Ryan Gosling și Emma Stone deschid Festivalul de Film de la Venetia
https://www.ziarulmetropolis.ro/ryan-gosling-si-emma-stone-deschid-festivalul-de-film-de-la-venetia/

Un musical avându-i ca interpreţi principali pe Ryan Gosling şi Emma Stone va deschide, astăzi, a 73-a ediţie a Festivalului de Film (Mostra) de la Veneţia. Preşedintele juriului Festivalului este regizorul britanic Sam Mendes.

Un articol de Petre Ivan|31 august 2016

În competiție pentru Leul de Aur, „La La Land”, film al regizorului american Damien Chazelle, este un omagiu adus epocii de aur a musicalurilor americane, în care cântă și dansează cele două staruri, partenere deja pe marele ecran în 2011, în comedia romantică „Crazy, stupid, love”.

Alberto Barbera, directorul artistic al festivalului, consideră că filmul „nu se mulțumește să reinventeze genul musical, ci îi dă și un nou start”.

Pelicula, care prezintă în premieră mondială la Veneția idila dintre un tânăr pianist de jazz și o actriță, face parte din cele 20 de filme din genuri foarte diferite selectate în competiția oficială și care vor fi proiectate până în 10 septembrie.

Drame istorice, aventuri epice, westernuri moderne sau thrillere SF — vor fi filme pe toate gusturile, la care se vor adăuga vedete sosite la festival cu celebrele vaporașe-taxi.

În acest an Veneția va fi primul festival care va găzdui un salon de realitate virtuală, unde spectatorii vor putea „experimenta” nașterea lui Iisus prin intermediul unui extras din „Jesus VR”, primul lungmetraj de realitate virtuală.

Aflat în concurență acerbă cu Festivalul de la Toronto, Mostra de la Veneția și-a construit recent o reputație de platformă de lansare pentru sezonul premiilor Oscar, ultimele două filme câștigătoare, „Birdman” și „Spotlight”, fiind prezentate în lagună.

După atacurile jihadiste comise în această vară în Europa a fost întărită securitatea în jurul Palatului Cinematografiei, unde vor fi străzi blocate și controale stricte.

Foto: Festivalul de Film de la Venetia  – facebook

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

06
/05
/21

Dintre zecile de filme româneşti disponibile Netflix, vă recomandăm trei documentare – poate mai puţin cunoscute, dar extrem de ofertante. Există mai multe filme de non-ficţiune româneşti pe platformă, însă cele trei propuneri sunt de neocolit.

22
/04
/21

CARTEA DE CINEMA A apărut recent, la Editura Universităţii din Bucureşti, o substanţială şi pasionantă carte: „Umorul între divertisment şi ideologie. O istorie culturală a filmelor de comedie din România comunistă (1948-1965)”. Volumul - lectură obligatorie - este teza de doctorat a tânărului istoric Eugen Ignat.