Șase stele noi pe Aleea Celebrităților la FITS 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/sase-stele-noi-pe-aleea-celebritatilor-la-fits-2018/

Penultima zi a ediţiei aniversare de 25 de ani FITS aduce şase stele noi pe Aleea Celebrităţilor din Parcul Cetăţii din Sibiu.

Un articol de Liliana Matei|16 iunie 2018

Isabelle Huppert, Peter Sellars, Hideki Noda, Ioan Holender, Mikhail Baryshnikov și Wajdi Mouwad sunt cei șase care vor completa colecția culturală de stele sâmbătă, 16 iunie, de la ora 18:00. Ceremonia va fi urmată de Gala Celebrităților, la Filarmonica de Stat (Sala Thalia), de la ora 19:00.

Peter Sellars a devenit cunoscut la nivel internațional pentru interpretările sale inedite ale unor capodopere artistice și pentru proiectele la care a colaborat cu o paletă foarte largă de artiști creatori. Printre proiectele sale recente se numără o producție apreciată după Clemența lui Titus (Festivalul din Salzburg, 2017), concertul Vulpița cea isteață realizat cu Filarmonica din Berlin și premiera spectacolului Girls of the Golden West, pus în scenă în colaborare cu John Adams la Opera din San Francisco.

Hideki Noda e dramaturg, regizor, actor. S-a născut în Nagasaki în 1955; în iulie 2009, a fost numit director artistic al Tokyo Metropolitan Theatre, iar în prezent, predă la Tama Art University. Noda a înființat prima sa companie de teatru, Yume no Yuminsha (Dreaming Bohemian), când încă era student la Universitatea din Tokyo, și a produs multe spectacole apreciate.

Ioan Holender s-a născut în Timișoara. A fost student al Politehnicii din Timișoara, fiind exmatriculat în timpul celui de-al treilea an de studiu , pentru că a participat la revolta studenților din Timișoara din 1956. Din 1959, Ioan Holender s-a stabilit în Austria, unde a studiat canto la Conservatorul din Viena și a absolvit studiile universitare în 1962. Între 1962 și 1966, a fost angajat ca prim bariton la Teatrul de Operă din Klagenfurt. În 1966 a devenit agent de impresariat artistic și manager muzical și a creat ulterior „Agenția de impresariat artistic Holender”, devenită faimoasă în lumea artistică și contribuind la carierele muzicale internaționale ale multor artiști din Romania. În anul 1988 a fost numit Secretar General al Operei de Stat din Viena și al Volksoper Viena, iar începând cu 1 aprilie 1992 a fost numit Director al ambelor instituții.

Isabelle Huppert este o actriță franceză care a jucat în peste 100 de filme și în numeroase producții. A câștigat multiple premii pentru cea mai bună actriță: la Festivalul de film de la Cannes pentru Violette Nozière și Pianista, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova pentru Madame Bovary, la Festivalul de Film de la Veneția pentru Une affaire de femmes și La Cérémonie, care i-a adus și Premiul César.

Mikhail Baryshnikov este considerat unul dintre cei mai importanți dansatori ai secolului XX, uimind publicul cu aptitudinile sale fizice și tehnice și cu expresivitatea sa. Cunoscând faima ca dansator de balet clasic, Baryshnikov și-a urmat pasiunea pentru dans timp de peste 50 de ani, lucrând cu diverse discipline ale dansului. În continuare, atinge cele mai înalte niveluri de excelență artistică în multiple domenii – teatru, televiziune, film și fotografie. În prezent, realizează un turneu cu producția Brodsky/Baryshnikov, one-man show regizat de Alvis Hermanis, prezentat și la FITS 2017.

Wajdi Mouawad și-a petrecut copilăria în Liban, adolescența în Canada, iar în prezent locuiește în Franța. În 1991, a absolvit Facultatea națională de teatru, iar apoi a adaptat și a pus în scenă piese contemporane și clasice, precum și texte proprii. Între anii 2000 și 2004, a fost directorul artistic al Quat’Sous Theatre, Montreal, apoi al Teatrului francez din cadrul Centrului național de arte din Ottawa până în 2012. Împreună cu companiile sale Abe Carre Ce Carre din Québec și Au Carré de l’Hypotenuse din Franța, Wajdi Mouawad a devenit artist asociat al ediției din 2009 a Festivalului de la Avignon, pentru care a creat „Le Sang des Promesses”, alcătuit din „Littoral”, „Incendies Forêts” și “Ciels / Ceruri”.

În programul zilelor de 16 iunie și 17 iunie, reprezentațiile de flamenco ocupă un loc special. Pe data de 16, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” (Sindicate), „Sânge și lumină” va avea două reprezentații, la 17:00 și la 20:00. Spectacolul explorează originile dansului flamenco, începând cu secolul optsprezece când dinastia Bourbon a importat gustul pentru balet clasic și francez, care a început să influențeze stilurile existente. Prima suită din spectacolul „Sânge și lumină”, „Lineage”, se inspiră din stilul „Escuela Bolera” care s-a format din această fuziune cu cultura franceză. Pe fundalul societății din secolul optsprezece, „Lineage” dorește să arate modurile în care relațiile personale depindeau de originile familiei și cum erau acestea dictate de convenții sociale puternice.

Tot la Centrul Cultural „Ion Besoiu” (Sindicate), și tot cu două reprezentații (17 iunie, ora 15:00 și 19:30), vine și „O viață pentru Flamenco”, un spectacol care expune istoria artei flamenco prezentată sub forma actuală de flamenco, „Farruca”. Publicul este transportat printr-un flashback cinematografic în Andaluzia secolului șaptesprezece. Atunci și acolo s-a născut flamenco, dintr-o combinație de culturi și tradiții maure, creștine și rome. Compania de dans ne poartă prin timp, făcând un popas în secolul optsprezece pentru a prezenta stilul fandango, pentru a prezenta folosirea primelor rochii tradiționale, „batas de colas”, în „cafés cantantes” din secolul nouăsprezece și pentru a revizita importanta perioadă de operă flamenco din anii 1940.

27
/08
/14

Suntem o societate de consum în care rareori produsele pe care le cumpărăm ne trebuie cu adevărat. Ignorăm propriile puteri și ne lăsăm controlați de reclame ascunse sub un concept. Ce facem când teatrul ne aduce toate aceste elemente pe scenă?

27
/08
/14

Programul MECEFF „7+1” va oferi publicului spectator o serie de producții din spațiul geografic central-european, în cadrul unor secţiuni necompetiţionale. Este vorba de filme realizate înainte de 1989, cu un puternic mesaj anti statul comunist și regizate de câțiva dintre cei mai mari regizori europeni ai secolului XX.

27
/08
/14

Actorul Mihai Mălaimare s-a născut în Botoşani pe 27 august 1950. În 1969 vine la Bucureşti şi se înscrie la concursul de admitere de la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, unde este admis ultimul pe listă. Termină în 1973 ca şef de promoţie şi, având dreptul să aleagă, alege şi este repartizat la Teatrul Naţional din Bucureşti.

26
/08
/14

Comedia "#Selfie", de Cristina Iacob, a atins cifra de 90.703 spectatori şi încasări de 1.136.889 de lei, devenind astfel unul dintre cele mai de succes filme româneşti din ultimii ani.

26
/08
/14

Astăzi începe cea de-a cincea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, ediție care este dedicată temei “Eroi și antieroi din Balcani”. Timp de șase zile, în perioada 26 – 31 august, în Port Cultural Cetate (jud. Dolj), în cadrul Divanului vor fi proiectate 63 de filme: 12 lungmetraje și 51 de scurtmetraje.

25
/08
/14

Caravana Filmelor NexT a ajuns la finalul primei ediții de picnic și cinema sub clar de lună organizate anul acesta în 8 orașe din țară. Timp de 16 zile, 27 de filme de scurtmetraj au fost prezentate în Brașov, Alba Iulia, Deva, Oradea, Târgu Mureș, Piatra Neamț, Iași si Galați.

25
/08
/14

Londra este cel mai costisitor oraş din Europa pentru participarea la activităţi culturale - spectacole de balet, operă, muzică clasică şi vizitarea monumentelor istorice -, în timp ce Varşovia este cel mai ieftin, potrivit unui studiu citat de independent.co.uk.

25
/08
/14

Comedia “America, venim!”, debutul în lungmetraj al regizorului Răzvan Săvescu, a cărei premieră va avea loc pe 19 septembrie, pune accentul pe întâmplările amuzante şi neprevăzute prin care trece trupa unui teatru de provincie ajuns la New York.

25
/08
/14

Primăria Sectorului 3 vă invită de ZIUA LIMBII ROMÂNE în Parcul Titan-Parcul Artelor. Evenimentul, aflat la cea de a II-a ediţie este organizat de Centrul Cultural Casa Artelor şi face parte din cunoscutul și apreciatul program Zilele Multiculturalității în sectorul 3.

25
/08
/14

Actorul şi regizorul britanic Richard Attenborough, născut pe 29 august 1923, în Cambridge, Marea Britanie. s-a stins din viaţă duminică, la vârsta de 90 de ani. Attenborough a primit titlul de cavaler al Ordinului Marii Britanii în 1976 şi pe cel de baron în iunie 1993.