„S-a furat o bombă”. Mai mult decât burlesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-furat-o-bomba-mai-mult-decat-burlesc/

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Un film, cu siguranţă, subapreciat. Sau, mai exact, privit de sus ca fiind o simplă operă burlescă. „S-a furat o bombă” (1961), scris şi regizat de Ion Popescu-Gopo, este însă mai mult decât atât.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 februarie 2015

Anticipând perioada de relativă liberalizare din anii `60, filmul versatului cineast, cunoscut mai ales pentru animațiile sale, este unul dintre cele mai inventive lungmetraje ale cinematografiei române. Este varianta românească a operelor unor mari regizori (și actori) precum Jacques Tati și Pierre Etaix. O formă de burlesc, totuși, ușor (!) inferioară, deoarece Gopo nu atinge profunzimea și vizionarismul colegilor săi francezi. Cu toate acestea, rămâne o operă unicat în peisajul nostru.

Producție preponderent de studio (Buftea), alb-negru și fără dialoguri, „S-a furat o bombă” este, poate mai mult decât orice, un film despre cinema. Dovada dexterității și lejerității cu care Gopo amesteca (și omagia) genuri cinematografice sau filme punctuale („citate” din „La dolce vita” sau „North by Northwest”), fără a-și pierde propria voce.

Prin eliminarea oricărui comentariu rostit și în special a replicilor, înlocuite uneori de onomatopee sau mormăieli (ca la celebrul Monsieur Hulot al lui Tati), Gopo face o reverență perioadei mute. O plecăciune cu atât mai evidentă cu cât filmul abundă în trimiteri directe, printre alții, la Chaplin și Stan și Bran. Și, în general, la epoca în care gagul era baza întregii filozofii și frumuseți cinematografice. Iar chipurile personajelor, cu trăsături îngroșate menite a evoca tipoligii clar conturate, erau proba supremă că cinematograful trebuia să fie inventat.

Nu toate gagurile din „S-a furat o bombă” sunt reușite sau, mai curând, complexe, dar Gopo afișează o impresionantă ușurință în a le include organic în desfășurarea narativă. Atât cât se poate vorbi de „poveste” într-un film în care gramatica vizuală este totul.

Renunțarea la dialoguri poate fi privită și ca o notă polemică, într-o cinematografie văzută atunci ca instrument de propagandă, în care cuvântul, pervertit și rostit bombastic, era cea mai eficientă și de impact armă.

Prin urmare, Gopo mută centrul de interes pe coloana sonoră. Astfel că sunetele, artificiale, devin unul din mijloacele de creare și potențare a comicului. Tema sonoră centrală este bubuitul puternic al inimii de fiecare dată când geanta cu bomba atomică ajunge la câte un personaj, a cărui coerență fizică se descompune în virtutea pericolului planetar reprezentat de o eventuală explozie.

Era perioada Războiului Rece și a temerilor din întreaga lume privind înarmarea nucleară. Din această perspectivă, filmul are și un mesaj pacifist, în spiritul epocii, dar felul ingenios vizual, în tradiția filmului de animație, în care Gopo alege să-l transmită în cunoscutul final atenuează eventualul damf ideologic (la fel de puțin deranjantă este și împărțirea maniheistă a societății din film între săraci și bogați).

„S-a furat o bombă” începe ca un SF (cu trimitere inclusiv la „Scurtă istorie”), continuă ca un film cu gangsteri (în fapt, o parodie la filmele americane încadrabile acestui gen-cult), alunecă în romance, imaginează, doar din fotografii, un horror, și se încheie ca un film politic și social. Toate sunt subsumate unei slapstick comedy agreabile și astăzi.

Acest text continuă seria de articole lunare, începută în aprilie 2014, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.

INFO

S-a furat o bombă, 1961

Scenariu și regie: Ion Popescu-Gopo

Distribuție: Iurie Darie, Emil Botta, Haralambie Boroș, Puiu Călinescu, Ovid Teodorescu, Liliana Tomescu, Eugenia Balaure, Tudorel Popa, Ștefan Niculescu Cadet



09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.