Șase premiere şi o clădire renovată, la debutul noii stagiuni a ONB
https://www.ziarulmetropolis.ro/sase-premiere-si-o-cladire-renovata-la-debutul-noii-stagiuni-a-onb/

Iubitorii operei sunt invitaţi într-o clădire renovată, cu o sală de spectacole cu acustică îmbunătăţită, care va permite reprezentaţii artistice de o calitate superioară. Șase premiere, invitaţi de marcă, evenimente speciale, spaţii reamenajate. Stagiunea se deschide cu o nouă premieră a operei „La traviata” de Giuseppe Verdi, într-o montare originală semnată de regizorul britanic Paul Curran

Un articol de Petre Ivan|23 octombrie 2014

Stagiunea 2014-2015 a Operei Naţionale Bucureşti (ONB) aduce în prim-plan artişti importanţi, recunoscuţi pentru spectacolele de operă sau balet realizate pe scene renumite din întreaga lume. Recitalurile tematice, Concertul de Anul Nou, Gala Internaţională de Balet, Concursul Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra” – ediţia a III-a, Promenada Operei – ediţia a IX-a completează paleta de evenimente care se vor desfăşura în noua stagiune.

Premiera „La traviata”, de Giuseppe Verdi, în regia lui Paul Curran, este spectacolul care va deschide stagiunea 2014-2015 în data de 30 octombrie. Renumit pentru montările sale spectaculoase, în teatre de operă din întreaga lume, între care Teatro La Fenice din Veneția și Metropolitan Opera din New York, Paul Curran îmbină adesea clasicul cu noile tendinţe în regia de operă, astfel încât, cu aportul scenografului Gary McCann şi al dirijorului Alexander Prior, spectacolul de la Bucureşti se anunţă a fi o interpretare inedită și captivantă a acestei capodopere verdiene.

Seria premierelor prezentate iubitorilor artei lirice va continua cu alte spectacole deosebite ce reunesc nume mari ale scenei mondiale:

Directorul General al ONB_Razvan Ioan Dinca

Directorul General al ONB_Razvan Ioan Dinca

  • „La fille mal gardée”, de Ferdinand Hérold şi John Lanchbery, în coregrafia renumitului Sir Frederick Ashton (13 decembrie 2014);
  • „Falstaff”, de Giuseppe Verdi, în viziunea regizorală a lui Graham Vick,
  • „Triptic de balet” (25 aprilie 2015): „Classical Symphony” de Serghei Prokofiev, în coregrafia lui Yuri Possokhov,
  • „Petite Mort” de Wolfgang Amadeus Mozart, în coregrafia lui Jiří Kylián
  • „Marguerite and Armand”, de Franz Liszt, în coregrafia lui Sir Frederick Ashton;
  • „Manon Lescaut”, de Giacomo Puccini, în regia lui Jonathan Kent (23 mai 2015), şi baletul „Giselle”, de Adolphe Adam, în coregrafia lui Ethan Stiefel şi Johan Kobborg (6 iunie 2015).

Opera, o experiență completă

Deschiderea stagiunii 2014-2015 marchează, totodată, un moment important în istoria instituţiei, şi anume redarea frumuseţii arhitecturale şi cromatice a clădirii Operei Naţionale Bucureşti, precum şi îmbunătăţirea acusticii sălii de spectacole.

S-au pus în vânzare biletele pentru întreaga stagiune

Biletele la spectacolele şi evenimentele Operei Naţionale Bucureşti pot fi achiziţionate online la adresa tickets.operanb.ro şi în reţeaua bilet.ro (lista punctelor de vânzare din reţeaua bilet.ro de unde se pot achiziţiona sau ridica biletele rezervate sau plătite poate fi accesată la www.bilet.ro/outlets.php), precum și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București, de luni până duminică, între orele 9.00-13.00 şi 15.00-19.00.

Foto: ONB, Traviata, Răzvan Ioan Dincă – operanb.ro

16
/04
/18

Vladimir Jurowski, a fost desemnat „Dirijorul Anului” în cadrul „International Opera Awards”. Dirijorul rus este, începând cu anul 2017, Directorul Artistic al Concursului și Festivalului Internațional „George Enescu”, alături de Președintele Onorific, maestrul Zubin Mehta.

06
/04
/18

TVR 1 a pregătit, pentru săptămâna 5-11 aprilie, o serie de programe speciale dedicate Sărbătorilor Pascale. Printre acestea: Slujba de Înviere, La masa de Paşti cu Iuliana Tudor, Familia Regală – meniuri alese la Castelul Săvârşin sau "Generozitate şi omenie pentru Izolaţi în România" – poveşti cu şi despre românii din cătunele izolate ale României

05
/04
/18

Se împlinesc, astăzi, 24 de ani de la moartea Kurt Cobain. Solistul şi fondatorul grupului Nirvana avea 27 de ani atunci când s-a sinucis (s-a împușcat în cap) pe 5 aprilie 1994 în vila lui din Seattle. Opt ani mai târziu,  ultima înregistrare în studio a trupei Nirvana, “You Know You’re Right”,  a fost scoasă pe piaţă ajungând pe prima poziție a clasamentelor din întreaga lume.

04
/04
/18

Muzicianul Mike Godoroja (53 de ani), cunoscut și ca realizator de emisiuni de radio și televiziune de profil blues, jazz sau rock, fondator al Mike Godoroja & Blue Spirit, a militat mereu ca românii să rămână în România. El ne-a oferit un interviu special în acest an al centenarului Marii Uniri.

03
/04
/18

Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu își dau o nouă întâlnire cu publicul la Sala Radio joi, 5 aprilie, de la ora 19.00, într-un concert de excepție alături de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului japonez Naoto Otomo. Concertul va debuta într-o notă muzicală inspirată din repertoriul japonez contemporan, cu lucrarea Triptyque pentru orchestră de coarde, de Yasushi Akutagawa.

30
/03
/18

Pianistul Horia Mihail pleacă din nou la drum într-un turneu naţional extraordinar. În perioada 9 aprilie – 8 mai va susţine 18 recitaluri în 17 orașe din țară. Pianul călător ediția a opta marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Horia Mihail a pregătit o serie de piese celebre de Mozart, Beethoven, Schumann şi George Enescu.

30
/03
/18

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține concertul extraordinar de Paște duminică, 1 aprilie, de la ora 18:00, la Ateneul Român. Nelipsit din tradiția evenimentelor de sărbători pe care celebrul ansamblu coral românesc le susține neîntrerupt de 55 de ani, concertul din acest an coincide cu sărbătoarea Floriilor în calendarul ortodox și cu Paștele pentru creștinii de rit catolic.

29
/03
/18

A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București, va avea loc în perioada 13-16 septembrie 2018. Festivalul va aduce în fața publicului din mai multe cartiere ale Capitalei proiecții, concerte, evenimente și ateliere pentru copii și tineri, atât în clădiri cu istorie și tradiție, cât și în spații neconvenționale.

28
/03
/18

Cel mai longeviv festival de jazz din România își așteaptă spectatorii la Sibiu în a doua jumătate a lunii mai. În perioada 17-20 mai 2018, Piața Mare va vibra în acorduri de jazz, în cadrul celei de-a 48-a ediții a Sibiu Jazz Festival.

26
/03
/18

Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa și violonistul Rafael Butaru, propun publicului o întâlnire cu tangoul argentinian tradițional, printr-un nou turneu –  ArgEnTango Tradițional –, derulat în luna martie 2018, în 10 orașe din România și Germania, și care ajunge marți, 27 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio, în concertul de închidere a turneului.

26
/03
/18

Într-o zi de 26 martie (1827) se stingea din viață, la vârsta de 56 de ani, unul dintre cei mai cunoscuți și mai influenți compozitori din toate timpurile. Ludwig van Beethoven a murit din cauza unei ciroze hepatice în locuința sa mizeră din Viena, într-o dezordine de nedescris.