S-a încheiat prima etapă a Concursului Darclee
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-incheiat-prima-etapa-a-concursului-darclee/

Sâmbătă seara publicul brăilean i-a aplaudat cu entuziasm, odată cu toţi tinerii participanţi la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, pe artiştii chinezi prezenţi la Brăila, care au oferit încântătoare melodii din ţara lor ca omagiu adus evenimentelor muzicale care ne fascinează pe toţi în aceste zile.

Un articol de Petre Ivan|3 august 2015

A urmat conferinţa susţinută de Dr. Stephan Poen intitulată 20 de ani de glorie a Artei Cântului, prilej de-a asculta singurele înregistrări existente ale vocii legendarei soprane Hariclea Darclée: Cântecul fluieraşului de George Stephanescu şi Vai mândruţo dragi ne-avem de Tiberiu Brediceanu, şi de-a urmări proiecţia video a filmului evocând manifestărie dedicate din 1995 încoace memoriei sale, film prezentat la Reuniunea Ambasadorilor UNESCO de la Paris de Mariana Nicolesco.

Sala a ovaţionat-o îndelung pe celebra soprană după fiecare arie din repertoriul Haricleei Darclée din opere în care a strălucit ea însăşi, prezentate pe un vast ecran: Le Cid de Massenet, Il Trovatore de Verdi, Tosca de Puccini.

La finele acestei serate, concurenţii care au trecut de prima etapă a Concursului Darclée au tras la sorţi ordinea de participare în etapa a doua a Competiţiei, în faţa Juriului Internaţional prezentându-se duminică şi luni 77 de artişti : 38 de soprane, 7 mezzosoprane, 12 tenori, 1 contratenor, 13 baritoni şi 6 başi.

Dintre aceştia 32 sunt din România, 16 din China, 8 din Polonia, 5 din Rusia, 4 din Republica Moldova, 4 din Coreea de Sud, 2 din Turcia şi câte unul din Portugalia, Statele Unite, Spania, Abhazia, Mexic, Armenia.

Publicul a trăit momentele emoţionante ale reîntâlnirii cu talentele revelate de-a lungul timpului de Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée : Alvaro Lozano şi invitaţii săi: mezzosoprana Oana Andra, bas-baritonul Zoltan Nagy, soprana Adela Zaharia şi basul Bogdan Taloş, cu toţii acompaniaţi la pian de Maestrul Marco Balderi.

Foto: Concursul Darclee, Mariana Nicolesco împreună cu mezzosoprana Baoyi Bi din China – facebook

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.