Şapte actori datori vânduţi!
https://www.ziarulmetropolis.ro/sapte-actori-datori-vanduti/

Teatrul Metropolis prezintă duminică, 29 noiembrie, de la ora 11.00 şi de la ora 16.00, comedia „Dator vândut“, după Eugène Labiche, în regia lui Dan Tudor. Şapte actori au vorbit pentru Ziarul Metropolis despre momentele în care au fost datori vânduţi sau despre tacticile prin care s-au ţinut departe de datorii.

Un articol de Monica Andrei|25 noiembrie 2015

Adela POPESCU: „Am făcut prima datorie pe la 18 ani. Intrasem în seriale de televiziune şi câştigam bani, aşa că am luat un credit la bancă pentru apartament de două camere. Totul m-a responsabilizat dintr-o dată! Nu mai puteam merge la discotecă sau în oraş la pizza, pentru că aveam rată la bancă şi era cam… mare. Dădeam mulţi bani în fiecare lună. Recent, mi-am împrumutat un prieten cu nişte bani şi e amuzant pentru că nu mai ştiu câţi i-am dat! Şi dacă-l sun trebuie să-i amintesc suma. Iar eu nu pot să-l sun pentru că nu mai ştiu ce sumă am!“

Marius GÂLEA: „Am o datorie mare, pentru că mi-am luat casă. Am fost recent la festivalul de la Bacău, unde jucau mai multe trupe de-ale mele. Le-am promis colegilor că le dau banii repede. Am primit banii de salariu, i-am plătit pe ei, pentru că nu intraseră încă banii de la festival, iar eu am mai rămas o săptămână la Bacău, cu 20 lei în buzunar. Aşa am trăit. Mâncând la prânz morcovi, seara apă şi… din când în când o supă.

net (1)

Constantin DINULESCU: „Toată viaţa am avut oroare să fac împrumut. Aşa era uzanţa, în vremea comuniştilor – să faci împrumut la C.A.R. Dar n-am fost dator nici măcar la C.A.R. Singurele datorii pe care le am sunt cele faţă de Dumnezeu. Dar îmi amintesc o întâmplare amuzantă. Se spunea că actorul Colea Răutu era rău platnic. La un moment dat, a împrumutat bani de la Geo Barton. Când s-a făcut termenul, Geo i-a cerut banii, dar prietenul lui l-a rugat să-l păsuiască. Într-o zi, Colea s-a dus la  Geo şi i-a spus direct: „N-am!“ Acum, sunt amândoi plecaţi dintre noi, iar Colea nu i-a mai înapoiat niciodată banii lui Geo. Întâmplarea a ajuns să circule prin teatru şi ca banc: „N-AM!“

Eugen CRISTEA: „Nu am datorii şi nu-mi fac datorii. Ţin strict cheltuielile, am toate listele, toate bonurile, plătesc la zi facturile. Am luat 100 de milioane de la bancă şi am dat înapoi 173 de milioane. Nu mai vreau să am de-a face cu banca!

Anca ŢURCAŞIU: „N-am fost datoare niciodată în viaţa mea. Dar e prima dată când sunt datoare aici, pe scena Teatrului Metropolis. Am grjiă să nu fiu datoare. Am avut datorii morale faţă de unii oameni, dar m-am revanşat. Şi am şi noroc cu prieteni buni. Atunci când le-am împrumutat bani, ei mi i-au dat înapoi“.

Carmen IONESCU: „Nu-mi place să fiu datoare şi nu am datorii. Când am dat bani cu împrumut, mi-au fost înapoiaţi. E adevărat, am împrumutat cuiva din tagma noastră a actorilor nişte bani şi mi i-a înapoiat mai greu…“.

Orodel OLARU: „Toţi avem datorii prin bănci, pe la furnizori, pe la asociaţii…. E destul de stresant. Există o rezistenţă tăcută a datoriilor. Bineînţeles, sunt şi oameni cărora le-am împrumutat bani şi care au uitat să mi-i mai dea înapoi…“

INFO

Teatrul Metropolis

Dator vândut

după Eugene Labiche

Regia: Dan Tudor

Cu: Dan Tudor / Marius Gâlea / Pavel Bârsan

Anca Ţurcaşiu / Carmen Ionescu

Adela Popescu / Raluca Straia

Marius Drogeanu / Dragoş Ionescu

Marcelo Cobzariu / Orodel Olaru

Constantin Dinulescu / Eugen Cristea

Florian Bala / Florin Dobre

Scenografia: Corina Grămoşteanu

Muzica: Vlaicu Golcea

Coregrafia: Florin Fieroiu

Célimare trăieşte după regula că unui prieten îi poţi cere orice, chiar şi nevasta, numai să nu te atingi de banii lui. Întotdeauna a iubit femeile măritate, pentru că îl costă mai puţin: în loc de un buchet de flori, unei femei măritate îi dăruieşte o floricică, în loc de o cutie de bomboane… doar o bombonică. De ce e dator vândut şi de ce se însoară la 50 de ani cu o tinerică veţi afla din comedia „Dator vândut”, în regia lui Dan Tudor, de la Teatrul Metropolis.



20
/09
/12

O expoziţie foto cu titlul “Marin. Fotografii 1908-1940” se va deschide joi seară la Instituto Cervantes din Bucureşti, informează instituţia gazdă, într-un comunicat. Primul eveniment cultural organizat în noul său sediu din centrul Capitalei, expoziţia – care călătoreşte în mai multe centre Cervantes din toată lumea – este realizată în colaborare cu Fundaţia Pablo Iglesias […]

20
/09
/12

La data de 20 septembrie 1974 a fost inaugurat drumul naţional Transfăgărăşan, care cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m), situat la cea mai mare altitudine din ţară: 2.045 m. 1459    – Prima menţiune documentară a cetăţii Bucureştilor într-un hrisov al lui Vlad Tepeş, domn al Tării Româneşti. 1842    – S-a născut […]

20
/09
/12

Ovidiu Ioncu – Kempes – fostul solist vocal al trupei Cargo, revine alături de trupa Rezident Ex pe scenă, într-un concert care va avea loc vineri, la Arenele Romane din Capitală. Adi Popescu, unul dintre chitariştii trupei şi, totodată, producătorul muzical al acesteia, afirmă că starea de spirit şi energia lui Kempes au rămas neschimbate. […]

19
/09
/12

Marcel Iureş este invitat cu one man show-ul ‘Absolut!”, după Ivan Turbincă, de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, la Festivalul ‘Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila’, potrivit informaţiilor furnizate de Teatrul ‘Maria Filotti’, gazda evenimentului. Festivalul ‘Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila’ este programat în perioada 6-14 octombrie, iar organizatorii promit […]

19
/09
/12

Actorii Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele vor readuce dialogul plin de umor pe Scena Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) cu spectacolul “Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, care va marca debutul stagiunii 2012-2013.   Reluat luni, de la ora 20.00, pe Scena Mare a TNB, spectacolul “Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, un […]

19
/09
/12

O continuare a romanului “Strălucirea/ The Shining”, de Stephen King, intitulată “Doctor Sleep”, va fi lansată în librăriile din Statele Unite ale Americii pe 24 septembrie 2013. Scriitorul a făcut acest anunţ prin intermediul unui mesaj postat marţi pe site-ul său. “Doctor Sleep” a avut deja parte de câteva recenzii favorabile, după ce Stephen King […]

19
/09
/12

“Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” şi “Înainte să înceapă” sunt premierele noii stagiuni la Teatrul Odeon, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Teatrului Odeon, Dorina Lazăr. Spectacolul cabaret “Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” de Bertolt Brecht, se va juca în regia lui Dragoş Galgoţiu, coregrafia Răzvan Mazilu, iar printre […]

19
/09
/12

Distinsul poet şi traducător Romulus Vulpescu, care a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani, a lăsat în urmă un mare regret pe care o serie de confraţi – academicieni, scriitori, critici literari, eseişti – l-au exprimat, miercuri, în emoţionante declaraţii acordate.   Academicianul Răzvan Theodorescu a mărturisit că Romulus Vulpescu i-a fost […]

19
/09
/12

Pe data de 19 septembrie 1895 este inaugurat Podul peste Dunăre de la Cernavoda, lucrare proiectată de inginerul Anghel Saligny, fiind, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume.   1730 – S-a născut Augustin Pajou, sculptorul oficial al lui Ludovic al XVI-lea […]

18
/09
/12

Expoziţia temporară cu tema “Casetofonul. O istorie de neuitat” se va deschide, miercuri, la sediul Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), informează Serviciul de presă al instituţiei gazdă. Organizată în colaborare cu Asociaţia Colecţionarilor de Aparate Radio din România – Pro Radio Antic, expoziţia celebrează, în avanpremieră, aniversarea în anul 2013, a 50 de […]

18
/09
/12

Gala de decernare a premiilor Academiei de Film Europene va avea loc pe 1 decembrie, în Malta. Câştigătorii vor fi stabiliţi prin voturile exprimate de cei 2.600 de membri ai EFA. Concurenţa pentru această distincţie este acerbă, pe lista filmelor nominalizate fiind regăsite producţii britanice, spaniole sau de origine cehă. Lungmetrajele britanic “The Pirates! Band […]

18
/09
/12

Soprana Angela Gheorghiu va fi distinsă pe 25 octombrie de Regele Mihai cu decoraţia “Nihil Sine Deo”, ce este acordată personalităţilor marcante, care au realizat performanţe de înalt nivel, a declarat biroul de presă al artistei.   Distincţia îi va fi acordată sopranei Angela Gheorghiu chiar în ziua în care Regele Mihai sărbătoreşte cea de-a […]

18
/09
/12

Horia-Răzvan Gârbea şi Vladimir Simon au fost votaţi, marţi, de plenul Senatului, pentru a deveni vicepreşedinţi ai Institutului Cultural Român. Horia Răzvan Gârbea a primit 73 de voturi “pentru”, două voturi “împotrivă” şi două abţineri, în timp ce Vladimir Simon a fost votat cu 72 de voturi “pentru”, patru împotrivă şi două abţineri. “Le urăm […]

18
/09
/12

Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 născându-se sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian. Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această feicită ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie. “În mod evident […]