Sărbătoarea lui Kundera
https://www.ziarulmetropolis.ro/sarbatoarea-lui-kundera/

Abia acum am ajuns – la doi ani de când a fost publicată – să citesc “Sărbătoarea neînsemnătăţii”, de Milan Kundera. Sunt un kunderian rezonabil. Iubesc literatura care a plecat din Cehia pentru a ajunge în inima lucrurilor.

Un articol de Andrei Crăciun|22 iulie 2015

Sunt și kunderian, dar sunt și hrabalian, dar sunt și hasekian, dar sunt și capekian. Iubesc literatura aceasta în care se amestecă râsul cu halbele de bere, lipsa, în mod obiectiv, a sensului vieții, cu suportabilul (în concret) pe care îl aduce existenței tratarea întâmplării de a trăi ca pe o farsă, ca pe o glumă, ca pe o sărbătoare neînsemnată.

Milan Kundera a scris, în timpul din urmă, această carte străbătută de toate temele operei sale, de-acum revizuite și sublimate. “Sărbătoarea neînsemnătății” nu este cea mai bună dintre cărțile scriitorului ceh stabilit la Paris, dar este – în egală măsură – o tulburătoare esență a filosofiei sale.

Viața nu poate fi îndurată în afara neseriozității, o lume radical, fanatic absurdă nu este, totuși, posibilă, după cum a demonstrat-o și căderea comunismului. Milan Kundera înțelege asta și jonglează cu personajele sale, le pune în situații ridicole, le dă vise cu teatre de păpuși, îi aduce în scenă pe Stalin și pe Kalinin (ce tandră, ce frumoasă, ce incredibilă, ce uluitoare și revoltătoare e povestea lui Kalinin reinterpretată de Kundera!) și pe Hrușciov, trece de la marile saloane ale istoriei mari la micile garsoniere ale istoriei mici.

Cu “Sărbătoarea neînsemnătății”, Milan Kundera reușește ceva ce nu este la îndemâna multor scriitori care îi sunt contemporani: întregește moneda. Viața: pe o parte comedie, pe cealaltă față sinistră tragedie.

Milan Kundera creează, totodată, o uluitoare teorie a pardonarzilor. Pardonarzii sunt aceia care se scuză primii atunci când un alt om îi ciocnește, întâmplător, pe stradă. Ei sunt cei care pierd în viață. Și tot Milan Kundera reușește această definiție de o forță greu de egalat: “Viața e lupta tuturor contra tuturor”.

În încheiere aș vrea să am iar șaptesprezece ani, să-mi termin studiile liceale, să nu fi deschis încă “Valsul de adio”, să nu fi auzit, deci, de Milan Kundera, iar toate bucuriile pe care mi le-au adus cărțile lui să fie încă în viitor.



06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.

01
/03
/14

Danuta Wałęsa, soţia fostului lider legendar al Solidarităţii Lech Wałęsa, autoarea cărţii autobiografice "Visuri şi taine", şi scriitorii Andrzej Stasiuk şi Olga Tokarczuk se numără printre invitaţii Salonului de Carte Bookfest 2014, care se va desfăşura între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo.

21
/02
/14

Scriitorul Mircea Cărtărescu este invitatul special al primei ediţii a Trialogurilor la ArCub, din 27 februarie, de la ora 20.00. Trialoguri la ArCub reprezintă o nouă provocare urbană, adresată tuturor bucureştenilor dornici de a savura un moment special alături de personalităţi marcante din peisajul cultural românesc.

20
/02
/14

Vineri, 21 februarie, la ora 18.00, la Librăria Bastilia, din Bucureşti, Adriana Babeţi împreună cu invitaţii săi vor readuce în atenţia publicului poveştile amazoanelor celebre din istorie, cu prilejul lansării volumului Amazoanele. O poveste, apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie digitală.

19
/02
/14

Astăzi, de la ora 16.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, actorul Mircea Diaconu va citi fragmente din "La noi, când vine iarna", primul său roman, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom, în ediţie revăzută.

18
/02
/14

“Balcicul este Balcic, tocmai fiindcă peste Balcicul real, şi transfigurându-l, s-a aşezat un Balcic imaginar” – spune Lucian Boia în noua sa carte. Volumul va fi lansat joi, 20 februarie, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, în prezenţa autorului.

18
/02
/14

Astăzi, de la ora 19.00, Librăria Humanitas Cişmigiu organizează prima întâlnire din acest an a Clubului Cărţile Denisei. Ediţia este dedicată scriitorului francez Eric Emmanuel Schmitt şi volumului de povestiri “Visatoarea din Ostende“ - bestseller Gaudeamus 2013. Participă: Radu Gabrea, Alice Năstase, Silvia Dumitrache şi actriţa Ilinca Goia.

16
/02
/14

Romanul Matei Brunul, cel mai recent titlu semnat de Lucian Dan Teodorovici şi una dintre cele mai premiate şi elogiate apariţii editoriale ale anului 2011, apărut în două ediţii la Polirom (2011, 2014), va fi tradus şi în Turcia. Ediţia în limba turcă va apărea în 2015, la Editura Dedalus.

12
/02
/14

Romanul „Dragoste” de Isabel Allende va fi lansat joi, 13 februarie, de la ora 19.00, chiar înainte de Valentine’s Day. Marina Constantinescu şi Denisa Comănescu vor vorbi despre cele mai frumoase pagini de dragoste scrise de Allende, ]n timp ce companiamentul muzical va fi asigurat de Maxim Belciug la chitară clasică.

10
/02
/14

Volumul Metafizica detectivului Marlowe, semnat de publicistul, eseistul şi profesorul Mircea Mihaies, publicat la Editura Polirom (2008), a apărut recent la Editura Lexington Books din Statele Unite ale Americii, cu titlul The Metaphysics of Detective Marlowe: Style, Vision, Hard-Boiled Repartee, Thugs, and Death-Dealing Damsels in Raymond Chandler's Novels.

06
/02
/14

„Una dintre cărţile de memorialistică cele mai remarcabile şi mai frumoase din epoca modernă”, astfel cataloga Caroline Moorehead, biograf celebru şi jurnalist, Portretul unei familii turcesti. O poveste din Istanbului de altădată. Cartea scrisă de Irfan Orga a apărut în colecţia „Eseuri&Confesiuni” a Editurii Polirom.

05
/02
/14

Colin Thubron este considerat unul dintre cei mai valoroși scriitori britanici ai ultimelor decenii. Pasiunea pentru călătorii s-a reflectat mereu ȋn opera sa. Ȋn 2013, la editura Polirom a apărut „Redescoperind Drumul Mătăsii. Din China și munții Asiei Centrale ȋn Iran și Turcia” o carte surprinzătoare, de o sensibilitate frapantă.