Având venituri foarte scăzute și un statut de evacuați, romii care erau chiriași se considerau îndreptățiți la ajutor social în momentul în care cele 25 de case în care locuiau 100 de persoane au fost retrocedate în manieră irevocabilă proprietarilor lor de drept.

Laura Partin s-a născut în 1986 la Iași, are o licență în grafică și un master de cercetare interdisciplinară în domeniul teoriei artei. Practica sa artistică este axată pe desen și performance (uneori participativ). Subiectele abordate se situează adesea în sfera socială sau, potrivit declarațiilor artistei, în sfera poeticii existențialiste. După studiile universitare a obținut o bursă „Nicolae Iorga” de cercetare și creație de doi ani la Institutul Român de Cercetare și Cultură Umanistă din Veneția. În această perioadă și-a continuat cercetarea despre artă participativă și similaritățile de abordare a realității dintre anumiți artiști contemporani și psihologii sociali. Cercetarea se intitulează „Estetica deziluzionării” și studiază practicile artistice care au ca nucleu construcția unei situații asemănătoare cu o farsă, trasând, pe de altă parte, o genealogie a acestui fenomen în avangardele secolului XX, de la dadaism, suprarealism și futurism și până la letrism, Fluxus și artă conceptuală. În această perioadă a expus în galeria Institutului trei proiecte artistice personale și a participat la un festival internațional de artă contemporană: Morphos – Pixels of Identities. Din 2016 a început o teză de doctorat la Universitatea Paris 8, cu aceeași temă de cercetare și foarte recent a expus la salonul DDessin. Din 2018 lucrează la Musée des Avelines la Saint-Cloud că mediator cultural.

19
/11
/14

În perioada noiembrie – decembrie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematrografică I.L. Caragiale le-a pregătit iubitorior de teatru două spectacole speciale, Cine e fazanul, de Georges Feydeau şi Fundătura, după un text de Maxim Gorki

19
/11
/14

Cărţi scrise de Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Lucian Boia, Haruki Murakami şi Orhan Pamuk, dar şi volumul autobiografic al preşedintelui ales al României Klaus Iohannis se numără printre noutăţile editoriale de la Târgul Internaţional Gaudeamus-Carte de învăţătură 2014.

19
/11
/14

Soliștii Operei Comice pentru Copii și tinerii olimpici de la Colegiul Național de Muzică "George Enescu" din București vor susține un spectacol extraordinar cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul are loc pe 1 decembrie, începând cu ora 17, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, Calea Giulești nr. 16.

19
/11
/14

O punere în scenă a unei piese de Brecht care rămâne fidelă poveștii și care totodată reușește să fie autentică și palpitantă pentru spectator este „Omul cel Bun din Seciuan" cu regia semnată de Andrei Șerban la Teatrul Bulandra din București.

19
/11
/14

Am văzut cărţi nefericite. Multe. Uitate, necitite, abandonate, batjocorite, cărţile trăiesc o dramă dacă ajung în mâna sau în apropierea cui nu trebuie.

18
/11
/14

Caroline Gombé este o actriţă româncă absolventă a UNATC Bucureşti, dar şi a unui Master în Arta actorului în SUA. În prezent, trăieşte şi lucrează în New York, oraşul de care se declară iremediabil îndrăgostită. Despre călătoria ei profesională şi despre viaţa în metropola newyorkeză ne vorbeşte în acest interviu.

18
/11
/14

Comedia Annie, un muzical clasic, marca Broadway, care a încântat publicul generaţii întregi, vine pe marile ecrane într-o viziune nouă, contemporană, produsă de Columbia Pictures. Micuţa actriţă Quvenzhané Wallis (Beasts of the Southern Wild), nominalizată la Oscar, o interpretează pe Annie, o copilă orfană, dar optimistă, care se dovedeşte a fi suficient de tare ca să reziste pe străzile New York-ului, în 2014.

18
/11
/14

Sub semnul aniversar al celor 86 de ani de la difuzarea primei emisiuni a serviciului public de radio, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune - SRR, Radio România organizează duminică, 23 noiembrie, un concert folcloric sub titlul „86 de ani de folclor la Radio - LAUREAŢII RADIOULUI”.

18
/11
/14

După ce în primăvara acestui an Alexandra Usurelu a înregistrat un real succes cu piesa "Ceva se întâmplă cu noi" (interpretată împreună cu Mircea Vintilă), pentru sfârșitul de an, artista a pregătit un nou proiect: o călătorie până… "La capătul lumii", un loc de evadare din cenusiul din jur –titlul noului single, dar și al albumului său de debut.