S-a încheiat Atelierul Cehov – Purcărete de la Sinaia
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-incheiat-atelierul-cehov-purcarete-de-la-sinaia/

Atelierul Cehov de la Sinaia, condus de regizorul Silviu Purcărete, a avut loc în perioada 5 – 13 iulie 2018. A fost primul eveniment artistic major organizat în cadrul celei de-a 28-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, la care au fost invitaţi să participe 18 actori din întreaga ţară.

Un articol de Petre Ivan|19 iulie 2018

Atelierul Cehov – Purcărete s-a desfășurat în spațiile Centrului Cultural Carmen Silva și ale Cazinoului din Sinaia. Evenimentul a fost organizat de Festivalul Național de Teatru prin UNITER, fiind un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

„Atelierul Cehov susținut de regizorul Silviu Purcărete, care tocmai s-a încheiat, a însemnat pentru toată lumea o întâlnire foarte specială. S-a lucrat într-un ritm intens, multe ore pe zi, iar munca se continua individual și după ce programul de repetiții înceta, cu o preocupare, concentrare și atenție pentru detalii pe care fiecare dintre cei prezenți – fără să le-o impună cineva – și le acordau cu generozitate.

Timp de 9 zile, 9 actrițe și 9 actori din București, dar și din importante teatre din țară (Cluj, Iași, Arad, Piatra-Neamț și Ploiești) s-au transformat în disciplinați învățăcei, luându-și rolurile cât se poate de în serios. Ca o noutate, anul acesta atelierul s-a desfășurat în afara Bucureștiului, la Sinaia, gazde fiind Centrul Cultural Carmen Sylva și Cazinoul din Sinaia. Pentru studiu a fost ales textul cunoscutului dramaturg rus, Cehov, „Trei surori”. Nu a fost vorba despre expunerea experienței scenice sau a unei metode Silviu Purcărete, așa cum, poate, se așteptau unii dintre participanți. Aici am învățat unii de la alții prin împărtășirea gândurilor, prin schimb sincer de idei, prin distrugerea convențiilor și a evadării din logic; iar rezultatele se traduc prin veritabile miniaturi Cehov.” – concluziona la finalul evenimentului Cristina Nicu-Tudor – coordonator al proiectului FNT Atelier Cehov-Purcărete, Sinaia 2018.

O prezență discretă a fost, pe parcursul întregului eveniment, camera de filmat a cineastului Alexandru Condurache, care a încercat să surprindă instantanee ale acestui laborator de creație, respectând, însă, intimitatea unui astfel de demers artistic. Mărturiile actorilor, momentele-cheie surprinse în timpul activităților desfășurate, precum și ineditul interviu realizat cu regizorul Silviu Purcărete vor fi adunate într-un film-document care va fi prezentat publicului în toamnă, în cadrul Festivalului Național de Teatru.

„Am sentimentul că am descoperit ceva și trebuie să mă gândesc mai departe, să văd ce este acest lucru, să-i dau nume, deocamdată e doar așa: un parfum și o intuiție” – declara după încheierea Atelierului regizorul Silviu Purcărete.

„Îmi sunt foarte dragi toți actorii pe care i-am cunoscut aici și știu că a fost făcută o selecție foarte bine chibzuită de doamna Marina Constantinescu și asta e foarte important: ea cunoscându-i bine, a venit cu propunerea unui grup care, într-adevăr, este excelent. Împreună și fiecare dintre ei în parte mi s-au părut persoane încântătoare cu care mi-ar plăcea să lucrez mai departe. Ceea ce le-am spus de la început a fost că raportul meu cu acest mare scriitor și mare dramaturg rus este destul de paradoxal: am senzația că îl înțeleg foarte puțin și că, nu știu de ce, îmi place. Ceea ce încerc eu să fac este să descopăr de ce anume îmi place. Încă nu știu de ce, dar probabil, rămân niște zone, niște noduri în scrierea lui, niște odăițe, niște cămăruțe extrem de tainice pe care e greu să le dibuiești, dar care ascund lucruri foarte prețioase, foarte adânci, dar încă nu știu care sunt acelea.” – mărturisea maestrul Silviu Purcărete.

Foto: Atelierul Cehov Purcărete – fnt.ro, Alexandru Condurache

 

27
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Ce au în comun nişte oi dornice de emancipare şi aventură, trolii din cutie consideraţi, pe nedrept, monştri şi mai multe ouă tari cu înclinaţii mafiote? Toţi sunt personajele din trei filme prezentate în cea de-a doua zi a anim’est-ului braşovean (25-28 iunie).

26
/06
/15

În urmă cu 29 de ani, în dimineaţa zilei de 26 iunie, tovarăşul Nicolae Ceauşescu împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu inaugurau cu mare fast noul Palat al Pionierilor şi Şoimilor Patriei din Capitală. Instituţia avea “o misiune nobilă faţă de Partid şi ţară, aceea de a forma oameni, de a făuri conştiinţe", după cum sublinia cu elan marele conducător.

26
/06
/15

Joc teatru puțin pentru că așa a fost să fie destinul meu, pentru că în România posturile în teatre sunt blocate, colaboratorii sunt puțini și aceeași peste tot, pentru că se formează trene de admirație, pentru că am făcut film și mi s-a pus ștampila că sunt actriță “de film”, cu toate că am 6 ani de “antrenament” pentru teatru și roluri principale deja făcute la niste regizori mari și minunati (ce bine că ei au avut încredere în mine). – Ana Ularu

25
/06
/15

Cel de-al treilea volum al romanului ”Orbitor” de Mircea Cărtărescu a apărut în Olanda, la Editura De Bezige Bij din Amsterdam, în traducerea lui Jan Willem Bos. După germană, franceză, bulgară, suedeză şi norvegiană, neerlandeză este cea de-a şasea limbă străină în care trilogia ”Orbitor” (peste 1500 de pagini) va fi citită integral.

25
/06
/15

Până pe data de 15 august, comedianții din România pot să se înscrie la cea de a treia ediție a concursului de stand-up comedy, direct pe site-ul festivalului. Aflat la cea de-a treia ediție, STAND UP FEST îi invită pe comedianții români la cel mai mare duel al glumelor.

25
/06
/15

10 zile, peste 2500 de artişti şi invitaţi speciali din peste 50 de ţări, 300 de evenimente desfăşurate în mai mult de 60 de spaţii, printre care biserici, situri istorice, pub-uri, dar şi clasicele săli de spectacol, 150 de premiere, peste 600.000 de vizitatori – pe scurt Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Sâmbătă, 27 iunie, de la ora 21.10, telespectatorii TVR 1 şi TVR HD sunt invitaţi să urmărească Gala Celebrităţilor, spectacol ce a avut loc la Sala Thalia din Sibiu şi a marcat întregul parcurs al festivalului.

25
/06
/15

Teatrul Ion Creangă readuce în actualitate „Cartierul poveștilor”, un spectacol interactiv plin de culoare, dedicat tinerilor spectatori cu vârsta peste 4 ani. Concept inedit „Cartierul poveștilor” a călătorit cu succes la festivaluri din Israel, Franța, Singapore și România, iar acum revine în programul Teatrului Ion Creangă în stagiunea estivală 2015 într-o variantă adaptată, realizată cu sprijinul Ambasadei Statului Israel la București.

25
/06
/15

Angela Gheorghiu a deschis marţi seara seria spectacolelor cu “Adriana Lecouvreur” la Opera National de Paris cu un succes de public strălucit. Celebra soprană, în jurul căreia s-a construit, de altfel, întreaga producţie a regizorului David McVicar, a readus în Franţa partitura lui Francesco Cilea, prezentată mai rar pe scenele pariziene, cu toate că are la bază povestea pasionantă a unei eroine franceze.

25
/06
/15

Eseistul George Banu, profesor onorific al Departamentului de Studii Teatrale din cadrul Universităţii Sorbonne Nouvelle – Paris 3, a participat şi anul acesta la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, recent încheiat: a coordonat întâlniri, a moderat conferinţe, a dialogat cu personalităţi ale teatrului mondial, a văzut spectacole.

25
/06
/15

În mai puțin de zece zile începe a treia ediție a festivalului Jazz TM, care aduce în piața Victoriei din Timișoara nume importante din jazzul mondial și artiști români de referință. Diversitatea, multiculturalitatea și jazzul se pregătesc să încânte mii de oameni în perioada 3-5 iulie.