Sarah Rommel, Tony Rymmer şi Hong Eun Sun, în finala de Violoncel a Concursului Enescu 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/sarah-rommel-tony-rymmer-si-hong-eun-sun-in-finala-de-violoncel-a-concursului-enescu-2014/

Sarah Rommel, Tony Rymmer şi Hong Eun Sun s-au calificat în finala de Violoncel a Concursului Internaţional „George Enescu” 2014 şi vor susţine concerte alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, câştigătorul urmând să fie anunţat duminică seară, pe scena Ateneului Român.

Un articol de Petre Ivan|20 septembrie 2014

Violonceliştii Sarah Rommel, Tony Rymmer, ambii din Statele Unite ale Americii, şi Hong Eun Sun, din Coreea de Sud, vor intra în competiţie pentru câştigarea premiului I la Concursul Enescu, secţiunea Violoncel, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Rezultatele secţiunii de Violoncel au fost anunţate de juriului de specialitate vineri seară. Semifinala Concursului Internaţional „George Enescu”, secţiunea Violoncel, s-a desfăşurat vineri, la Ateneul Român.

Cei trei artişti vor susţine concerte alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” în finala secţiunii Violoncel care se va desfăşura duminică, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român.

Hong Eun Sun

Hong Eun Sun

În finală, Sarah Rommel (Statele Unite ale Americii) va interpreta „Concertul pentru Violoncel şi Orchestră în mi minor op.85”, de E. Elgar, Eun-Sun Hong (Coreea

de Sud) – „Concertul Nr. 1 pentru Violoncel şi Orchestră”, de D. Şostacovici, iar Tony Rymmer (Statele Unite ale Americii) va interpreta „Concertul în si minor pentru Violoncel şi Orchestră op.104”, de A. Dvořák. La pupitru se va afla Ovidiu Bălan, considerat unul dintre ce mai buni dirijori format în tradiţia est-europeană.

Accesul publicul în sala de concert este permis chiar şi fără rezervare, în limita locurilor disponibile. Pentru cei care ajung după începerea concertului, accesul se va putea face la prima pauză.

De asemenea, sunt disponibile 100 de locuri în aer liber pentru public în faţa Ateneului Român unde finala de Vioară a Concursului Enescu va fi transmisă live. Transmisii live vor fi asigurate şi pe TVR 2 şi pe site-ul www.festivalenescu.ro.

Foto Sarah Rommel, Hong Eun Sun – festivalenescu.ro

11
/11
/19

Pianista Oxana Corjos realizează în perioada 29 octombrie – 12 noiembrie un turneu în patru oraşe din ţară – Sibiu, Piteşti, Bistriţa şi Bucureşti – cu un program spectaculos ce cuprinde Ciaccona în re minor, BWV 1004 de Bach-Busoni, patru preludii de Claude Debussy - Des pas sur la neige, La serenade interrompue, Puerta del Vino şi Feux d'artifice - şi Sonata a VI-a de Serghei Prokofiev.

11
/11
/19

Opera Națională București prezintă joi, 14 noiembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski în regia lui Ion Caramitru. Decorurile poartă semnătura Mariei Miu, costumele sunt creația Vioricăi Petrovici, iar lighting design-ul a fost realizat de către Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

11
/11
/19

Vineri, 15 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio și 4 soliști invitați: Antonis Anissegos – pian, Nicolas Simion – saxofon, bas clarinet și flaut, Sorin Romanescu – chitară și electronice și Iulian Nicolau – baterie propun publicului bucureștean un frumos repertoriu reunit sub titlul Jazz Meets Clasic.

08
/11
/19

În acest weekend se încheie Festivalul SoNoRo în București, cu trei concerte și o petrecere ce continuă tematica dadaistă a acestei ediții. Publicul este invitat vineri, 8 noiembrie, ora 19:30, la Muzeul Național de Artă al României, iar de la ora 22:00, la Switch Lab.

05
/11
/19

Alexandru Catrina, prietenul Ziarului Metropolis, a realizat un emotionant clip In Memoriam, dedicat legendarul vocalist al formației Compact, Leo Iorga, care s-a stins din viață sâmbătă, 2 noiembrie, la vârsta de 54 de ani. 

02
/11
/19

Vineri, 1 noiembrie, la Palatul Cotroceni, a avut loc deschiderea Festivalului SoNoRo. Timp de zece zile, între 1 și 10 noiembrie, publicul din București va putea asista la un colaj de concerte de muzică de cameră, prezentări de carte, expoziții de arte vizuale, proiecții de film și o petrecere unde muzicienii vor deveni gazde.

31
/10
/19

Luna noiembrie începe în Sibiu cu aniversarea a 40 de ani de la prima ediție a celui mai important concurs din România dedicat jazzului. Astfel, între 1 și 3 noiembrie, scena sălii Thalia din Sibiu va fi un spațiu în care formații cu un parcurs surprinzător în lumea jazzului actual se vor întrece în măiestrie.

31
/10
/19

Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Orchestra Filarmonicii Altenburg Gera va susţine o serie de concerte în România. Concertul aniversar de la Bucureşti de duminică, 3 noiembrie 2019, ora 19.00, de la Ateneul Român, va fi condus de dirijorul Laurent Wagner, director general muzical. Solist va fi violoncelistul Mircea Marian.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

29
/10
/19

În cadrul Cursurilor de Măiestrie Artistică 2019, cinstind memoria Haricleei Darclée la 80 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, manifestările din acest an au constituit în acelaşi timp o formidabilă pregătire pentru ediţia din 2020 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, celebrând 25 de ani de remarcabile împliniri.