S-a întâmplat pe 16 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-intamplat-pe-16-octombrie/

În 1854 s–a născut poetul, dramaturgul şi prozatorul Oscar Wilde (“Prinţul fericit” – 1888, “Portretul lui Dorian Gray” – 1891, “Balada închisorii din Reading” – 1898) (m. 20 noiembrie 1900)   1885 – S-a născut scriitorul Mihail Sorbul (Mihail Smolski). Creaţia sa cuprinde atât drame de inspiraţie istorică („Letopiseţ”), cât şi comedii tragice, romane şi […]

Un articol de |16 octombrie 2012

În 1854 s–a născut poetul, dramaturgul şi prozatorul Oscar Wilde (“Prinţul fericit” – 1888, “Portretul lui Dorian Gray” – 1891, “Balada închisorii din Reading” – 1898) (m. 20 noiembrie 1900)

 


1885 – S-a născut scriitorul Mihail Sorbul (Mihail Smolski). Creaţia sa cuprinde atât drame de inspiraţie istorică („Letopiseţ”), cât şi comedii tragice, romane şi dramatizări („Patima roşie”, „Dezertorul”, „Prăpastia”) (m. 20 decembrie 1966)


1886 – S-a născut politicianul David Ben Gurion, fondatorul statului evreu (1948), primul deţinător al funcţiei de prim-ministru în noul stat (m. 1 decembrie 1973)


1886 – A încetat din viaţă Gheorghe Polizu, medic, membru al Academiei Române, autorul primelor manuale medicale din România, membru fondator al Societăţii Medicale Ştiinţifice din Bucureşti, decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1869-1880) , fondator al publicaţiilor medicale „Gazeta medicală” (1865) şi „România medicală” (1857) (n. 1819)

 


1888 – S-a născut dramaturgul american Eugene Gladstone O’Neill, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1936; este cunoscut pentru scrierile „Lungul drum al zilei către noapte” – 1956, „Dincolo de orizont” – 1920, „Anna Christie” – 1921) (m. 27 noiembrie 1953)


1897 – S-a născut fizicianul Alexandru Proca, membru al Academiei Române; a elaborat teoria mezonică a forţelor nucleare şi ecuaţiile Proca (m. 1955)


1902 – Alphonse Bertillon a realizat prima amprentă digitală.


1906 – S-a născut scriitorul italian Dino Buzzati, cunoscut pentru romanele „Deşertul tătarilor” – 1940 şi „O dragoste” – 1963 (m. 28 ianuarie 1972)


1908 – S-a născut Enver Hoxha (Hodja), fost preşedinte al Albaniei (1946-1985). Aflat la conducerea Partidului Comunist Albanez în perioada 1943-1985, Hoxha şi-a menţinut ţara într-o izolare totală faţă de restul lumii. Concepţia sa, a unei Albanii independente, a adus poporul albanez în stadiul de cea mai subdezvoltată naţiune a Europei (m. 11 aprilie 1985)


1916 – A încetat din viaţă Constantin Radovici, actor român şi conducător al mai multor trupe teatrale, regizor şi autor dramatic. A jucat la Teatrele Naţionale din Craiova şi Bucureşti, în companiile „Davilla” şi „Marioara Voiculescu”, la Schauspielhaus (Berlin) şi în numeroasele sale formaţiuni proprii. Printre rolurile sale se numără: Dragomir („Năpasta” de Caragiale), Primarul („Un duşman al poporului” de Ibsen), Samson („Samsom” de Bernstein), Actorul („Azilul de noapte” de Gorki) şi Kean („Kean” de Dumas) (n. 15 ianuarie 1877)


1918 – Împăratul Carol I de Habsburg a lansat un manifest intitulat „Către Popoarele mele credincioase”, care preconiza reorganizarea Austro-Ungariei într-o federaţie de şase state „independente”. Transilvania urma să rămână în continuare parte componentă a Ungariei.


1921 – A încetat din viaţă etnograful Tudor Pamfile, cunoscut pentru lucrările „Mitologie românească” şi „Sărbătorile la români” (n. 11.06.1883)


1935 – A încetat din viaţă actorul Constantin I. Nottara, personalitate a istoriei teatrului românesc (interpret, director de scenă, profesor de actorie) (n. 5 iulie 1859)


1936 – A încetat din viaţă eseistul, poetul şi povestitorul Lu Xun (pseudonimul lui Zhou Shuren). Prin publicarea lucrării „Jurnalul unui nebun”, el a declanşat procesul de modernizare a literaturii chineze (n. 25 septembrie 1881)


1945 – A fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu sediul la Roma.


1978 – Cardinalul polonez Karol Wojtyla devine Papa Ioan Paul al II-lea. A fost primul papă neitalian din 1523 şi cel de-al 266-lea papă. (18 mai 1920 – 2 aprilie 2005)


1991  – A încetat din viaţă traducătorul şi eseistul Leon Leviţchi, cel mai mare shakespearolog român contemporan. Numele său este legat de ediţia „integrală”, în 11 volume, a pieselor lui W. Shakespeare, reulată în anii ’80 ca ediţie critică (n. 27 august 1918).


1995 – Scriitorul sud-american Mario Vargas Llosa a vizitat România (n. 18 martie 1936)


1997 – Rămăşiţele pământeşti ale episcopului Ioan Inochentie Micu Klein, aduse în ţară la 2 august 1997, au fost reînhumate, potrivit dorinţei sale testamentare, în Catedrala Mitropolitană a Blajului, al cărei ctitor a fost.


1997 – Se desfăşoară, la Universitatea „Babeş- Bolyai” din Cluj, prima conferinţă naţională dedicată homosexualităţii „Expressing Sexuality”


1998 – David Trimble şi John Hume, artizanii acordului de pace din Irlanda de Nord, au primit Premiul Nobel pentru Pace.


1999 – Organizaţia masonică Marea Lojă Naţională din România a anunţat, în cadrul celui al IX-lea Convent, desfăşurat la Bucureşti, reinstituirea în ţara noastră a Ritului York, după 50 de ani de absenţă.


2003 – A încetat din viaţă fostul pugilist ungar Laszlo Papp, triplu campion olimpic. Este considerat unul dintre cei mai mari sportivi ai Ungariei, din toate timpurile (n. 25 martie 1926)


2008 – A murit scriitorul Ilie Purcaru („Zile fierbinţi”, „Focuri în junglă”, „Asaltul”) (n. noiembrie 1933).


Sursa: Mediafax

27
/09
/14

Vineri, 10 octombrie, ora 19:00, pe scena Sălii Radio, se va desfășura Gala Aniversară VIORICA CORTEZ ŞI PRIETENII, o ocazie unică pentru melomanii bucureşteni de a se întâlni, în aceeaşi seară, cu şase dintre cei mai importanţi muzicieni români contemporani.

27
/09
/14

Coregraful Răzvan Mazilu repetă zilele astea la West Side Story (libretul Arthur Laurents, muzica Leonard Bernstein), un musical care se va juca în cadrul Festivalului Național de Teatru, pe 25 și pe 26 octombrie, la Teatrul Odeon.

27
/09
/14

Festivalul Național de Teatru se va desfășura în perioada 24 octombrie - 2 noimebrie și va cuprinde 31 de producții, reprezentative pentru stagiunea teatrală încheiată, care se vor desfășura în 18 locații din București și din Craiova.  

26
/09
/14

Cinci filme intense regizate de cineaste sau axate pe personaje feminine puternice vin în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie), la Cinema Patria, Cinema Studio și Elvira Popescu. Două dintre ele au obținut premii importante la Cannes: Le Meraviglie a câștigat Marele Premiu, iar Party Girl – Camera d’Or.

26
/09
/14

Pentru al treilea an consecutiv, vioara Guarneri del Gesu, ce i-a aparţinut lui George Enescu, va părăsi Muzeul Naţional George Enescu (în patrimoniul căruia se află) şi va pleca la drum întâi prin parcurile bucureştene, apoi prin satele României, pentru a reveni la Braşov şi apoi la Bucureşti într-un recital de gală ce va avea loc la Sala Radio.

26
/09
/14

Ştiaţi că într-o zi de 26 septembrie (2008) s-a stins din viaţă îndrăgitul actor Paul Newman, câştigător, printre altele, al unui premiu Oscar, a trei premii Globul de Aur, al unui premiu Bafta şi al unui Emmy?

25
/09
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Dolce far niente” (1998) este cel mai puţin cunoscut film al lui Nae Caranfil, nedreptăţit de lipsa unei distribuţii în România. Însă complexitatea construcţiei şi amestecul de umor caranfilian şi dramă de epocă în stil italian îl recomandă ca unul dintre cele mai reuşite filme ale regizorului.

25
/09
/14

La cea de-a noua ediţie a festivalului Anim’est, ce va avea loc între 3 şi 12 octombrie, animaţia e colorată în accente regale: şcoala invitată oficial la Bucureşti este Royal College of Art, din Londra, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior de arte şi design din lume.

25
/09
/14

Între 28 septembrie și 24 octombrie, violoncelistul Răzvan Suma desfășoară turneul ,,Vă place tango?”. Este o continuare a tradiţiei instaurate de artistul român de a propune publicului o provocare artistică în fiecare toamnă, în anii precedenţi aceasta fiind formulată sub titlurile „Vă place BACH?” şi „Vă place BRAHMS?”.