om la lună lansează materialul „Dans“
https://www.ziarulmetropolis.ro/om-la-luna-lanseaza-materialul-dans/

Trupa om la lună lansează „Dans“, vineri, 31 iulie, printr-un concert la Arena Tei din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|14 iulie 2020

Dans este un album compus în perioada de izolare, membrii trupei locuind împreună 15 zile, timp în care au compus șase piese despre stările pe care le-au experimentat de la începutul pandemiei. Bune și rele, de la frică și incertitudine, la tihnă și recunoștință pentru timpul dat. Este o invitație în universul personal al trupei în care publicul va descoperi și vulnerabilitate și siguranță și revoltă și deznădejde, într-un discurs sincer, extrem de diferit stilistic de la o piesă la alta. Un indie rock cu o mulțime de influențe, de la alternative și post rock, la disco și electro pop.

“Toată perioada aceasta a fost ca un dans cu stările și cu sentimentele noastre. Am învățat pași noi, ne-am împiedicat adesea, ne-am călcat unii pe alții pe picior, am vrut să ne oprim din dansat, am desăvârșit mișcările vechi și ne-am aventurat la unele și mai dificile. Am dansat cu ochii strânși, privindu-ne ochi în ochi sau uitându-ne la cer. Am dansat în toate felurile. A fost un timp cu noi înșine din care am încercat fiecare să învățăm câte ceva. Să trecem de la lamentare și deznădejde, la o perspectivă nouă de reevaluare a lucrurilor importante, de regăsire a unor bucurii uitate sau devenite între timp mai puțin importante. A fost un timp de respiro după o lungă perioadă de fugă permanentă după ceva, un timp căruia dacă reușim să îi găsim un sens personal poate să reprezinte ceva decisiv în evoluția noastră ca indivizi.” – Doru Pușcașuom la lună

Primul single de pe acest nou material este piesa ‚Zid’ ce a fost lansată în data de 12 iunie și beneficiază de un videoclip produs de echipa condusă de Dragoș Ometiță.

Puteți viziona videoclipul piesei ‚Zid’ – AICI

Dans’ conține piesele: Zid, După război, Descusută, Far, Dans și Noapte bună. El precede primul album full al trupei care va fi lansat în această toamnă.

Piesele au fost înregistrate la București în studioul For The Records, produse, înregistrate și mixate de Dragoș Strat și masterizate de Cristian Varga la Master Vargas NY.

Dans’ va fi disponibil pe toate platformele de streaming începând cu data de 29 iulie și va putea fi comandat și în format de CD pe site-ul trupei.

 Concertul de lansare de pe 31 iulie de la Arena Tei va începe la ora 19:30 și va respecta toate normele de siguranță, fiind permis accesul unui număr limitat de participanți.

Biletele se pot achiziționa pe pachete cu locuri la masă de 4 persoane sau individuale (în număr limitat) online de pe eventbook.ro.

În perioada de izolare la comun om la lună a fost aproape de fanii săi susținând mai multe concerte live pe Facebook dar a și lansat single-ul ‚Pace’ care a beneficiat de un videoclip alcătuit din imagini trimise de prietenii și fanii trupei – fiind primul videoclip autohton format 100% din imagini filmate în perioada de izolare.

Trupa urma să își lanseze în luna aprilie albumul de debut, amânat pentru toamnă din cauza pandemiei și a restricțiilor cauzate de aceasta.

_______________

 Ne re-vedem în măsuri maxime de siguranță, purtând fiecare dintre noi simțul responsabilității individuale ce contribuie la binele colectiv.

Evenimentul va respecta toate normele impuse de către autorități în această perioadă.
Numărul participanților la eveniment nu va depăși limita de 500, și se vor respecta regulile de siguranță și distanțare socială: măsurarea temperaturii la intrare, păstrarea distanței de 2 metri între persoanele care nu sunt din aceeași familie și nu locuiesc împreună. De asemenea, fiecare persoană va purta mască de protecție.

Biletele se vor putea achiziționa pe pachete cu locuri la masă de 4 persoane sau individuale (în număr limitat).

Dacă ai decis să achiziționezi un bilet sau un pachet valabil pentru 4 persoane înseamnă că ai acceptat și ti-ai dat acordul sa respecți cu strictețe regulile impuse de către organizator și locația în care are loc evenimentul.

Arena Tei este un spațiu destinat evenimentelor în aer liber. Pentru ca înainte de orice distracție, siguranța publicului nostru este prioritară, va rugăm sa citiți regulamentul de funcționare și să-l respectați cu strictețe.

REGULAMENT ARENA TEI

Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2:

  1. La intrare, vă rugăm să prezentați biletul/biletele primite/achiziționate pe e-mail pentru a fi scanate. Biletele oferă participanților acces doar în categoriile în care și-au cumpărat bilet.
  2. Accesul publicului este permis numai în condițiile trecerii prin punctul de triaj epidemiologic. Persoanele care refuză sa le fie verificata temperatura nu vor avea acces în zona de eveniment.
  3. Organizatorul își rezerva dreptul de a nu permite accesul persoanelor care au temperatura măsurată la nivelul pielii de minim 37.3 (la scanarea cu termometrul electronic al organizatorului) sau care prezinta simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
  4. Spectatorii vor urma traseul desemnat special către locurile procurate, respectând indicațiile organizatorului.
  5. Fiecare bilet are alocat un scaun sau sector în interiorul căruia este permis accesul într-un spațiu a maxim 4 persoane. Ieșirea din zona alocată (spațiu / sector) se poate face doar în următoarele situații:

– Deplasarea la toaleta

– Urgenta medicala

– Deplasare aprovizionare cu mâncare din zona special amenajata

– Deplasare aprovizionare cu băuturi din zona special amenajata

– Pentru a evita aglomerația în zonele de food & drinks recomandăm ca o singura persoana din 4 să efectueze aprovizionarea pentru tot grupul

  1. În toate zonele de așteptare participanții vor păstra distanța de minimum 2m.
  2. Purtarea măștii (medicala sau non medicala) este obligatorie pe toata durata evenimentului. La cerere, organizatorul va pune la dispoziția publicului măști medicale de unică folosință.
  3. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie sa acopere gura și nasul.
  4. Pe parcursul evenimentului publicul este invitat sa își dezinfecteze periodic mâinile cu dezinfectant propriu sau cu cel pus la dispoziție de către organizator.
  5. Recomandăm publicului sa ajungă în zona de eveniment cu minim 1h înainte de ora de începerea a spectacolului pentru a trece de etapa de verificare a biletelor si a temperaturii.

Organizatorii vor amenaja suficiente puncte de vânzare a băuturilor pentru a evita cozile. Recomandăm totuși să veniți la concert din timp conform programului organizatorilor. Este normal ca la orele de vârf, fix înainte de intrarea pe scenă a trupei când se atinge capacitatea maximă a locației, barurile sa se aglomereze.

Accesul cu mâncare și băuturi din exterior este interzis. Veți găsi la concert diverse produse pe care le puteți cumpăra, precum și băuturi de diverse feluri.

__________________

✎ om la lună

om la lună este un strigăt. De mare iubire, de frică, de bucurie, de regăsire, de tristețe, de neadaptare, de renunțare, de curaj, de recunoștință.

om la lună a început în mai 2018 ca proiect de rough acoustic poetry al lui Doru Pușcașu, un demers sincer și autentic de poezie cântată, în care chitara sau pianul completau versurile meșteșugite ale lui Doru.

om la lună a crescut organic cu fiecare concert, cu fiecare episod de muzică și storytelling, transformând fiecare apariție într-o experiență foarte intimă, memorabilă, ce apropie oamenii într-un mod iremediabil. Pe parcursul unui an și jumătate de la lansare, om la lună a susținut concerte în București, Brașov, Iași, Cluj, Sibiu și Târgu Mureș, întâlnind un public cald și deschis discursului încărcat de emoție și vulnerabilitate din cântecele sale.

În toamna lui 2018, Doru l-a cunoscut pe Dragoș Strat, un muzician extrem de talentat, care a produs în studioul propriu primele trei cântece om la lună.

Pentru că om la lună a fost de la început un proiect deschis, iar colaborarea punctuală cu Dragoș s-a transformat într-o relație de lungă durată, Doru a simțit nevoia să exploreze și mai mult zona în care muzica lui este instrumentată mai complex, așa că, într-un mod absolut firesc, începând din luna septembrie 2019, lui Doru și Dragoș li s-au alăturat Cătălin Constantin și Adrian Maraloiu – doi muzicieni experimentați, pentru a duce om la lună într-o formulă de full band. Iar de atunci om la lună este oficial lansat la apă și continuă apăsat să-și scrie povestea cu sinceritate și pasiune.

__________________________________________

✎ om la lună:
Doru Pușcașu (voce, chitară, pian)
Dragoș Strat (chitară)
Cătălin Constantin (bas)
Adrian Maraloiu (tobe)

___________________________________________

✎ Facebook: https://www.facebook.com/omlaluna

✎ Youtube: https://www.youtube.com/c/omlaluna

✎ Instagram: https://www.instagram.com/om.la.luna

✎ Bandcamp: https://omlaluna.bandcamp.com/

✎ Spotify: https://open.spotify.com/artist/5J94Bk05Jkmul9Ptgpz7iz

✎ Apple Music: https://itunes.apple.com/artist/om-la-luna/1471619889

✎ Deezer: https://www.deezer.com/artist/68960642

✎ Soundcloud: https://soundcloud.com/omlaluna

✎ Twitter: https://twitter.com/omlaluna/

✎ Bandsintown: https://www.bandsintown.com/a/15464085

✎ Songkick: https://www.songkick.com/artists/10099749

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.