Sarah Bernhardt sau curajul de a fi ceea ce ești
https://www.ziarulmetropolis.ro/sarah-bernhardt-sau-curajul-de-a-fi-ceea-ce-esti/

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ţi fardezi chipul, să-ţi disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută şi să atragi atenţia, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor şi care sunt tratate cu mare indulgenţă…”

Un articol de Monica Andronescu|27 martie 2023

Când Sarah Bernhardt scria aceste cuvinte, lumea era altfel. Era începutul secolului 20, ea era în culmea gloriei și era considerată cea mai excentrică femeie din lume. Era frumoasă, era puternică, stârnise vâlvă în Paris pentru că se urcase într-un balon și se avântase spre cer, avea un aligator pe care-l îmbăta cu șampanie, stilul ei de joc nu semăna cu nimic din ceea ce se întâmpla atunci pe scenă, era o femeie înaintea timpului ei.

S-au împlinit, pe 26 martie 2023, o sută de ani de la moartea ei. Avea 79 de ani și schimbase istoria teatrului și, într-un mod subtil, mișcase ușor și acul istoriei lumii. Pentru că ea a fost prima femeie care a condus un teatru. Și pentru că într-un fel cu totul aparte a modificat istoria mentalităților. Sarah a fost printre primele femei care au avut curaj să fie ele însele. Printre primele femei care și-au luat libertatea de a lupta cu prejudecățile și de a impune standarde noi. Azi, într-o lume care clamează forța femeii, Sarah este femeia care, prin forța personalității ei, a schimbat regulile jocului. A avut curajul să plece de la Comedia Franceză, atunci când a simțit că arta ei e în pericol să înțepenească, a urcat pe un vapor și s-a dus spre America, și-a învins moartea în nenumărate rânduri, a învins tuberculoza și a urcat pe scenă după cumplite episoade febrile, a transformat un teatru în spital în timpul războiului și pe ea s-a pus în slujba răniților pe care i-a îngrijit cu devotament și multora le-a salvat viața sau le-a insuflat curajul de a muri cu demnitate, a avut forța de a-și apăra ideile în fața oricui, nu s-a temut să stârnească scandaluri internaționale, a călcat pe covoare de flori în turnee care azi par momente de irealitate, s-a urcat într-un balon și a băut șampanie deasupra Parisului, a străbătut Europa în război aproape de una singură și-a făcut o adevărată grădină zoologică la ea acasă, a sfidat moartea dormind într-un sicriu, i-a fermecat pe marii poeți ai epocii ei, a fost artista care a avut lumea la picioare. Viața ei este un roman.

În seara de 26 martie 1923, Sarah Bernhardt a murit în brațele fiului ei, așa cum au scris ziarele la acel moment, „împăcată și fără să sufere”. Era bolnavă de mai multă vreme, cu un an în urmă leșinase pe scenă în timpul unei repetiții generale, iar acum, avea la ea acasă un mic studio de film și lucra… Din 1915, trăia, lucra, juca, repeta, cu un picior amputat aproape din șold. O cangrenă care s-a întins… Ceea ce n-a împiedicat-o ca, în timpul Primului Război Mondial, să se alăture soldaților francezi cărora le-a ținut un extraordinar discurs patriotic în Catedrala din Strasbourg. Momentul, rămas unul dintre cele mai puternice din existența ei, a fost descris de o actriță prezentă acolo în câteva cuvinte memorabile: „Miracolul s-a produs din nou. Sarah, bătrână, mutilată, a iluminat mulțimile din nou, cu puterea geniului ei. Această creatură fragilă, bolnavă, suferindă și imobilizată într-un fotoliu, a reușit, prin magia cuvintelor ei să readucă eroismul în inimile soldaților”.

Cine e Sarah Bernhardt? O mie de răspunsuri pot fi găsite pentru această întrebare. Cu siguranță e actrița de geniu, vedeta care a reușit să declanșeze o adevărată psihoză la nivel mondial. Peste tot în lume era adulată, peste tot în lume era așteptată, pretutindeni pe unde trecea lăsa în urmă un public aflat aproape în transă. În acei ani, teatrul a fost sinonim cu numele ei și nu e de mirare că la funeraliile ei Parisul a fost paralizat de o mulțime de mai bine de 30 de mii de oameni.

Sarah Bernhardt e o fetiță născută în toamna lui 1844 dintr-o mamă curtezană și un tată al cărui nume a rămas mai degrabă în ungherele istoriei. Sarah Bernhardt e o fetiță timidă uneori, excentrică alteori, bolnăvicioasă mai tot timpul, care a crescut mai degrabă singură. Primele rânduri din Memoriile ei sunt un amestec de duioșie și ironie amară care îi descriu perfect copilăria: „Mamei îi plăcea la nebunie să călătorească. Se ducea din Spania în Anglia, de la Londra la Paris, de la Paris la Berlin. Iar de acolo, la Oslo; după aceea se întorcea să mă sărute grăbită, apoi pornea spre Olanda, țara ei natală. Doicii mele îi trimitea haine pentru ea, iar mie îmi trimitea prăjituri. Să ai grijă de micuța mea Sarah, îi scria uneia dintre mătuși, eu o să mă întorc peste o lună. Peste o lună, îi scria alteia dintre surorile ei: Să mergi la doică să vezi fetița, eu o să mă întorc peste câteva săptămâni”.

Sarah Bernhardt e o fetiță pe care unul dintre amanții mamei ei, ducele de Morny, o îndreaptă spre teatru și acolo, printre lacrimi, invidii și momente cumplite de trac, ea devine cea mai mare actriță a secolului ei.

Sarah Bernhardt e o femeie care are curajul să înfrunte mizeria din spatele cortinei la Comedia Franceză, care are curajul să aleagă, care scrie, care gândește, care visează, care își depășește limitele. E o femeie înconjurată de adulatori, care însă tânjește după singurătate, e o actriță cu un fizic ce nu se potrivea neapărat cu idealul de frumusețe al epocii ei, dar care impune prin forța copleșitoare a talentului și a personalității ei o lume nouă.

Portretul pe care i-l face în câteva vorbe prietena ei Madeleine Brohan este probabil cel mai frumos răspuns la întrebarea „Cine e Sarah Bernhardt?” și ar putea fi un răspuns pentru multe dintre întrebările care tulbură azi lumea teatrală… Pentru că e vorba de talent, unicitate, curaj și a fi ceea ce ești!

„Tu ești originală, fără să-ți propui să fii. Tu ai un păr rebel, ondulat de la natură, ești foarte slabă, ai o harpă la tine în gât, iar toate astea te transformă într-o ființă specială. Ceea ce, pentru oamenii banali, e o adevărată crimă, e înaltă trădare. Asta în ceea ce privește fizicul. Acum să trecem la „defectele” morale. Nu-ți poți ascunde gândurile, nu faci compromisuri, nu te supui nimănui, nu ești ipocrită – iar astea toate sunt crime de înaltă trădare în fața societății. Cum ai vrea tu ca, în aceste condiții, să nu stârnești invidii și să nu rănești orgolii? Dacă toate aceste atacuri te descurajează într-atât, o să te distrugă, pentru că n-o să-ți mai rămână putere să lupți. În acest caz, sfatul meu e să-ți piepteni părul, să-l dai cu ulei ca să-l îndrepți (…). Te mai sfătuiesc să te îngrași puțin și să mai falsezi din când în când, și atunci n-o să mai deranjezi pe nimeni. Dar dacă vrei să rămâi tu însăți, draga mea, atunci pregătește-te să urci pe un mic piedestal făcut din calomnii, scandaluri, nedreptăți, adulație, măguliri, minciuni și adevăruri. Și când ajungi acolo sus, fă ceea ce trebuie și cimentează-l cu talentul tău, cu munca ta, cu bunătatea ta. Și atunci, toți cei care, de-a lungul timpului, au pus umărul la construirea piedestalului tău îl vor lovi, în speranța că-l vor dărâma. Dar nu vor reuși, dacă tu reușești să-l întărești din vreme.”

O clipă cu Sarah Bernhardt, azi, de Ziua Mondială a Teatrului!

08
/01
/16

Atunci când era îndrăgostită, lui Edith Piaf i se părea că aceea e prima şi ultima ei iubire, cea care se întâmplă o singură dată. A declarat că a iubit un singur om, pe Marcel Cerdan, dar toată viața l-a așteptat pe Théo Sarapo. În rest, povestea ei a pendulat între triumfuri, căderi, alcool, morfină și spiritism.

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

16
/12
/15

În urmă cu aproape două secole și jumătate se năştea la Bonn, în Germania, Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Ziua de 16 decembrie este considerată data de naştere a lui Beethoven, deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere.

30
/11
/15

Actorul care l-a interpretat pe Cetăţeanu’ turmentat în „Scrisoarea pierdută”, distribut de însuşi I.L.Caragiale, s-a născut pe 1 decembrie 1869 şi a decedat pe 17 martie 1940. A fost un artist talentat, dar și un chefliu de pomină.

28
/11
/15

MEMORIA CULTURALĂ Cine-şi mai aminteşte de „Răzbunarea haiducilor”, „Răpirea fecioarelor”, „Zestrea domniţei Ralu” sau de serialul de televiziune „Toate pânzele sus!”? În peste 40 de ani de film românesc, Colea Răutu a creat roluri memorabile. S-a născut pe 28 noiembrie 1912.