„S-a furat o bombă”. Mai mult decât burlesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-furat-o-bomba-mai-mult-decat-burlesc/

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Un film, cu siguranţă, subapreciat. Sau, mai exact, privit de sus ca fiind o simplă operă burlescă. „S-a furat o bombă” (1961), scris şi regizat de Ion Popescu-Gopo, este însă mai mult decât atât.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 februarie 2015

Anticipând perioada de relativă liberalizare din anii `60, filmul versatului cineast, cunoscut mai ales pentru animațiile sale, este unul dintre cele mai inventive lungmetraje ale cinematografiei române. Este varianta românească a operelor unor mari regizori (și actori) precum Jacques Tati și Pierre Etaix. O formă de burlesc, totuși, ușor (!) inferioară, deoarece Gopo nu atinge profunzimea și vizionarismul colegilor săi francezi. Cu toate acestea, rămâne o operă unicat în peisajul nostru.

Producție preponderent de studio (Buftea), alb-negru și fără dialoguri, „S-a furat o bombă” este, poate mai mult decât orice, un film despre cinema. Dovada dexterității și lejerității cu care Gopo amesteca (și omagia) genuri cinematografice sau filme punctuale („citate” din „La dolce vita” sau „North by Northwest”), fără a-și pierde propria voce.

Prin eliminarea oricărui comentariu rostit și în special a replicilor, înlocuite uneori de onomatopee sau mormăieli (ca la celebrul Monsieur Hulot al lui Tati), Gopo face o reverență perioadei mute. O plecăciune cu atât mai evidentă cu cât filmul abundă în trimiteri directe, printre alții, la Chaplin și Stan și Bran. Și, în general, la epoca în care gagul era baza întregii filozofii și frumuseți cinematografice. Iar chipurile personajelor, cu trăsături îngroșate menite a evoca tipoligii clar conturate, erau proba supremă că cinematograful trebuia să fie inventat.

Nu toate gagurile din „S-a furat o bombă” sunt reușite sau, mai curând, complexe, dar Gopo afișează o impresionantă ușurință în a le include organic în desfășurarea narativă. Atât cât se poate vorbi de „poveste” într-un film în care gramatica vizuală este totul.

Renunțarea la dialoguri poate fi privită și ca o notă polemică, într-o cinematografie văzută atunci ca instrument de propagandă, în care cuvântul, pervertit și rostit bombastic, era cea mai eficientă și de impact armă.

Prin urmare, Gopo mută centrul de interes pe coloana sonoră. Astfel că sunetele, artificiale, devin unul din mijloacele de creare și potențare a comicului. Tema sonoră centrală este bubuitul puternic al inimii de fiecare dată când geanta cu bomba atomică ajunge la câte un personaj, a cărui coerență fizică se descompune în virtutea pericolului planetar reprezentat de o eventuală explozie.

Era perioada Războiului Rece și a temerilor din întreaga lume privind înarmarea nucleară. Din această perspectivă, filmul are și un mesaj pacifist, în spiritul epocii, dar felul ingenios vizual, în tradiția filmului de animație, în care Gopo alege să-l transmită în cunoscutul final atenuează eventualul damf ideologic (la fel de puțin deranjantă este și împărțirea maniheistă a societății din film între săraci și bogați).

„S-a furat o bombă” începe ca un SF (cu trimitere inclusiv la „Scurtă istorie”), continuă ca un film cu gangsteri (în fapt, o parodie la filmele americane încadrabile acestui gen-cult), alunecă în romance, imaginează, doar din fotografii, un horror, și se încheie ca un film politic și social. Toate sunt subsumate unei slapstick comedy agreabile și astăzi.

Acest text continuă seria de articole lunare, începută în aprilie 2014, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.

INFO

S-a furat o bombă, 1961

Scenariu și regie: Ion Popescu-Gopo

Distribuție: Iurie Darie, Emil Botta, Haralambie Boroș, Puiu Călinescu, Ovid Teodorescu, Liliana Tomescu, Eugenia Balaure, Tudorel Popa, Ștefan Niculescu Cadet



14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.