RYAN BANCROFT dirjează Simfonia nr. 6 – ”Patetica”, de Ceaikovski, la Sala Radio 
https://www.ziarulmetropolis.ro/ryan-bancroft-dirjeaza-simfonia-nr-6-patetica-de-ceaikovski-la-sala-radio/

Vineri, 7 decembrie (de la ora 19.00), primul concert pe care Orchestra Naţională Radio îl prezintă după extraordinara participare în Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo este un eveniment de aceeaşi înaltă ţinută artistică! Pe scena Sălii Radio, ansamblul va evolua sub bagheta tânărului dirijor american RYAN BANCROFT.

Un articol de Petre Ivan|4 decembrie 2018

RYAN BANCROFT a câștigat în acest an Premiului I şi Premiului Publicului la Concursul Malko, una dintre cele mai prestigioase competiții de gen din lume, organizate la Copenhaga de Orchestra Simfonică Radio Daneză.

Invitat special al serii va fi și violonistul român SERGIU NĂSTASĂ, stabilit de mulți ani în Grecia, unde este membru fondator și concertmaestru al Orchestrei de Cameră “Armonia Atenea”  (Orchestra Prietenilor Muzicii din Atena) și membru fondator al Kyklos Ensemble.

Programul serii cuprinde două ”hit-uri” ale muzicii clasice: Mendelssohn – Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră, unul dintre cele mai cunoscute și mai des interpretate concerte de vioară din lume și Ceaikovski – Simfonia nr. 6 – ”Patetica”.

Simfonia lui Ceaikovski  se leagă de uluitoarea sa poveste de viață: este ultima sa compoziție, a cărei premieră a dirijat-o el însuși la Sankt Petersburg, cu doar 9 zile înainte de decesul său, ale cărui cauze rămân necunoscute. Lucrarea al cărei titlu original în rusă s-ar traduce mai degrabă ca ”simfonia plină de pasiune/de emoție” a fost adesea considerată un testament artistic și o premoniție a artistului și a fost inclusă în filme celebre ca ”Aviatorul”, ”Produsul verde” (”Soylent Green”) sau ”Minority Report” (”Raport Special”). Despre lucrarea sa, Ceaikovski mărturisea: ”Cred că este cea  mai bună lucrare a mea și o iubesc mai mult decât pe oricare dintre copiii mei muzicali.”

RYAN BANCROFT

Născut la Los Angeles, RYAN BANCROFT a urmat cursurile Institutului de Arte din California unde a studiat harpă, flaut, violoncel, muzică şi dans cu specific ghanez, apoi s-a specializat în artă dirijorală la Conservatorul Regal din Scoţia. A dirijat Royal Scottish National Orchestra, BBC Scottish Symphony Orchestra, RedNote (un ansamblu de muzică contemporană) şi Orchestra Naţională Daneză. Ryan Bancroft şi-a desăvârşit formarea muzicală la Nationale Master Orkestdirectie din cadrul Conservatorului din Amsterdam, precum şi la Conservatorul Regal din Haga.

Sergiu Nastasa

În prezent dirijorul trăieşte în Olanda și concertează mult în Europa, alături de Prague Symphony Orchestra, Residentie Orchestra, Gulbenkian Orchestra, Orchestra of the Eighteenth Century, Orchestra Naţională de Tineret, Orchestra Filarmonicii şi Orchestra de Cameră din Olanda.

SERGIU NĂSTASĂ

SERGIU NĂSTASĂ a debutat ca solist la vârsta de doar 13 ani, alături chiar de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Paul Popescu. La invitația lui Manos Hatzidakis, în toamna anului 1990 a devenit membru al Orchestrei Ton Chromaton din Atena. Din același an este și profesor invitat la Conservatorul de Stat din Salonic, Conservatorul Athaeneum din Atena și din 2012 predă la Conservatorul Athinon din Atena.

Împreună cu Orchestra de Cameră “Armonia Atenea”, în calitate de concertmaestru și de solist, susține o bogată activitate în afara granițelor Greciei: Marea Britanie, Franța, Germania, Belgia, Olanda, Rusia, Cehia, Polonia, România, Hong Kong și China, interpretând atât muzică din repertoriul baroc cât și prime audiții din cel contemporan. A colaborat cu soliști celebri, precum Leonidas Kavakos, Radu Lupu, Martha Argerich, Salvatore Accardo, Mstislav Rostropovich, Augustin Dumay.

Este și membru fondator al Kyklos Ensemble, alături de unii dintre cei mai importanți muzicieni ai scenei elene și susține concerte cu Teodor Currentzis și George Petrou. Înregistrarea operei ”Alessandro” de Georg Friedrich Händel la Casa de discuri DECCA i-a adus premiul Diapason dOr.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: RYAN BANCROFT, SERGIU NĂSTASĂ – facebook

17
/11
/15

Trompetistul american Miles Davis a fost desemnat cel mai bun artist de jazz din toate timpurile, în urma voturilor exprimate de ascultătorii postului BBC Radio. Topul 10 al celor mai buni artişti de jazz cuprinde nume precum Louis Armstrong, Ella Fitzgerald şi Billie Holiday.

15
/11
/15

Vineri, 13 noiembrie: superstițioșii s-ar feri de lansări de discuri în această zi, însă, cum 3 albume importante și interesante se lansează pe 13 noiembrie 2015, se poate spune că este o zi fastă. Vladimir Horowitz – Return to Chicago (un recital susținut la Chicago, în 1986, de celebrul pianist), “Petrică și lupul” de Serghei Prokofiev, în lectura lui Alice Cooper, legendarul rocker, și concerte de Brahms și Bartok înregistrate de violonista olandeză Janine Jansen găsim pe aceste trei albume.

14
/11
/15

Muzică de Oscar, Tony pentru costume, și o nemuritoare poveste Disney. În această iarnă, Broadwayul vine la București să demonstreze că iubirea învinge întotdeauna. Spectacolele se vor juca în limba engleză, cu subtitrare în limba română (4-6 decembrie, Romexpo). 

12
/11
/15

Sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Mighty Business, iubitorii muzicii sunt invitaţi la un concert AG Weinberger, organizat cu ocazia lansării celui de-al 9-lea album discografic al artistului.

11
/11
/15

Miercuri, 18 noiembrie (19.00), Orchestra de Cameră Radio va susţine un concert dedicat francofoniei, eveniment ce se va derula chiar în prima zi a Târgului Gaudeamus Radio România - ediţia a XXII-a. Din program, Din program: Ciprian Porumbescu, Maurice Ravel, Franz Schubert (Simfonia nr. 6)

11
/11
/15

Miercuri, 18 noiembrie (19.00), Orchestra de Cameră Radio vă invită la un concert dedicat FRANCOFONIEI, eveniment ce se va derula chiar în prima zi a Târgului Gaudeamus Radio România - ediţia a XXII-a, în contextul în care invitat de onoare al târgului în 2015 este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România.

10
/11
/15

Între 13 și 15 noiembrie, Casa de Cultură a Sindicatelor va găzdui a doua ediţie a celui mai „cool” festival de jazz din Sibiu, Mozaic Jazz Festival. Poziţionat deja ca un eveniment cultural de cea mai înaltă calitate, festivalul va aduce pe aceeaşi scenă şase trupe, dintre care trei în premieră pentru România.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.

09
/11
/15

Julio Iglesias transmite condoleanţe românilor în urma incendiului din clubul Colectiv, precizând că România a fost întotdeauna în inima sa şi, de aceea, este îndurerat de această tragedie. Faimosul cântăreţ spaniol a susţinut mai multe concerte sold-out în România. În această vară, artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate, motiv pentru care ultimul său concert din Bucureşti a fost amânat.

07
/11
/15

CORUL DE COPII RADIO caută noi talente! Dirijat de VOICU POPESCU, ansamblul component al Orchestrelor şi Corurilor Radio România aniversează în acest an 70 de ani de activitate. Un moment extrem de important pentru cor îl reprezintă recenta participare în finala uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: LET THE PEOPLES SING, în cadrul căreia la Munchen, pe 11 octombrie 2015, Corul de Copii Radio a evoluat alături de numai alte 8 ansambluri selecționate din aproape 100 din Europa.

06
/11
/15

În această toamnă, unica instituție reprezentantă a genului operetei în România, Teatrul de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”, celebrează împlinirea a 65 de ani de la înființarea sub numele de Teatrul de Stat de Operetă, printr-o serie de evenimente speciale unite sub titulatura ,,Opereta 65” și menite să aducă în prim-plan farmecul și complexitatea acestui gen muzical.

06
/11
/15

Unul dintre cei mai importanți pianiști români de jazz, Ion Baciu Jr., muzician stabilit în Suedia și aplaudat alături de cele mai cunoscute formații și soliști de jazz din țara sa de adopție - inclusiv alături de Stockholm Jazz Orchestra – este invitat să concerteze la Sala Radio.

05
/11
/15

Ediţia a zecea a Festivalului de Muzică Veche propune publicului său, între 9 și 13 noiembrie, o serie de recitaluri solo ce vor pune în lumină famiile celor mai frecvent utilizate instrumente cu coarde ale muzicii baroce. Instrumentele protagoniste vor fi: harpe istorice, fidel, vioară barocă, viola d’amore, viola da gamba, clavecin, spinetă, clavicord, lăută, teorbă, chitară barocă. Recitalurile vor fi însoţite de explicaţii referitoare la construcția și întreținerea acestor instrumente, oferite cu plăcere publicului de către artişti.

05
/11
/15

Ediţia Jubiliară a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, marcând 20 de ani de excepţionale succese, s-a desfăşurat într-un climat entuziasmant şi la cel mai ridicat nivel artistic. Aceste manifestări sunt considerate printre cele mai importante din lume, aşa cum scria recent şi marele cotidian italian Corriere della Sera în articolul intitulat Constantin Brâncuşi, George Enescu, Mariana Nicolesco: Cultul unei ţări pentru gloriile sale.

04
/11
/15

Paganini n-a cântat în România niciodată. Dar a fost faimos și aici, încă din timpul vieții; ziarele scriau despre el pe la 1836. Mai recent, magia muzicii sale a fost surprinsă de regizorul Mick Davis, la Teatrul Metropolis. Producția, care îl are pe Tudor Aaron Istodor în rolul principal, se joacă pe 8, 9 și 10 noiembrie.