Sânge, erotism și activitate paranormamală în competiția Dracula Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/sange-erotism-si-activitate-paranormamala-in-competitia-dracula-film-festival/

33 de filme, cât se poate de noi şi inedite, au fost alese în competiţiile Dracula Film Festival, care va avea loc la Braşov în perioada 12 – 16 octombrie, la Teatrul “Sică Alexandrescu”, Cinemateca Patria, Cinema One şi Centrul Cultural Reduta.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2016

Șase lungmetraje din Rusia, Ungaria, Suedia, Danemarca, Serbia și Marea  Britanie concurează pentru trofeul Dracula, la Dracula Film Festival. Unul dintre ele este The Rift (r. Dejan Zecevic, 2016), primul SF care vine din Serbia după destrămarea Iugoslaviei, și care repune această țară pe harta cinematografului fantastic: investigarea unui satelit prăbușit duce la o epidemie de zombie.

Paranormal Drive (r. Oleg Asadulin, 2016) este o producție rusească, surprinzător de simplă și eficientă, al cărei personaj principal este de fapt o mașină de lux posedată, iar The Man Who Was Thursday (r. Balazs Juszt, Ungaria, 2016), un thriller paranormal cu pulsații erotice, o aduce pentru a doua oară în atenția publicului Dracula Film Festival pe binecunoscuta  actriță Ana Ularu, prezentă și pe genericul filmului de deschidere, Inferno (r. Ron Howard, 2016).Dracula Film Festival

În The Open (r. Marc Lahore, 2015, Marea Britanie), unul dintre cele mai frapant de originale filme fantastice ale ultimilor ani, deja multipremiat în circuitul festivalier, trei rebeli joacă tenis în mijlocul pustietății îndrăznind să viseze, deși viața s-a transformat într-o farsă și sfârșitul lumii se apropie.

Cam ce se întâmplă atunci când Federer se transformă în Mad Max și Beckett fuzionează cu Tank Girl.

O peliculă extrem de fierbinte este și The Giant (r. Johannes Nyholm, 2016), filmul suedez care a făcut senzație la festivalul de la Toronto și care face parte, în acest moment, din competiția celui de la San Sebastian.

O poveste superbă și foarte emoționantă a triumfului individual și un basm ce explodează de vitalitate, simbolistică și culoare.

What We Become (r. Bo Mikkelsen , 2015), primul film danez cu zombie cu o producție impresionantă, a fost prezent și în selecția festivalurilor de la Sitges, Bruxelles, Londra și Zagreb.

Surprinzător de puternic, nu neapărat din cauza a ceea ce se întâmplă, ci din cauza a felului în care se întâmplă, e genul de horror noir, o specie azi pe cale de dispariție.

În competiția pentru trofeul Little Dracula au fost selectate 19 scurtmetraje, majoritatea europene, dar și din Mexic, Spania și Australia: thrillere psihologice (Autoscopy, Norvegia) și filme fantastice cu sirene (The Orchid and The Wasp, Turcia), filme cu vârcolaci români (Blue Moon, UK) sau cu extraterești spanioli (Alien Inside, Spania).

Nu pot lipsi filmele cu zombie (We Together, USA) și filmele cu criminali notorii (Beer Cellar,  UK).

Puzzled by Tudor Botezatu

Puzzled by Tudor Botezatu

Opt filme care inovează din scenariu, regie sau care beneficiază de abordări vizuale memorabile se regăsesc în competiția de scurtmetraje românești.

Este primul an în care există  2 animații în competiție, foarte variante stilistic și atent meșteșugite, fie din desen manual (Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva, r. Paul Mureșan), fie din colaj și grafică pe calculator (Cutia albă, r. Mihai Păcurar).

O altă premieră pentru această secțiune este și prezența unui thriller erotic supranatural, Puzzled, r. Tudor Botezatu.

Nu lipsesc filmele cu supranatural 100% autohton, cum sunt Mă cheamă Costin, în regia lui Radu Potcoavă, și  40 de zile al lui Sorin Tănase.

Competiția include și unul dintre cele mai brutale thrillere de scurtmetraj din cinematografia românească, Investiția perfectă, în regia lui Ibolya Simó, precum și o distopie despre extincția viselor, Vise de vânzare, r. Vlad Buzăianu.

Foto: Dracula Film Festival – facebook

 

 

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.