Ruxandra Donose – premieră discografică în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/ruxandra-donose-premiera-discografica-in-romania/

Albumul Romance, al mezzosopranei Ruxandra Donose, apărut la Editura Casa Radio, va fi lansat, în prezenţa artistei, marţi, 23 septembrie, ora 17:00, la librăria Cărtureşti din Str. Arthur Verona nr. 13-15. La eveniment vor participa dirijorul Tiberiu Soare şi muzicologul Grigore Constantinescu.

Un articol de Petre Ivan|22 septembrie 2014

Pentru prima dată, celebra mezzosoprană de talie mondială Ruxandra Donose, care străluceşte pe cele mai mari scene ale lumii precum: Royal Opera House Covent Garden, Metropolitan Opera, Staatsoper Vienna, Carnegie Hall sau Teatrul La Fenice din Veneţia, a realizat un CD alături de o orchestră, un dirijor şi o casă de discuri din România.

În Romance, Ruxandra Donose reuşeşte magistral să surprindă şi să redea faţete ale universului emoţional, pasional feminin, imortalizate în pagini celebre dedicate teatrului liric de către Bizet, Saint-Saëns, Massenet, Offenbach, Berlioz şi Verdi. În cuprinsul său se regăsesc arii celebre precum Habanera, Seguidilla, Amour, viens aider, D’amour l’ardente flame, O don fatal… Înregistrările au fost realizate de protagonistă în aprilie, la Radio România.

Albumul, realizat în compania Orchestrei Naţionale Radio, a dirijorului Tiberiu Soare şi a Corului Academic Radio pregătit de Dan Mihai Goia, constituie în esenţă o reafirmare a legăturii puternice pe care Ruxandra Donose o are cu publicul, cu muzica.

Cu acest CD mi se îndeplineşte un vis. Este visul de a aduna arii preferate. Ale mele, ale publicului, ale tuturor, arii cunoscute împreună cu arii mai puţin Ruxandra Donose cunoscute. Toate acestea din repertoriul francez. Repertoriu francez pe care eu, într-o mare măsură a carierei mele, îl reprezint şi cu care mă întâlnesc, şi cu care mă bucur. Iată, împreună cu Orchestra Radio, pe care o simt cel mai aproape din toate orchestrele României, pentru că de atâţia ani, chiar din copilărie, am crescut alături de ei. Şi împreună cu Tiberiu Soare, care este unul dintre cei mai minunaţi dirijori români – Ruxandra Donose

În cea de-a doua ediţie a Festivalului Orchestrelor Radio RadiRo, Ruxandra Donose va susţine un concert alături de Orchestra simfonică a Radiodifuziunii din Stuttgart dirijată de Stéphane Denève, miercuri, 24 septembrie, ora 19:00, la Sala Radio. La finalul acestui concert, Ruxandra Donose va oferi publicului şi o sesiune de autografe, prilejuită de apariţia compact-discului Romance.

Ruxandra Donose a abordat de-a lungul timpului roluri dintre cele mai dificile şi variate, alături de cele mai importante orchestre internaţionale. A colaborat cu dirijori iluştri: Claudio Abbado, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Christoph von Dohnanyi, Charles Dutoit, Vladimir Fedoseyev, Marek Janowski, Mariss Jansons, Zubin Mehta, Kent Nagano, Seiji Ozawa, Wolfgang Sawallisch, Jeffrey Tate, Placido Domingo, Lorin Maazel, Vladimir Jurowski.

Vasta sa discografie include Ständchen de Schubert (Philips), Stabat Mater de Dvořák (Deutsche Grammophon), Cântecul pământului de Mahler (Naxos), Missa în si minor de Bach cu Sergiu Celibidache (EMI), Simfonia a IX-a de Beethoven (Naxos), Nunta lui Figaro (Arte Nova), Cenuşăreasa (DVD, Opus Arte), Oedipe (Naxos), Cântece de Nicolae Bretan (Nimbus), Il Farnace de Vivaldi (EMI/Virgin), Tamerlano de Händel (Naive) şi multe altele.

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”//www.youtube.com/embed/WJVG2bcebXE” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

Detalii: www.edituracasaradio.ro

Foto: Ruxandra Donose – edituracasaradio.ro

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.

21
/07
/20

Seara de deschidere cu Violoncellissimo a inaugurat cu succes pe 15 iulie Festivalul Internațional "Vara Magică", care a pus deja în vânzare biletele pentru toate concertele ce se vor desfăşura în fiecare miercuri şi joi, în Curtea Ateneului Român, până pe 27 august. În caz de condiţii meteo nefavorabile, concertele de miercuri şi joi vor fi reprogramate în cursul serii de vineri.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

16
/07
/20

Trupa byron revine la Sibiu pe 18 iulie pentru un concert acustic pe terasa Joyme Pub (Calea Dumbrăvii, 28-32). Se vor auzi atât piese de pe cel mai recent album al trupei – „Nouă”, lansat în toamna lui 2019 – dar și cântece pe care n-o să te abții să le fredonezi: „Cu capul în nori”, „Granița-n raniță”, „Masa pentru doi”, „Anima” sau ”Perfect”.

16
/07
/20

Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” au din nou onoarea și bucuria de a fi alături de publicul drag printr-o serie de concerte în aer liber intitulate „Seri de Operă Estivale”. Accesul la concerte se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.