Sala Radio sărbătoreşte Crăciunul cu trei concerte speciale
https://www.ziarulmetropolis.ro/sala-radio-sarbatoreste-craciunul-cu-trei-concerte-speciale/

În fiecare an sărbătorile de iarnă aduc la Sala Radio o serie întreagă de evenimente variate, pentru toate vârstele şi toate gusturile, aşa încât toţi melomanii bucureşteni au parte de un binemeritat cadou muzical la final de an.

Un articol de Andrada Văsii|11 decembrie 2013

În fiecare an, sărbătorile de iarnă aduc la Sala Radio o serie întreagă de evenimente variate, pentru toate vârstele şi toate gusturile, aşa încât toţi melomanii bucureşteni au parte de un binemeritat cadou muzical la final de an.

În 2013, seria a fost deschisă de concertul Corului de Copii Radio (7 decembrie) şi de cel al Orchestrei Naţionale Radio cu „Spărgătorul de nuci” (13 decembrie) şi se va încheia festiv cu cea de-a treia ediţie a galei extraordinare „Cele trei dive” (20 decembrie).

Între aceste date, trei concerte consecutive dedicate Crăciunului sunt special programate pentru dumneavoastră! Sâmbătă, 14 decembrie (de la ora 17.00) este rândul colindelor noastre din străbuni să ajungă la public prin intermediul celor mai apreciate ansambluri tradiţionale, din toate regiunile folclorice ale ţării.

Evenimentul reprezintă o continuitate de 23 de ani în care concertul de colinde şi urări tradiţionale nu a lipsit de pe scena Sălii Radio.

Colinde, şlagăre şi invitaţi speciali la Sala Radio

Sub titlul „Începem a colinda”, datinile şi obiceiurile noastre aşa cum sunt ele păstrate în vatra satului românesc sosesc cu alai la Bucureşti: ansamblul „Junii Crişului” din Dieci – jud. Arad, Gavril Prunoiu şi Grupul „Doruri  Muscelene” – jud. Argeş, Alin Năstase, Cristian  Năstase, Georgiana Păduraru şi Grupul de colindători  „Cetină de pe Bacău”- jud. Bacău, Carmen Sarcină, Ion Drăgan, Grupul „Gorjanca” şi Ansamblul de datini „Roua”- Cloşani – jud. Gorj, Dubaşii din Săcămaş – Ilia – jud. Hunedoara, Grupul de colindători din Ieud – jud. Maramureş, Mihaela şi Ciprian Istrate, Grupul de colindători din Daneş – jud. Mureş, Marcel Părău şi Grupul de colindători din Mihăileni – jud. Sibiu.

Alături de aceștia vor mai veni: Pamfil Roată şi Ansamblul „Bistriţa Aurie’’- Ciocăneşti – jud. Suceava, Maria Murgoci şi Ansamblul „Ţara Vrancei”- jud. Vrancea, Iulia Bucur şi Ansamblul „Copiii Mociului”- jud. Cluj, Ancuţa Corlăţan, Alina Ceuca, Nicuşor Micşoniu şi Ionuţ Apătăchioaie. Concertul va fi prezentat de Nataşa Raab.

Dacă de Paşte aţi intrat în atmosfera Învierii prin recitalul propus la momentul respectiv de Paula Seling, a venit momentul să o reîntâlniţi la Sala Radio pe celebra interpretă, alături de care veţi păşi de această dată spre sărbătorile de iarnă.

Sala Radio

Afișul evenimentului de la Sala Radio

Luni, 16 decembrie (de la ora 19.00), se va desfăşura un frumos concert de colinde susţinut alături de Big Band-ul Radio, dirijor Ionel Tudor, eveniment ce vă va purta printre cele mai îndrăgite colinde şi cântece dedicate Naşterii Mântuitorului. Veţi asculta selecţiuni din cele patru albume de colinde lansate până acum de solistă, precum şi câteva dintre cele mai cunoscute piese ale ei. În prima parte a evenimentului, Paula Seling va fi acompaniată de trupa proprie.

Marţi, 17 decembrie (de la ora 19.00), Spirit Brass Ensemble – un ansamblu inedit în lumea muzicală românească – vă invită, în aşteptarea sărbătorilor de iarnă, la un frumos concert de colinde. Veţi reasculta cu plăcere şlagăre internaţionale ca White Christmas sau Santa Claus is Comin’ to Town, dar şi o suită de colinde româneşti, toate acestea în sonoritatea inedită specifică alămurilor.

Condus de dirijorul Mihai Ceaşcai (şef de partidă tubă al Orchestrei Naţionale Radio), ansamblul propune melomanilor o experienţă artistică deosebită în care doar instrumentele de alamă, uneori completate de cele de percuţie, sunt singurele folosite. Repertoriul de tip brass band este extrem de popular în SUA şi vestul Europei.

Info:

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto credit: Virgil Oprina, Sala Radio

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.