Săptămîna viitoare începe Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamina-viitoare-incepe-festivalul-international-de-literatura-de-la-bucuresti/

Săptămîna viitoare debutează cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti. Începînd de miercuri, 2 decembrie şi pînă vineri, 4 decembrie, iubitorii de literatură din capitală sînt aşteptaţi la Clubul Ţăranului, în fiecare seară, de la ora 19.00.

Un articol de Liliana Matei|26 noiembrie 2015

Afişul ediţiei din acest an include 17 nume de primă mărime ale literaturii contemporane, oaspeţi din Turcia, Elveţia, Ungaria, Spania şi Statele Unite ale Americii şi România.

Noutatea ediţiei din acest an o constituie introducerea unui nou format: FILB 8 aduce la Bucureşti LITERARY DEATH MATCH, un proiect născut în Statele Unite ale Americii, show în cadrul căruia 4 scriitori se înfruntă în lecturi publice într-un ring de box, evaluaţi de un juriu.

„De-a lungul celor 8 ediții (da, am ajuns la a opta) am încercat să facem mereu ceva nou, să păstrăm dinamismul acestui festival. Fie că am adus autori din Brazilia sau Malta, fie că am invitat manageri culturali din Irlanda, noutatea a fost parte integrantă din programul nostru. Anul acesta mizăm fie pe autori care nu erau «pregătiți» în anii trecuți, cum ar fi Adriana Bittel sau Ion Iovan, sau pe autori din spații pe care încă nu le sondaserăm – Burhan Sönmez (Turcia) sau Iván Repila (Spania). György Dragomán e un scriitor atât de elaborat, încât a-l invita pentru a doua oară într-un festival (în opt ani) nu mai pare nimănui un lucru neobișnuit. Ceea ce va atrage atenția tuturor, însă, va fi acest Literary DeathMatch, un ring în care se înfruntă (neletal) patru poeți. Este, într-un fel, declarația noastră de normalitate: ne putem război fără sânge. Și, da!, lumea literară nu e una a păcii (ba din contră), însă normalitatea, în zilele acestea, este starea spre care tindem, chiar atunci când ne războim.”

​(Bogdan-Alexandru Stănescu, Președintele FILB)
În prima seară a FILB 8 îşi dau întîlnire doi prozatori străini născuţi în România: György Dragomándin Ungaria, unul dintre cei mai premiaţi autori est-europeni ai momentului, ale cărui cărţi au apărut în traducere la Editura Polirom şi prozatoarea elveţiană Dana Grigorcea, unul dintre numele în plină ascensiune ale scenei literare de limbă germană (cel mai recent roman al său, aflat în curs de traducere în limba română, a concurat anul acesta la premiul Cartea Anului în Elveția). Lor li se vor alătura cunoscuții scriitori români Adriana Bittel şi Ion Iovan.

În cea de a doua seară a Festivalului susţin lecturi publice Iván Repila, unul dintre cei mai promițători scriitori spanioli din noua generație, pe care cititorii români îl pot citi în limba română la Editura Univers şi Burhan Sönmez, considerat una dintre cele mai puternice voci ale literaturii turce de astăzi, şi el aflat în curs de traducere în colecţia „Biblioteca Polirom”. Lor li se alătură scriitorii români Octavian Soviany şi Cosmin Perţa.

Cea de a treia seară e dedicată proiectului LITERARY DEATH MATCH, cele 4 nume care se vor înfrunta în ringul de box de la Clubul Ţăranuluisînt: Tara Skurtu, poeta americană cu rădăcini româneşti, Svetlana Cârstean, Răzvan Ţupa şi Mugur Grosu, iar echipa juraţilor este formată din: Bogdan-Alexandru Stănescu – poet, critic literar, preşedintele FILB, Luiza Vasiliu – jurnalist cultural şi cunoscutul om de radio şi televiziune Andrei Gheorghe.

 INFO​​

FILB, cel mai important festival independent de literatură din România, a fost iniţiat în 2008 de managerul cultural Oana Boca Stănescu, alături de scriitorii Vasile Ernuşi Bogdan-Alexandru Stănescu. Din 2012, IoanaGruenwald s-aalăturat echipei organizatorice.​ FILB este singurul festival europeanprezentat anul acesta în cadrul celui mai mare festival din lume, Edinburgh Festivals. În primăvară, FILB a fost recomensat cu Premiul al II-a la secţiunea „Artă, cultură” în cadrulg Galei Societăţii Civile, ediţia a XIII-a, iar la începutul anului FILB 7 a fost nominalizat în 2015 la Premiile Radio România Cultural la categoria „Cel mai bun eveniment al anului”.

 

 

 

 

01
/04
/14

Marţi, 1 aprilie, începând cu ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei seri dedicate romanului Ultimul nud de Ellis Avery, unul dintre cele mai îndrăzneţe romane publicate în 2012. Volumul reînvie atmosfera boemă din Parisul anilor nebuni, evocând atât figura fascinantă şi scandaloasă a pictoriţei Tamara de Lempicka, cât şi pe cea a celebrului ei model, Rafaela, care i-a fost marea iubire.

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.